Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 26 November 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Primăria Sectorului 6 explică implicarea sa în dosarul documentelor de identitate românești obținute de oligarhi și infractori ruși

25
dosarul documentelor de identitate
Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Primăria Sectorului 6 a explicat, printr-un comunicat de presă trimis marți dimineață, care este implicarea primăriei în mega dosarul documentelor de identitate românești reale obținute cu acte false.

Reacția Primăriei Sectorului 6 a venit după ce Parchetul General a transmis la rândul său, luni, un comunicat de presă în care afirmă că mega dosarul documentelor de identitate românești obținute de oligarhi și infractori ruși nu ar fi pornit de la sesizarea primarului Sectorului 6, așa cum a susținut inițial Ciprian Ciucu.

Cine a pornit dosarul documentelor de identitate obținute de ruși

Parchetul General anchetează modul cum circa 300 de oligarhi și infractori ruși au obținut documente de identitate românești în mod fraudulos, a scris luni  G4Media.

Mare parte dintre cei 300 de cetățeni ruși sunt infractori periculoși sau oligarhi conectați la interesele Kremlinului și puși pe lista sancțiunilor de către țări din Occident, fiind între timp dați recent în consemn la Poliția de Frontieră din România.

Cei mai mulți dintre cei luați în vizor de autoritățile române au folosit certificate de cetățenie false, presupus eliberate de consulate ale României peste hotare, pe baza cărora au primit, apoi, din partea autorităților din România buletine și pașapoarte care le-au permis să călătorească liber în statele Uniunii Europene.

La scurt timp după ce a fost publicat acest articol, primarul Sectorului 6 a postat pe Facebook că dosarul ar fi inițiat la sesizarea lui. Ciprian Ciucu a precizat că a aflat de acestă situație anul trecut, când a schimbat fosta conducere de la Evidența Persoanelor.

Ulterior,, Parchetul General a infirmat afirmațiile lui Ciprian Ciucu.

„În cursul zilei de astăzi, 24 noiembrie, 2025, primarul unui sector din municipiul București a publicat pe contul său de Facebook informații  nereale privind o cauză penală instrumentată de PÎCCJ, referitoare la destructurare unei rețele infracționale care se ocupă cu traficul de documente de identitate false.

În mod fals, persoana în cauză a informat că este inițiatorul destructurării acestei rețele.

Pentru o corectă informare a opiniei publice, precizăm că pe rolul instituției noastre au fost deschise, începând din anul 2024,  mai multe dosare penale având ca obiect traficul cu acte de identitate false. Unele dintre aceste dosare au fost finalizate prin rechizitoriu sau acorduri de recunoaștere a vinovăției, iar alte dosare sunt în curs de soluționare”, a transmis Parchetul General.

CITEȘTE ȘI: 300 de oligarhi și infractori ruși au obținut fraudulos documente de identitate românești. UPDATE: Parchetul General infirmă că ancheta a pornit de la o sesizare a Primăriei Sectorului 6, cum susține Ciprian Ciucu

Cum a descoperit Primăria Sectorului 6 că rușii au falsificat acte

Primăria Sectorului 6 a revenit cu o nouă comuicare pe această speță și a explicat că Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Sector 6 (DLEP) a introdus acțiuni în civil pe rolul instanțelor pentru anularea actelor de stare civilă (certificat de naștere) și a anulat pe cale administrativă mai multe cărți de identitate a unor cetățeni ruși, ucrainieni și moldoveni, emise în baza unor documente false.

„Iată cronologia evenimentelor!

•⁠ ⁠În ianuarie 2024, primarul Ciprian Ciucu a schimbat conducerea de la Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Sector 6 (DLEP). Existau informații că cetățeni moldoveni ucrainieni, ruși erau aduși zi de zi la sediu pentru transcrierea documentelor de stare civile în limba română;

•⁠ ⁠Pentru a opri această cerere extrem de mare, s-a stabilit ca interacțiunea să se facă doar în baza unei programări online;

•⁠ ⁠În vara lui 2024, conducerea de la DLEP a identificat, la depunerea documentelor pentru transcrierea în limba română a certificatelor de naștere, ordine de cetățenie română care nu păreau a fi conforme;

•⁠ ⁠A cercetat dosarele depuse în urmă, dar și pe cele recente și și-a dat seama că sunt probleme în multe dintre ele;

•⁠ ⁠Astfel, a solicitat Direcției Generale a Persoanelor, structură a MAI, să fie verificate de Autoritatea Națională pentru Cetățenie toate ordinele suspecte.
I s-a transmis oficial că nu se regăsesc în baza de date a instituției;

•⁠ ⁠În decembrie 2024, conducerea DLEP Sector 6 l-a anunțat pe primarul Ciprian Ciucu despre această situație. Edilul a dat dispoziție să fie anunțate autoritățile competente.

DLEP Sector 6 depus la Poliție plângere penală pentru fals și uz de fals pentru ordine de cetățenie false”, se arată în comunicatul Primăriei Sectorului 6.

Până pe 24 octombrie, tot DLEP Sector 6 a anulat 68 cărți de identitate pe cale administrativă. De asemenea, a introdus 300 de acțiuni în civil pe rolul instanțelor pentru anularea actelor de stare civilă- certificate de naștere.

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.