Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Thursday , 18 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Featured Primarul de la Mogoșoaia, cercetat penal de Parchetul General pentru Sectorul Zero. Sesizarea a plecat de la ANI
FeaturedȘtiri

Primarul de la Mogoșoaia, cercetat penal de Parchetul General pentru Sectorul Zero. Sesizarea a plecat de la ANI

272

Primarul de la Mogoșoaia, Paul Precup este cercetat de Parchetul General pentru infracțiunea de folosirea funcției de primar pentru favorizarea unor persoane. Sesizarea pleacă de la Agenția Națională de Integritate care îl acuză pe Precup că a semnat o serie de documente pentru Sectorul Zero, documente ce au creat un avantaj patrimonial pentru fiul său.

1100 de hectare din teritoriul comunei Mogoșoaia ar urma să devină Sectorul Zero, un nou teren de joacă pentru dezvoltatorii imobiliari. O parte din terenuri au trecut deja din proprietatea cetățenilor în domeniul public, cu acceptul proprietarilor care le-au cedat. Restul urmau să fie expropiate dar o serie de procese în intanță au blocat întreg procesul.

Sectorul Zero, câștiguri de milioane de euro pentru proprietarii de terenuri

Acum un an, Buletin de București a calculat cât vor câștiga din exproprieri sau cedări voluntare, proprietarii de terenuri din zona care urma să devină Sectorul Zero.

După grila notarială din 2021, un hectar de teren extravilan valora 17.200 de euro. După intrarea în intravilian, același hectar costa 205.000 euro.

Ceea ce înseamnă că un proprietar de teren care a avut un hectar extravilan, după a cedat primăriei 3900 de mp, a rămas cu 6100 de mp de teren intravilan care valorează 125.050 euro.

Am aplicat calculul făcut de Primăria Mogoșoaia pentru câteva din proprietățile din zona viitorului proiect Sector Zero.

Familia actualului primar, Paul Mihai Precup

Familia Precup a deținut, prin fiul primarului Mihai Tudor Precup, 115.000 de mp în zona care va fi Sectorul Zero, care valoarau la prețul pieții 197.800 de euro. Au cedat deja primăriei 39% din terenuri, așa că acum au în proprietate 70.150 mp (7,015 ha). Ceea ce, la prețul de 205.000 euro hectarul, înseamnă 1.438.075 euro. Primarul nu a răspuns la solicitarea pentru un punct de vedere trimisă de Buletin de București.

Profit net – 1.240.275 euro

Fiica lui Ionel Sinescu – Ruxandra Sinescu Băltățeanu

Profesorul Sinescu declara în 2019 că Universitatea de Medicină Carol Davila se va muta la Mogoșoaia. Exact în acel an, fiica sa cumpără, împreună cu soțul, aproape 3 hectare de teren în extravilanul comunei. Tot terenul este acum vizat de proiectul de reconfigurare teritorială. Familia Băltățeanu va face un profit frumos. Doamna Sinescu Băltățeanu a refuzat să răspundă întrebărilor Buletin de București. După ce a cedat primăriei 39% din teren, a rămas în proprietate cu 1,8 hectare, ceea ar valoara 367.647 de euro.

Profit net – 317.049 euro

Familia Ionel Scrioșteanu

Ionel Scrioșteanu e secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Împreună cu soția deține 5.000 mp de teren extravilan în Mogoșoaia, ceea ce îi va aduce ceva bani în cont dacă Sectorul Zero se va concretiza. Scrioșteanu a cumpărat terenul în 2020. Nu a răspuns nici el la întrebările puse de Buletin de București.

Profit net – 54.000 euro

Daniel Dăianu și Alina Gorghiu

Ambii politicieni au terenuri în zona Sector Zero. Au fost achiziționate, ambele, în același an – 2005. Dacă pentru Alina Gorghiu cei 3.000 mp pe care îi are nu îi vor aduce foarte mulți bani, fostul ministru de Finanțe va câștiga ceva. Cei 9.975 mp pe care îi deține vor valora 124.737 de euro.

Profit net – 107.580 euro

MARELE CÂȘTIGĂTOR AL SECTORULUI ZERO: Tudor Cristescu, prietenul primarului Precup – 10 milioane de euro

Familia Cristescu (Tudor + Carmen) deține cea mai mare suprafață de teren în zona extravilană a comunei Mogoșoaia, aproape 100 de hectare. Tudor Cristescu este prieten cu primarul Paul Precup din copilărie, așa cum a declarat pentru jurnaliștii de la Rise Project, iar terenul cu pricina i-a fost donat chiar de Precup în 2012 ca să scape de o executare silită. În 2018, 11 hectare au fost donate înapoi fiului minor al primarului.

