Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 27 November 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Primăria Generală nu se implică în modernizarea stadionului Dinamo. Banii vor veni de la Primăria Sectorului 2

188
modernizarea stadionului Dinamo
Cum va arăta noul stadion Dinamo, din exterior

Primăria Generală nu are de gând să investească în modernizarea stadionului Dinamo, a declarat primarul general interimar Stelian Bujduveanu, potrivit DigiSport. Edilul a menționat că, dacă vor fi investiți bani locali, atunci aceștia ar putea veni de la Primăria Sectorului 2, pe raza căruia se află arena.

Pe de altă parte, această din urmă instituție este dispusă să investească în stadionul de pe Bulevardul Ștefan cel Mare. Potrivit Prosport, a fost încheiat un contrat de asociere între Primăria Sectorului 2 și Clubul Sportiv Dinamo, pentru cofinanțarea lucrărilor pentru „Arena Multifuncțională Dinamo”.

Guvernul nu mai dă bani modernizarea stadionului Dinamo

Guvernul Bolojan a anunțat că nu se va mai construi niciun stadion doar din banii Companiei Naționale de Investiții, care folosește fonduri naționale pentru astfel de obiective. Ilie Bolojan a precizat că localitățișe care vor arene sportive trebuie să se implice cu finanțări.

Pe 1 octombrie, Guvernul României a aprobat Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea actelor normative prin care au fost stabilite măsurile legate implementarea programelor naționale din domeniul lucrărilor publice, printre care și construirea noilor stadioane.

„Stadioanele se vor realiza numai cu participarea autorităților locale la finanțarea acestora, prin convenții de cofinanțare, în cuantum de 25% din valoarea lucrărilor. Lucrările începute continuă, dar noi proiecte nu vor începe până pe 1 ianuarie 2027, decât dacă se finanțează din cuantumul contribuției proprii a beneficiarului”.

Primăriile din Timișoara, Pitești și Constanța au anunțat disponibilitatea alocării unor sume importante, potrivit DigiSport.

La București, primarul general interimar Stelian Bujduveanu a declarat că instituția pe care o conduce nu intenționează să investească în modernizarea stadionului Dinamo, care aparține în prezent Ministerului Afacerilor Interne.

„Stadionul Dinamo se autorizează la Primăria Sectorului 2, investiția nu este realizată de Primăria Capitalei.

Noi avem o lucrare acolo la Apa Nova, fără să încurcăm. Așteptăm cât mai repede să înceapă investițiile, pentru că vedem ce bine merge Arcul de Triumf, ce bine merge stadionul de la Rapid, Ghencea, la fel…

A rămas Dinamo ultimul stadion emblematic care ar trebui reabilitat, din București”, a declarat Stelian Bujduveanu, prezent vineri la un eveniment public, potrivit DigiSport.

CITEȘTE ȘI: Cafeneaua BdB | Cum arată o Capitală în care autoritățile își asumă schimbarea. Ministrul Mobilității din Bruxelles: „Străzile au fost gândite pentru mașini, vrem să le transformăm într-un spațiu pentru oameni”

Primăria Sectorului 2 vrea să se implice

De cealaltă parte, Primăria Sectorului 2 a încheiat deja un contract de asociere cu Clubul Sportiv Dinamo, pentru cofinanțarea lucrărilor pentru „Arena Multifuncțională Dinamo”. Asocierea a fost aprobată de Consiliul General al Municipiului București, încă din iunie anul acesta.

Valoarea totală a investiției este în acest moment de 172 de milioane de euro conform studiului de fezabilitate. Sectorul 2 va contribui cu un sfert din această sumă.

ProSport susține că în baza acestui acord de asociere, Primăria Sectorului 2 ar putea suporta cofinanțarea lucrărilor, în pondere de 25% pentru modernizarea complexului sportiv din „Ștefan cel Mare”, „un obiectiv de investiții esențial nu doar pentru sportul românesc, ci și pentru sănătatea, siguranța și dezvoltarea comunității din București și Sector 2 prin componenentele sportive, sociale si medico-sanitare ale acestui obiectiv de investiții”, așa cum l-au prezentat părțile implicate. (Mai multe detalii aici)

CITEȘTE ȘI: 8 milioane de euro de la Primăria lui Pandele pentru Catedrala Sfânta Parascheva, în ultimii cinci ani. Instituția transmite că nu știe cât a costat până acum construcția începută acum 18 ani

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.