Nicușor Dan, primarul Capitalei, a anunțat, ieri, că se fac angajări în direcțiile șase dintre departamentele primăriei. Deși angajările la stat au fost suspendate de la 1 iulie, surse din Primăria Capitalei au transmis Buletin de București că procedurile au fost inițiate înainte de data limită, dar anunțate pe 20 iulie pe site. Probele scrise ale concursurilor se vor desfășura în perioada 31 august – 12 septembrie, iar interviul va fi susținut într-un termen de maximum 5 zile de la data primei probe. Dosarele de înscriere pot fi depuse până la data de 8 august 2022.
Căutăm specialiști din domeniile patrimoniu, transporturi, administrație publică, comunicare, situații de urgență, statistici și strategii, control, care să se alăture echipelor noastre din 6 departamente care gestionează domenii importante ale administrației publice locale.
A scris Nicușor Dan, primarul general, pe Facebook
Pentru a aplica la unul dintre posturile socase la concurs de Primăria București trebuie ca aplicanții să îndeplinească o serie de criterii care diferă de la un departament la altul. Printre cele mai comune dintre criterii se regăsesc:
- Cetățenia română și domiciliul în România
- Cunoașterea limbii române (scris și vorbit)
- Nu au condamnări penale
- Nu au fost colaboratori ai Securității
Pe lângă aceste criterii, mai trebuie îndeplinite cele specifice fiecărei funcții. În unele cazuri este nevoie de vechime de muncă în sectorul public, în altele nu, dar în toate cazurile este nevoie de studii univeristare.
Sursă Foto: Primăria Municipiului București