Primăria Sectorului 1 vrea să demoleze biserica Sfântul Vasile Străulești și căminul de bătrâni din apropierea acesteia, pentru a construi o sală polivalentă cu 15.000 de locuri, potrivit unui studiu de prefezabilitate supus la vot în ședința Consiliului Local de joi, 11 decembrie.
UPDATE: Proiectul a fost adoptat, cu 25 de voturi pentru.
Demolarea complexului de servicii sociale și a bisericii din Străulești a mai fost adusă în discuție de fostul primar al Sectorului 1, Dan Tudorache, care promitea construirea Spitalului „Sf. Vasile Cel Mare” pe acest teren.
Ce se va construi pe terenul unde se află căminul de bătrâni și biserica din Străulești
Pentru construirea sălii polivalente este propus un teren de peste 70.000 de metri pătrați, situat pe Șoseaua București-Târgoviște nr. 10.
În prezent, acesta este ocupat de un cămin de bătrâni, format din cinci corpuri, precum și de biserica Sfântul Vasile cel Mare.
În cadrul studiului de prefezabilitate, au fost propuse trei scenarii. Toate presupun demolarea construcțiilor existente.
Lăcașul de cult ar urma să fie mutat și integrat în proiectul sălii polivalente, în timp ce complexul social Străulești ar urma să fie relocat pe un alt amplasament, se precizează în documentul consultat de Buletin de București. Nicăieri în proiect nu este menționată și locația unde vor fi transferați vârstnicii.
Cum arată sala polivalentă propusă de Primăria Sectorului 1
Sala polivalentă propusă ar urma să aibă două etaje și o capacitate de circa 15.000 locuri. Aici ar urma să fie organizate evenimente și competiții sportive, culturale (concerte, spectacole, expoziții) sau chiar corporative (conferințe, târguri, sesiuni de formare).
În plus, sala polivalentă ar urma să cuprindă și un bazin de înot olimpic, precum și o sală de conferințe, fiecare cu o capacitate de aproximativ 1.500 de locuri.
Totodată, pe mai bine de jumătate din suprafața terenului ar urma să fie amenajat un parc de peste patru hectare. În acest caz, sunt propuse spații verzi, locuri de joacă sau foișoare de evenimente în aer liber.
În privința conectivității, proiectul include și realizarea unei unui sistem de accese auto, pietonale și platforme auto: alveolă STB, pasaj subteran, promenadă în lungul infrastructurii auto și pietonale existente care face legătura între noua sală polivalentă și parcajul supraetajat existent în nodul intermodal Străulești, cu o suprafață de aproape 11.200 de metri pătrați.
De asemenea, este propusă și construirea unei parcări subterane cu o capacitate de 700 de locuri.
Proiectul de hotărâre consultat de Buletin de București omite detalii esențiale precum costul și durata de realizarea a investiției.
Studiul de prefezabilitate a fost întocmit de Compania de Investiții și Dezvoltare Sector 1 SA, o societate din subordinea Consiliului Local al Sectorului 1, însă nu a fost publicat pe site-ul Primăriei Sectorului 1, alături de proiectul de hotărâre supus la vot.
„Spitalul-fantomă” al fostul primar Dan Tudorache
Nu este prima dată când Primăria Sectorului 1 vrea să demoleze biserica Sfântul Vasile Străulești și căminul de bătrâni din apropierea acesteia. Un proiect similar a fost propus de fostul primar al Sectorului 1, Dan Tudorache, condamnat definitiv pentru corupție, așa cum a scris Buletin de București aici.
Spre finalul mandatului său, în plină campanie electorală, social-democratul a propus demolarea complexului social Străulești și a lăcașului de cult, pentru a face loc proiectului său „de suflet”, Spitalul de Urgență „Sfântul Vasile”, care fusese promovat ca fiind deja construit pe posturile de televiziune.
După ce a pierdut alegerile locale din 2020 în fața contracandidatei sale Clotilde Armand, proiectul construirii Spitalului a fost abandonat, însă nu înainte ca peste 30 milioane de lei, bani publici, să fie irosite.