Profesorul Horea-Mihai Bădău, care preda la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a fost acuzat în urma unei serii de anchete jurnalistice că are relaţii nepotrivite cu studente şi-a dat demisia din funcţie. Informaţia a fost confirmată pentru Buletin de Bucureşti de purtătorul de cuvânt al Universităţii Bucureşti, Bogdan Oprea. Hotnews a scris pentru prima oară pe acest subiect, aici.
Bădău era în concediu fără plată pentru o perioadă în care a predat la o universitate din Franţa. Superiorii lui l-au chemat înapoi la serviciu pentru ca o comisie disciplinară să îl poată ancheta. Odată cu demisia acestuia, comisia nu mai are obiectul pentru a se întruni.
Revenirea lui Bădău era oricum nedorită de studenţi
„Nu vă vrem!” – acesta era mesajul transmis de Asociaţia Studenţilor la Comunicare (ASC) pentru lectorul univ. dr. Horea-Mihai Bădău. Studenţii spuneau că, deşi îi „respectă realizările academice”, nu-şi doresc revenirea acestuia la catedră. Aceştia trimiseseră o scrisoare către conducerea facultăţii prin care anunţau boicotarea cursurilor, se arăta în postarea ASC, citată de HotNews.ro.
Până la o decizie din partea Comisiei de Disciplină, vom boicota cursurile și seminarele susținute de lect. univ. dr. Horea-Mihai Bădău, întrucât nu tolerăm nicio formă de abuz emoțional, psihologic și hărțuire sexuală, acțiuni care sunt incompatibile cu desfășurarea normală a procesului academic într-o instituție universitară.
Asociaţia Studenţilor La Comunicare, Facebook
Abuzurile din facultăți
La începutul anului trecut, un alt profesor universitar de la Facultatea de Jurnalism, Marian Petcu, era acuzat de comportament abuziv. Un grup de 56 de studenți de la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a depus o reclamație atât la Rectoratul, cât și la Comisia de Etică a Universității din București împotriva comportamentului profesorului universitar Marian Petcu.
Rise Project a întocmit o hartă a abuzului din învățământ, iar Capitala este pe primul loc în topul abuzului din mediul educațional, fiind urmată de județele Cluj, Iași, Maramureș și Galați. Datele colectate pentru realizarea hărții sunt colectate din mai multe surse: dosare în instanță, presă, respectiv peste 150 de formulare online completate în cadrul proiectului „Catedra de Abuz”.
Catedra de abuz este un proiect de jurnalism, cercetare și colectare de date, încă în desfășurare. Scopul proiectului este de a demasca abuzatorii din sistemul de învățământ românesc și de a provoca o dezbatere despre posibile soluții pentru a crește nivelul de siguranță a elevilor/ studenților.
CITEȘTE ȘI:
- Profesorul Horea-Mihai Bădău de la Jurnalism a încălcat codul de etică și deontologie, potrivit Comisiei de Etică
- Harta abuzului din învățământ: Capitala, pe primul loc la numărul de cazuri reclamate – Buletin de București
- Profesorul universitar de la Jurnalism, Marian Petcu, acuzat de comportament abuziv – Buletin de București
- „Proful de licență tocmai s-a dat la mine” (scena9.ro)
- CATEDRA DE ABUZ: PROFESOR UNIVERSITAR CAUTĂ DRAGOSTEA ÎN FACULTATE • Rise Project
Comments are closed.