Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 25 September 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleFeaturedPrimărie

Primăria Sectorului 2 sesizează Colegiul Medicilor după ce a primit, într-o lună, cereri pentru 1.142 de zile de concediu medical de la angajați. Costurile s-ar ridica la aproape 250.000 de lei

5
Sector 2 | Primăria sesizează Colegiul Medicilor. Concediile medicale au costat instituția, aflată în proces de reorganizare, aproape 250.000 de lei. FOTO: gds.ro
Sector 2 | Primăria sesizează Colegiul Medicilor. Concediile medicale au costat instituția, aflată în proces de reorganizare, aproape 250.000 de lei. FOTO: gds.ro

Primăria Sectorului 2 sesizează Colegiul Medicilor pentru creșterea cu 50% a concediilor medicale din ultima perioadă. Situația a apărut după reorganizarea instituției, care a presupus reducerea cheltuielilor, se arată într-un comunicat remis redacției Buletin de București.

Autoritatea locală precizează că decizia de a sesiza Colegiul Medicilor a venit după o analiza internă. Aceasta a scos la iveală faptul că numărul concediilor medicale a crescut semnificativ, în timp ce Primăria Sectorului 2 era în plin proces de reorganizare.

Astfel, numai în luna iulie 2025 au fost acordate 113 concedii medicale, care însumează 1142 de zile, cu 50% mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2024.

Impactul financiar al acestei situații este considerabil, se arată în documentul citat. Doar în luna iulie, Primăria Sectorului 2 a avut cheltuieli suplimentare de aproximativ 250.000 lei. Banii au fost cheltuiți strict pentru plata concediilor medicale suplimentare.

CITEȘTE ȘI: Votul din Republica Moldova, supravegheat de Funky Citizens în Capitală și alte patru țări europene. Care sunt adreselor secţiilor din Bucureşti

Primaria Sectorului 2 solicită control de la Colegiul Medicilor

„Este o situație care ridică întrebări legitime și solicit o verificare riguroasă din partea instituțiilor abilitate. Subit, în urma reorganizării, am avut o creștere d 50% a numărului de concedii medicale. Considerăm că este în interesul cetățenilor din Sectorul 2 ca resursele financiare ale comunității să fie utilizate în mod corect și responsabil. Solicităm Colegiului Medicilor să analizeze cu atenție aceste cazuri, pentru a confirma că acordarea concediilor respectă cadrul legal și principiile etice ale profesiei medicale”, a declarat Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2.

Reorganizarea aparatului administrativ al Sectorului 2 a vizat eficientizarea activității și reducerea cheltuielilor publice, ca parte a politicilor guvernamentale. În urma acestui proces, cheltuielile primariei cu salariile au scăzut cu aproape 20 de milioane de lei. Banii ar urma să fie investiții în infrastructură, educație și servicii publice, mai precizează autoritatea locală.

CITEȘTE ȘI: Locuitorii afectați de șantierul pentru metroul M6 cer deschiderea urgentă a traficului rutier. Un nou apel de la cei cărora li se prăbușesc casele

Autor