Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 22 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEducațieEvenimentMain

Profesorul de la Jurnalism acuzat de hărţuire sexuală s-ar putea întoarce la catedră. Reacţia studenţilor: „Nu vă vrem!”

630
FOTO: Unibuc.ro

Profesorul Horea – Mihai Bădău, acuzat de abuz de putere și hărțuire sexuală ar putea să se reîntoarcă la catedră. În acest caz, studenţii Facultăţii de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC) anunţă că nu vor participa la cursurile acestuia, din motive de siguranță și „solidaritate față de victime”. Purtătorul de cuvânt al Universităţii din Bucureşti (UB), Bogdan Oprea, declară că studenţii „nu au niciun motiv să nu se simtă în siguranță” şi îi îndeamnă „să se gândească totuși la prezumția de nevinovăție a cadrului didactic”, conform HotNews.ro.

Nu vă vrem! – acesta este mesajul transmis de Asociaţia Studenţilor la Comunicare (ASC) pentru Lector univ. dr. Horea-Mihai Bădău. Studenţii transmit că, deşi îi „respectă realizările academice”, nu-şi doresc revenirea acestuia la catedră şi solicită desfacerea disciplinară a contractului de muncă.

Aceştia au înaintat deja o scrisoare către conducerea facultăţii prin care anunţă boicotarea cursurilor, se arată în postarea ASC, citată de HotNews.ro.

Până la o decizie din partea Comisiei de Disciplină, vom boicota cursurile și seminarele susținute de lect. univ. dr. Horea-Mihai Bădău, întrucât nu tolerăm nicio formă de abuz emoțional, psihologic și hărțuire sexuală, acțiuni care sunt incompatibile cu desfășurarea normală a procesului academic într-o instituție universitară.

Asociaţia Studenţilor la Comunicare, Facebook

Cadrul didactic a fost chemat din concediu fără plată pentru a putea fi cercetat pentru acuzaţiile aduse de mai multe studente şi prezentate în cadrul investigaţiilor Rise Project și Scena 9.

În prezent, Universitatea din București a anulat concediul fără plată al profesorului în cauză și l-a rechemat la catedră pentru a îl putea investiga. Lectorul univ. dr. Horea-Mihai Bădău va putea alege să predea, sau nu, începând cu săptămâna aceasta materia „Social Media” studenților Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC).

Asociaţia Studenţilor la Comunicare, Facebook

Reacţia UB: „Nu au niciun motiv să nu se simtă în siguranță”

Contactat de reporterii HotNews.ro, purtătorul de cuvânt al UB declară că profesorul se bucură în continuare de prezumția de nevinovăție.

În fața legii domnul profesor are prezumția de nevinovăție, chiar dacă presa l-a condamnat. Prin urmare, legal se bucură de toate drepturile care decurg de aici.

Bogdan Oprea, Purtătorul de Cuvânt al UB

Acesta asigură studenţii că „nu au niciun motiv să nu se simtă în siguranță”, întrucât „Universitatea are toate mecanismele de prevenire, sesizare, investigare, constatare, sancționare, monitorizare a cazurilor de hărțuire, dar și de consiliere a victimelor hărțuirii”.

Mai multe detalii pe Hotnews.ro.

Abuzurile din facultăți

La începutul anului trecut, un alt profesor universitar de la Facultatea de Jurnalism, Marian Petcu, era acuzat de comportament abuziv. Un grup de 56 de studenți de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a depus o reclamație atât la Rectoratul, cât și la Comisia de Etică a Universității din București împotriva comportamentului profesorului universitar Marian Petcu

Rise Project a întocmit o hartă a abuzului din învățământ, iar Capitala este pe primul loc în topul abuzului din mediul educațional, fiind urmată de județele Cluj, Iași, Maramureș și Galați. Datele colectate pentru realizarea hărții sunt colectate din mai multe surse: dosare în instanță, presă, respectiv peste 150 de formulare online completate în cadrul proiectului „Catedra de Abuz”.

Catedra de abuz este un proiect de jurnalism, cercetare și colectare de date, încă în desfășurare. Scopul proiectului este de a demasca abuzatorii din sistemul de învățământ românesc și de a provoca o dezbatere despre posibile soluții pentru a crește nivelul de siguranță a elevilor/ studenților.

CITEȘTE ȘI:

Autor

  • Andreea Tudor

    Reporter la Buletin de București de doi ani și jumătate. Susținătoare a presei independente, pasionată de subiectele de mediu.

scris de

Andreea Tudor

Reporter la Buletin de București de doi ani și jumătate. Susținătoare a presei independente, pasionată de subiectele de mediu.

pe același subiect

Concursul „Gospodarii Sectorului 3”, pe masa Consiliului Local.
ArticoleMainPrimărie

Concursul „Gospodarii Sectorului 3”, pe masa Consiliului Local. Premii de 500.000 de lei din bugetul local

Concursul „Gospodarii Sectorului 3” va fi supus la votul consilierilor locali în...

Unde ieșim în săptămâna 24-30 august. Programul complet al instituțiilor de cultură din subordinea PMB Î FOTO: PMB
ArticoleCulturăMain

Unde ieșim în săptămâna 24-30 august. Programul complet al instituțiilor de cultură din subordinea PMB

Unde ieșim în săptămâna 24-30 august. Primăria Capitalei anunță care este programul...

Incendiu la Institutul Clinic Fundeni. Foto: Captură de ecran
ArticoleEvenimentSănătateȘtiri

Incendiu la Institutul Clinic Fundeni: 37 de pacienți au fost evacuați

Pompierii ISU București-Ilfov au intervenit, sâmbătă dimineața, 22 august, pentru stingerea unui...

Calea Crângași reamenajare cum va arăta
ArticoleMainPrimărie

Încă un pas birocratic făcut pentru reamenajarea Căii Crângași: a fost semnată autorizația de construire

Reamenajarea Căii Crângași intră în linie dreaptă după ce Primăria Sectorului 6...