Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, acuză ELCEN, companie ce aparține Ministerului Energiei, că a „sifonat” banii bucureștenilor în ultimii 25 de ani și nu a făcut investiții în CET-uri, pentru servicii mai bune,
„Problemele termoficării din Capitală nu sunt întâmplătoare. De ce Bucureștiul nu are apă caldă? Pentru că peste 25 de ani nu s-a investit. De ce n-au fost bani? Pentru că banii au fost sifonați într-o companie a ministerului, care nu i-a dat niciodată înapoi primăriei”, a declarat Stelian Bujduveanu, într-un interviu pentru PS News.
Primarul general interimar acuză ELCEN că face profit de un miliard de euro pe an
Primarul general interimar mai acuză că municipalitatea plătește anual peste 1,2 miliarde de lei pentru subvenții, în timp ce compania ministerului face profituri uriașe.
„Vorbim despre 1,5 miliarde de lei, echivalentul a 330 de milioane de euro pe an. Separat, compania mai produce aproape un miliard – profituri – din energia electrică. Dacă acești bani ar fi rămas la primărie, am fi avut resurse să modernizăm sistemul”, a explicat Stelian Bujduveanu.
Acesta a făcut o comparație cu o afacere de închiriat autovehicule.
„Este ca și cum v-aș închiria o mașină, o plătiți și, de fiecare dată când plecați cu ea, pasagerii îmi plătesc mie, nu dumneavoastră. La final, dumneavoastră rămâneți păgubită și nu vă mai puteți lua copiii în mașină”, a declarat edilul interimar.
Stelian Bujduveanu susține că viitorul termoficării depinde de transferul CET-urilor către municipalitate.
„„Dacă statul român vrea să închidă Primăria Capitalei, să ne spună atunci că tot de la statul român ne alimentăm cu bani. Banii care se produc în București pleacă în conturile Ministerului de Finanțe și sunt repartizate la Primăria Capitalei, într-o anumită cotă, formulă. Hai să stabilim.
Ori ne dați mai mulți bani, ori ne dați CET-urile. Dacă ne luați și banii, și CET-urile, ce ne rămâne de făcut?”, a întrebat acesta, subliniind nevoia unei decizii clare din partea Guvernului”, a afirma primarul general interimar (Detalii în PS News).
ELCEN: Pierderile de apă fierbinte din rețeaua de transport și distribuție ajung la peste 2.000 de tone pe oră în sezonul rece.
Acuzațiile lui Stelian Bujduveanu a deranjat conducerea ELCEN, de asemenea interimară, după ce directorul general a fost pus sub control judiciar și i s-a interzis să-și exercite funcția.
„Modelul de funcționare al unei centrale de tip cogenerare presupune producerea simultană de energie termică și electrică, ceea ce aduce beneficii de eficiență globală prin utilizarea mai eficientă a combustibilului și valorificarea integrală a căldurii reziduale cu impact direct în reducerea pierderilor.
Activitatea ELCEN este strict reglementată de ANRE. Veniturile rezultate din vânzarea energiei electrice și a celei termice sunt naturale și necesare pentru funcționarea oricărei companii de producție de energie și sunt utilizate pentru plata combustibilului, a certificatelor de emisii și pentru derularea programelor de investiții. Veniturile și profiturile sunt auditate și raportate public.
Profitul nu este ‘extras’ în mod discreționar, ci face parte din funcționarea normală a unei companii energetice, care are obligații de plată, investiții și programe de modernizare”, se apără ELCEN, într-o replică postată pe Facebook.
Conducerea compniai arată că are de recuperat datorii uriașe de la Primăria Capitalei, iar de-a lungul timpul falimentele societăților de termoficare din subordinea autorității locale i-a creat numeroase probleme.
„Aceste datorii sunt generate, în primul rând, de întârzierile la plată sau neplata subvenției pentru termie, o obligație ce revine Primăriei Municipiului București:
- RADET (companie aflată în subordinea Primăriei Municipului București) a intrat în 2016 în insolvență. Insolvența RADET a atras după sine și insolvența ELCEN, fapt care a blocat accesul ELCEN la fonduri europene și a împiedicat posibilitățile de investiții majore pe o perioadă îndelungată.
- RADET a intrat în 2019 în faliment, lăsând în urmă datorii neachitate către ELCEN în valoare de 3,7 miliarde lei.
- Termoenergetica (companie aflată în subordinea Primăriei Municipului București) înființată în 2019 cu zero datorii, a acumulat deja datorii de aprox 1,3 miliarde lei către ELCEN.
- A doua cauză majoră a acumulării de către Termoenergetica a acestei datorii față de ELCEN în valoare de aprox. 1,3 miliarde lei, o reprezintă pierderile financiare și tehnologice induse de prestarea serviciilor publice de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice pentru populație înregistrate de către Termoenergetica, ce nu sunt asumate și achitate de către Primăria Municipiului București.
- Cuantumul pierderilor financiare și tehnologice se regăsește în situațiile financiare disponibile la nivelul Termoenergetica.
- Pierderile de apă fierbinte din rețeaua de transport și distribuție ajung la peste 2.000 de tone pe oră în sezonul rece.
- ELCEN a livrat și continuă să livreaze agent termic fără să ştie dacă şi când va încasa banii pentru ceea ceea ce livrează
În 2024 au fost semnate contractele de finanțare pentru construcția a trei grupuri noi în București (CET București Sud, CET Grozăvești, CET Progresu), investiții esențiale pentru eficientizarea activității de producție”, mai susține ELCEN, în răspunsul dat lui Stelian Bujduveanu.
„Trei CET-uri ale ELCEN urmează a fi modernizate cu fonduri europene, dar există riscul pierderii acestor bani pentru că ELCEN întâmpină dificultăți în a obţine cofinanţare din cauza datoriilor pe care trebuie să le recupereze de la Termoenergetica/PMB”, susține conducerea companiei deținute de Ministerul Energiei.