Primăria Sectorului 6 a obținut 130 de milioane de lei din fonduri europene, bani cu care urmează să deruleze un proiect mamut de colectare selectivă a deșeurilor. Până la finalul anlui 2023, Primăria trebuie să amplaseze 886 de puncte de precolectare a deșeurilor, dintre care 743 vor fi subterane iar 143 supraterane. Aceste puncte vor fi securizate și automatizate, iar colectarea se va face pe patru fracții: plastic și metal/hârtie și carton/ bio/rezidual.
Pentru mine este o veste mare, mare, mare. Sper să o primiți bine, am emoții pentru că am nevoie de sprijinul dumneavoastră, singur nu voi reuși. Doar împreună! Ne-a fost aprobat cel mai mare proiect cu fonduri europene nerambursabile din istoria Sectorului 6: nu mai puțin de 130 de milioane de lei!! (…) Vestea puțin mai bună, pentru unii, este că fiecare dintre noi trebuie să participe și să își schimbe comportamentul de aruncare a gunoiului. Trebuie să reciclăm! Să aruncăm deșeurile selectiv.
a scris Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, pe Facebook
După ce vor fi montate punctele de precolectare, 30% din gunoiul care acum merge la groapa de gunoi nu va mai ajunge acolo, ci va fi reciclat. Mai mult, înainte de a câștiga acest proiect, echipele Primăriei Sectorului 6 au identificat 1000 de terenuri unde pot fi amplasate aceste noi puncte de precolectare.
În perioada următoare, Primăria Sectorului 6 trebuie să facă licitațiile, caietele de sarcini pentru proiectare și execuție de astfel de lucrări pentru ca la finalul anului 2023 toate punctele să fie montate și gata de utilizare.
Dacă Primăria condusă de Ciprian Ciucu nu reușește să finalizeze proiectul până la final de 2023, trebuie să returneze fondurile europene.
Sursă Cover: Facebook, Primăria Sectorului 6