Cartierul Justiției ar urma să coste aproximativ şase miliarde lei, potrivit unui proiect de Guvern lansat în dezbatere publică de Ministerul Justiţiei. Aici ar urma să-și aibă sediul principalele instituții din sistemul judiciar, de la Judecătorii și Parchete până la DNA. Durata estimată pentru realizarea investiției este de 72 luni (șase ani).
Aria construită a obiectivului de investiții este de 23.587 metri pătrați, iar aria desfășurată este de 278.852 mp.
Documentul prevede indicatorii tehnico-economici ai proiectului, precum și declanșarea procedurilor de expropriere necesare. Terenul din centrul Capitalei, cunoscut drept Esplanada, este deținut de stat în mare parte.
Totuși, realizarea Cartierului Justiției presupune şi expropierea a circa 6.610 metri pătraţi care aparţin unor persoane fizice și juridice, precum și a 2.600 mp din proprietatea privată a Municipiului București.
Ce crede Nicuşor Dan despre Cartierul Justiţiei
În același timp, edilul Capitalei Nicușor Dan a declarat în repetate rânduri că nu este de acord cu locația propusă și că pe terenul Esplanada și-ar dori un spațiu de evenimente culturale pentru bucureșteni.
Bucureștiului îi lipsesc un spațiu central public de dimensiuni mari, ca loc de întâlnire, ca loc pentru evenimente culturale. Singurul spațiu cu locația și dimensiunea corespunzătoare pentru acest scop este terenul „Esplanada” de lângă Biblioteca Națională. Ar fi păcat ca spațiul să fie folosit pentru Cartierul Justiției, care nu are valențe de spațiu public. O locație mult mai potrivită pentru Cartierul Justiției este spațiul dintre Palatul Parlamentului și clădirea Academiei Române.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan
Ce instituții ar urma să beneficieze de pe urma proiectului
Cele mai importante instituții din sistemul judiciar ar urma să se mute în viitorul „cartier”, situat în zona Bulevardului Unirii, între Biblioteca Națională și strada Nerva Traian. Este vorba despre:
- Ministerul Justiţiei
- Curtea de Apel Bucureşti
- Tribunalul Bucureşti
- Judecătoriile Sectoarelor 1 – 6
- Parchetul General
- Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
- Parchetul de pe lângă Tribunalul București
- Parchetele de pe lângă cele şase judecătorii de Sector
- Direcţia Naţională Anticorupţie
- Consiliul Superior al Magistraturii
- Școala Națională de Grefieri
- Institutul Naţional al Magistraturii
- Inspecția Judiciară
La aceste instituții, ale căror clădiri ar urma a fi construite din fonduri publice, se adaugă alte instituții specifice de organizare profesională pentru avocaţi: Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR), Baroul București (BB), Institutului Național de Pregătire și Perfecționare a Avocaților (INPPA), Casa de Asigurări a Avocaților (CAA) – plus filialele București și Ilfov.
Acestea își vor construi sediile din fonduri proprii, într-o clădire comună, se arată în documentul consultat de reporterii Buletin de București.
Valoarea totală a proiectului se ridică la șase miliarde lei, adică 1,2 miliarde euro. Finanțarea va fi asigurată din credite la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), precum și din alte surse legal constituite. Durata de execuție este estimată la șase ani.
Cartierul Justiției, lansat în 2019, în mandatul Anei Birchall la Ministerul de Justiție este proiectul de concentrare a tuturor instanțelor, parchetelor și altor instituții din sistemul judiciar într-un singur loc.
Propunerile și observațiile referitoare la proiectul de act normativ supus dezbaterii pot fi transmise în scris pe adresa de e-mail dipfie@just.ro.
Comments are closed.