Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 8 April 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Primăria Sectorului 4 păstrează până în 2030 administrarea străzilor pe care le-a primit de la Firea. Acestea ar fi trebuit să revină deja la Primăria Capitalei

322
administrarea străzilor
Pasajul Europa Unită. Foto PS 4

Consilierii generali PSD și PUSL au introdus pe ordinea de zi a ședinței extraordinare din 24 februarie un proiect de hotărâre prin care Primăriei Sectorului 4 i se prelungește dreptul privind administrarea străzilor pe care le-a primit de la Primăria Capitalei în 2017, în timpul mandatului Gabrielei Firea.

UPDATE: Ședința extraordinară nu a mai avut loc, din lipsă de cvorum, deoarece consilierii generali din partea PNL, USR, REPER, PMP și Forța Dreptei nu s-au prezentat.

CITEȘTE ȘI: Scandal în Consiliul General cu amenințări de plângeri penale. Daniel Băluță îl acuză pe Ciprian Ciucu că blochează proiectul „Plătești câtă căldură primești”


UPDATE 7 martie: Primarul general Ciprian Ciucu susține că solicitarea lui Daniel Băluță de se prelungi Sectorului 4 dreptul de administrare a mai multor bulevarde și străzi care aparțin Primăriei Capitalei ar fi ilegală.

CITEȘTE ȘI: Ciucu despre dorința lui Băluță de a păstra până în 2040 mai multe străzi care aparțin Primăriei Capitalei: „Proiectul este ilegal”


UPDATE 13 martie: Proiectul de hotărâre a fost, în cele din urmă, adoptat de Consiliul General în ședința din 13 martie, după alte două amânări.

A fost, totuși, redus cu 10 ani termenul până la care sunt păstrate bulevardele și străzile la Sectorul 4, respectiv până în 2030.

Au votat pentru 33 de consilieri generali. 13 s-au abținut, iar 3 au votat împotrivă.


Transferul străzilor către Primăria Sectorului 4 a fost realizat în urmă cu nouă ani „ în vederea derulării de lucrări de amenajare/reamenajare a parcărilor”. Documentul prevedea că la finalizarea acestor lucrări, drumurile trebue să revină la Primăria Capitalei, „libere de orice sarcini”.

Majoritatea operațiunilor de amenajare s-au încheiat încă din anul 2020. Cu toatea acestea, străzile au rămas în continuare la Primăria Sectorului 4.

Acum, instituția vrea și formalizarea acestui fapt, prin adoptarea de către Consiliul General al Municipiului București a unei hotărâri care să prelungească dreptul său de administrare cu încă 14 ani.

Motivul oficial invocat: Sectorul 4 a făcut investiții masive din credite și buget local în aceste artere și vrea să le administreze până își recuperează investiția.

Ce străzi a primit Primăria Sectorului 4 în 2017

Primăria Sectorului 4 a primit dreptul de administrare, în vederea modernizării, pentru patru bulevarde (Alexandru Obregia, Constantin Brâncoveanu, Tineretului și Gheorghe Șincai).

De asemenea, mai administrează dou șosele majore (Șoseaua Giurgiului și Șoseaua Olteniței) și străzile Turnu Măgurele, Sergent Ion Iriceanu, Emil Racoviță și Luică.

Dacă pe bulevarde, principalele lucrări au vizat amenajarea de locuri de parcare, în cazul Șoselei Giurgiului, aceasta a fost complet reasfaltaltă, iar străzile Luică și Turnu Măgurele au fost lărgite de la două la patru benzi de circulație.

De asemenea, a mai fost construit Pasajul Europa Unită, în lungul străzii Turnu Măgurele și reablitat iluminatul public pe toate drumurile trecute la Primăria Sectorului 4.

CITEȘTE ȘI: Proiect | Termoenergetica, obligată să scadă factura dacă nu livrează căldură la parametri. Ultimatum de 90 de zile pentru noua diagramă de funcționare

Termenle până la care Primăria Sectorului 4 primește administrarea străzilor

Primăria Sectorului 4 a primit dreptul de administrare a bulevardelor și străzilor care aparțin Primăriei Capitalei în 2017, când primar general era Gabriela Firea (PSD), iar primar de sector tot Daniel Băluță, colegul ei de partid.

Pe majoritatea ar fi trebuit să le returneze la Primăria Capitalei în urmă cu 5-6 ani, în funcție de finalizarea lucrărilor de modernizare.

Prin prelungirea termenului, așa cum este propus în proiectul de hotărâre ce va fi supus la vot, în CGMB, pe 24 februarie, Sectorul 4 va continuă să controleze artere majore care aparțin municipiului București, pentru următorii 14 ani.

Termenele propuse pentru extinderea controlului administrativ, sunt:

  • 2036 pentru Șoseaua Giurgiului și Bulevardul Gheorghe Șincai;
  • 2039, pentru parcări și infrastructură pe Șoseaua Giurgiului;
  • 2040, pentru restul bulevardelor și străzilor menționate anterior.

CITEȘTE ȘI: Val de critici la adresa primăriilor de sector, după ninsoarea abundentă. Străzile secundare, încă înzăpezite

Autor

  • Răzvan Chiruță

    Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024.

    A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017.

    Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București.

    Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași.

    A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei.

    A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură.

    Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

pe același subiect

Lista de îmbunătățiri pe care Asociația Metrou Ușor le propune pentru reabilitarea Pasajului Victoriei. „Facem apel către Primărie”
ArticoleMainPrimărie

Lista de îmbunătățiri pe care Asociația Metrou Ușor le propune pentru reabilitarea Pasajului Victoriei. „Facem apel către Primărie”

Asociația Metrou Ușor face un apel către Primăria Capitalei pentru îmbunătățirea proiectului...

Târgul Educațional pentru Învățământ Dual, în Sectorul 3. FOTO: PS3
ArticoleEducațieȘtiri

Târgul Educațional pentru Învățământ Dual, în Sectorul 3

Primăria Sectorului 3 organizează, în perioada 8 – 9 mai 2026, Târgul Educațional...

Stație nouă pe traseul liniei 205, de săptămâna aceasta. FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

Stație nouă pe traseul liniei 205, de săptămâna aceasta

Începând cu data de 08.04.2026, autobuzele de pe traseul liniei 205 vor opri, pe sensul...

Vânătoare de ouă, la patinoarul Berceni Arena, în acest weekend. FOTO: Berceni Arena/ Facebook
ArticoleȘtiri

Vânătoare de ouă, la Patinoarul Berceni Arena, în acest weekend

De Sărbătorile Pascale, patinoarul Berceni Arena îi invită pe cei mici la...