Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Știri

Primele imagini cu momentul accidentului de la Pasajul Unirii

Primele imagini cu momentul accidentului de la Pasajul Unirii

Au apărut primele imagini cu accidentul de la Pasajul Unirii. Camerele de supraveghere au surprins momentul in care autocarul plin cu turiști greci a lovit poarta de gabarit care apoi s-a prăbușit peste vehicul. În urma impactului un bărbat a murit și alte 24 de persoane au ajuns la spital.

Youtube video

În imagini se vede cum autocarul se apropie de poarta de gabarit, partea din față trece iar în momentul în care aerul condiționat de pe acoperișul vehiculului agață poarta aceasta cade imediat.

Din mașinile aflate în imediata apropiere a autocarului au coborât mai multe persoane care s-au îndreptat spre locul accidentului.

Deși în imagini camerele arată ora 14:21, ISU a anunțat că primul apel la 112 privind producerea accidentului a fost făcut la 13:23. Impactul a fost foarte puternic chiar dacă în momentul impactului autocarul avea în jur de 40 km/h.

Conform declarației pe care șoferul a dat-o polițiștilor de la Brigara Rutieră din București, în ziua accidentului, acesta nu a văzut indicatoarele de semnalizare ce vizau înălțimea premergătoare pasajului Unirii. În momentul de față șoferul se află înapoi în Grecia, în continuare în calitate de suspect.

Vineri, 23 decembrie, un autocar cu 48 de persoane a lovit partea superioară a limitatorului de înălțime de la intrarea pasajului de la Piața Unirii. Jumătate dintre pasagerii autocarului au fost transportați la spital în urma accidentului, o persoană a decedat. 8 dintre cei 24 turiști transportați la spital, în urma accidentului de vineri, erau în continuare internați ieri seară.

CITIȚI ȘI

Autor

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.