Un tramvai Bucur LF-CA, produs în anul 2013, a fost scos la probe de Uzina URAC (Uzina de Reparații – Atelierele Centrale), după ce a trecut printr-un proces de reparație capitală și modernizare, scrie Club Feroviar.
Este vorba despre tramvaiul 411, pentru care procedurile de reparație au presupus recablări, înlocuirea componentelor uzate, reparația generală a boghiurilor și a salonului călătorilor.
Aer condiționat în primul tramvai Bucur modernizat la URAC
Tramvaiul a fost echipat și cu aer condiționat în salonul călătorilor. STB SA a derulat o procedură de licitație pentru echiparea cu aer condiționat a acestui tip de tramvai.
În afară de modernizarea tehnică, tramvaiul a primit o nouă schemă de vopsire, în paleta verde de culori a transportului public din București, dar cu grafica adaptată la caroseria modelului Bucur LF.
În urmă cu un an, a fost depusă o singură ofertă la licitația lansată de Societatea de Transport București STB SA pentru dotarea cu instalație de climatizare a nouă tramvaie Bucur LF.
La finalul anului 2024, în sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce avea ca obiect „Echipamente de climatizare salon pasageri pentru vagoane de tramvai Bucur LF-CA”.
Valoarea totală estimată a contractului de tip acord cadru ce vizează livrarea a minimum trei, maximum nouă astfel de instalații a fost de 16.200.000 de lei, adică peste 3,25 milioane de euro. MBF Total Serv din București a fost singura firmă interesată de procedura de achiziție pentru cele nouă tramvaie Bucur LF.
Cum arăta noile refugii de tramvai din București
Noile refugii de tramvai din Capitală din noul model standard, care urmează să fie implementat pe toate tronsoanele de linie modernizate din București, se află în construcție pe Bulevardul Expoziției și sunt proiectate de PORR România.
Peroanele vor fi montate pe cei aproximativ 50 de kilometri cale de linie de tramvai pe care se lucrează deja în prezent sau pe care se așteaptă emiterea ordinului de începere din Partea Primăriei Municipiului București.
Tronsoanele aflate în lucru sunt următoarele:
- Lotul 1 ”Reabilitare sistem rutier pe Bd. Th. Pallady, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, Bucla Titan” (18 km, cel mai lung, constructor Porr România);
- Lotul 9 pe Bulevardul Chișinău (825 m cale dublă, constructor Mari Vila Com);
- Lotul 10 “Reabilitare sistem rutier pe B-dul Basarabia de la intersecția cu B-dul 1 Decembrie 1918 până la capăt terminal Republica” (1,2 km, Mari Vila Com);
- Lotul 11 “Reabilitare sistem rutier pe Bulevardul Expoziției, Strada Aviator Popișteanu, Strada Puțul lui Crăciun, Strada Dornei și Strada Clăbucet” (2 km, Porr România).