Familia Cristescu va face o avere fabuloasă după înființarea Sectorului Zero. Doar cele 92,5 hectare pe care le dețin singuri vor valora 11,578 milioane de euro. Ceea ce însemnă:

Profit net – 9.985.648 euro

Familia Cristescu mai are însă și alte terenuri în zonă deținute în coproprietate, dar suprafețe mai mici.

“Teorema lui Precup” e tot la Curtea Constituțională

Toată ingineria urbanistică aflată în plină desfășurare la Mogoșoaia se bazează pe decizii ale Consiliului Local luate în alte condiții decât prevede legislația. În speță este vorba de două hotărâri de declanșare a exproprierilor luate cu 10 voturi în loc de 11 așa cum scrie în lege. Despre această speță Buletin de București a scris aici.

De mai bine de 5 luni, Curtea Constituțională dezbate, la sesizarea consilierilor locali din Mogoșoaia, modul în care trebuie interpretat un articol din Codul Administrativ ce privește majoritatea calificată. În speță, este vorba de numărul de voturi necesar pentru majoritatea calificată în Consiliul Local Mogoșoaia, unde numărul de consilieri este 15. Primarul comunei a demonstrat cu creta pe tablă, că două treimi din 15 înseamnă 9,99, ca să poată trece proiectele pentru Sectorul Zero. Următorul termen este în martie.

Precup, anchetat de Parchetul General

“Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența unor indicii referitoare la posibila săvârșire de către PRECUP PAUL MIHAI NICU a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât, în calitate de primar, a inițiat și semnat o serie de documente privind schimbarea regimului juridic, economic sau tehnic a unor parcele de teren din Sectorul Zero ce fac obiectul lucrărilor de utilitate publică denumite „Zona de dezvoltare a comunei Mogoșoaia, Județul Ilfov”, demers care a creat un avantaj patrimonial pentru fiul acestuia” – comunicat ANI.

Reacția primarului

Primarul din Mogoșoaia a avut o primă reactie, după anunțul ANI, pe pagina sa de Facebook. Edilul se consideră nevinovat și susține, în continuare, viabilitatea proiectului Sector Zero.

“Am aflat de demersul făcut de ANI din presă. Consider că nu am încălcat legea și menționez că nu am dobândit nici eu nici vreun membru ai familiei mele vreun beneficiu de pe urma exercitării mandatului, ci dimpotrivă.
Sesizarea Parchetului de către ANI este surprinzătoare pentru mine. Totuși apreciez că a fost făcută ca urmare a interpretării prevederilor legale de către juriștii acestei instituții. Raționamentul le aparține, dar eu îmi mențin punctul de vedere că nu am încălcat legea si nici nu înțeleg cum se putea proceda la implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală în alt mod decât cel pe care l-am urmat.
Apreciez că diferendumul de opinie se va tranșa în cele din urmă în instanță. Voi aduce toate argumentele juridice și voi demonstra că am respectat legea.
În continuare afirm că Proiectul Sectorului Zero este unul extrem de util comunei, deoarece este un model de dezvoltare urbană inovator care nu a mai fost folosit în România și foarte mulți sunt deranjați de acest lucru, pentru că nu mai pot să își satisfacă interesele imobiliare. Acest proiect asigură o dezvoltare corectă și coerentă, fixează cadrul normativ pentru a nu se mai construi haotic și planifică realizarea construcțiilor necesare unei comunități: școală, spital, spații administrative, secție de pompieri și poliție. Într-un cuvânt, proiectul Sectorului Zero nu lasă dezvoltarea teritorială la latitudinea pieței și a intereselor speculatorilor, iar planificarea urbană rămâne în competența statului și a autorităților locale conform prevederilor legale.
Tocmai pentru că am știut că acest proiect este unul extrem de complex, cu foarte mulți oponenți, am lucrat și am fost asistat tot timpul de juriști și avocați competenți pentru ca tot procesul să se desfășoare în strictă conformitate cu legea. De aceea, consider că sunt îndreptățit să spun că sesizarea Parchetului este rezultatul unui exces de zel.
Am acționat cu bună credință și în spiritul legii și acest lucru se va vedea în perioada următoare” – Facebook Paul Precup

pe același subiect

ArticoleȘtiriTransport

STB | Trasee modificate în weekend, în zona Piața Unirii

STB anunță că troleibuzele liniei 97 și autobuzele liniilor: 100, 104, 116,...

ArticoleȘtiri

Politiștii Capitalei fac pecheziiții la Constanța, după un „jaf ratat” din Sectorul 3

UPDATE: Cei doi bărbați au fost arestați pentru 30 de zile. Polițiștii...

ArticoleȘtiriTermoficare

TERMOFICARE | „Conducte de provizorat”, pe Bulevardul Mihai Bravu

Încă un șantier pentru reabilitarea sistemului de termoficare a fost deschis, anunță...

ArticoleȘtiri

Ziua mondială a circului, sărbătorită pe Aeroportul Otopeni

De ziua mondială a circului, vineri, 19 aprilie, va avea loc un...