Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 27 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Programul de stimulente pentru persoanele cu dizabilități, suspendat pentru peste 52.000 de bucureșteni. Societatea civilă solicită respingerea proiectului

17
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

Douăsprezece organizații neguvernamentale solicită Consiliului General al Municipiului București (CGMB) să respingă proiectul privind suspendarea programului de stimulente pentru persoanele cu dizabilități.

Măsura propusă vizează atât depunerea de noi cereri, cât și cei 52.000 de beneficiari actuali.

Propunerea de suspendare a acestui beneficiu este, în opinia noastră, o formă de injustiție socială la adresa unui grup vulnerabil față de care municipalitatea nu s-a achitat de minimele obligații legale.

Scrisoarea Deschisă semnată de Organizațiile neguvernamentale

Proiectul ar urma să fie supus la votul consilierilor generali în ședința de vineri, 28 august, alături de alte două inițiative: eliminarea voucherelor Materna și introducerea de noi criterii de eligibilitate pentru acordarea ajutorului pentru nou-născuți, care ar urma să fie redus de la 2.500 la 2.000 de lei.

CITEŞTE ŞI: Stimulentele pentru persoanele cu dizabilități ar putea fi suspendate. Voucherele Materna, eliminate definitiv

Societatea civilă solicită ca programul de stimulente să nu fie suspendat

Totuși, dacă propunerea de suspendare va fi supusă la votul consilierilor generali în ședința de vineri, societatea civilă solicită ca proiectul să fie completat cu o serie de amendamente, menite să asigure predictibilitate pentru cei peste 52.000 de bucureșteni afectați:

  • Calendarul pentru plata cuantumului restant;
  • Alocările bugetare prevăzute pentru plata mai sus menționată (proiecție cu privire la cum va fi prins în bugetele/rectificările bugetare viitoare);
  • Luna în care Hotărârea de suspendare își pierde valabilitatea (în acord cu calendarul de mai sus).

„Planificarea financiară a sumelor de care dispune este vitală pentru orice familie, în general. Aceasta este cu atât mai importantă în cazul familiilor în care există o persoană cu dizabilități, în condițiile în care, în general, cheltuielile din aceste familii sunt mai mari și veniturile mai scăzute (având în vedere, în general, rata scăzută de angajare a persoanelor cu dizabilități, de multe ori din cauza mecanismelor de discriminare de pe piața muncii)”, au transmis asociațiile semnatare.

Societatea civilă semnalează că Bucureștiul rămâne un oraș ostil față de persoanele cu dizabilități, deși România are un regulament pentru accesibilizare spațiilor publice încă din anul 2000.

Citește AICI scrisoarea deschisă trimisă de societatea civilă primarului Ciprian Ciucu și consilierilor generali.

Cum justifică PMB propunerea de suspendare. Restanțe de peste 650 de milioane de lei

Proiectul prevede ca programul de stimulentele pentru persoanele cu dizabilități să fie suspendat, până la plata restanțelor de peste 650 de milioane de lei, acumulate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB), după cum a explicat Buletin de București aici.

Mai precis, Primăria Capitalei va continua să achite sumele deja datorate beneficiarilor, în ordine cronologică, dar va opri temporar acordarea stimulentului pentru lunile viitoare, pentru a nu mai acumula noi datorii. De asemenea, nu se mai aprobă cereri noi pe durata suspendării.

„Suspendarea propusă operează exclusiv asupra drepturilor lunare viitoare – adică asupra obligațiilor de plată care s-ar naște după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Prin sistarea temporară a nașterii de drepturi lunare noi, se oprește acumularea de datorii suplimentare, iar resursele bugetare disponibile sunt direcționate integral către achitarea obligațiilor deja existente.

Drepturile lunare deja născute și neachitate (întârzierile acumulate anterior intrării în vigoare) rămân pe deplin exigibile și se vor achita eșalonat, în ordinea cronologică a lunilor de plată, din creditele bugetare aprobate anual”, se precizează în proiectul aflat pe masa consilierilor generali.

Costul lunar al programului se ridică la circa 26 de milioane de lei (52.000 beneficiari x 500 lei/luna).

Autoritatea locală argumentează că un singur program consumă peste 65% din bugetul total de asistență socială al DGASMB, în timp ce alte servicii sociale rămân subfinanțate.

„Primăria Municipiului București nu este un furnizor național de protecție socială. Rolul său este de a completa sistemul național de protecție, nu de a-l substitui.

Or, un singur program – stimulentul pentru adulții cu handicap – consumă peste 65% din bugetul total de asistență socială al DGASMB, compromițând finanțarea serviciilor sociale directe: adăpostul de noapte, cantinele sociale, echipele mobile de urgențe, centrele pentru victimele violenței domestice, asistența pentru alte categorii vulnerabile.

Suspendarea temporară a generării de drepturi noi la un singur program permite protejarea tuturor celorlalte”, se mai precizează în documentul consultat de reporterii BdB.

Proiectul nu stabilește o dată exactă pentru reluarea programului.

CITEȘTE ȘI: Noul regulament pentru repartizarea locuințelor publice din Capitală va limita şi mai mult accesul persoanelor vulnerabile. UPDATE: Proiectul a fost retras de pe ordinea de zi a CGMB

Autor

  • Andreea Tudor

    Reporter la Buletin de București de doi ani și jumătate. Susținătoare a presei independente, pasionată de subiectele de mediu.

scris de

Andreea Tudor

Reporter la Buletin de București de doi ani și jumătate. Susținătoare a presei independente, pasionată de subiectele de mediu.

pe același subiect

ISU București-Ilfov a primit o autospecială nouă pentru intervenții CBRN. Duba de intervenții, donată de Primăria Sectorului 2 | FOTO: ISUBIF
ArticoleSănătateȘtiri

Autospecială nouă pentru intervenții CBRN, în dotarea ISU B-IF

O autospecială nouă pentru intervenții CBRN, folosită pentru gestionarea pericolelor chimice, biologice,...