Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Primărie

Primăria Capitalei a rezolvat temporar situația famililor care au primit locuințe sociale în blocul inexistent din Prelungirea Ghencea

158

Consilierii generali au aprobat, ieri, două proiecte prin care a fost rezolvată, provizoriu, situația celor 114 familii care au primit, acum mai bine de doi ani, repartiție de locuințe sociale în blocul din Prelungirea Ghencea, care se afla încă în construcție. O parte dintre aceste familii vor primi, pentru o perioadă de 12 luni, locuințe provenite din vacanțe succesorale, care se află în administrarea Administrației Fondului Imobiliar. Alte familii vor beneficia pentru încă un an de sprijin pentru acoperirea chiriei, dar și de un sprijin financiar destinat avansului și garanției.

Familiile ca nu reușesc să prindă un loc în locuințe provenite din vacanțe succesorale, care se află în administrarea Administrației Fondului Imobiliar, vor primi bani pentru a plăti avansaul și garanția pentru a-și găsi o chirie.

Ajutorul este de 2.500 de lei pentru o unitate locativă cu o cameră, 3.000 de lei – două camere și 3.500 de lei – trei camere. Acesta se acordă o singură dată, prin transfer bancar. După ce banii ajung la benficiari aceștia au la dispoziție 15 zile să prezinte contractul de chire Primăriei Capitalei.

Pentru primirea ajutorului, trebuie depuse la Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București următoarele documente:

  • cerere;
  • copia notei de atribuire;
  • extrasul de cont;
  • copia actului de identitate;
  • declarație pe propria răspundere prin care solicitantul se angajează să depună, în termen de 15 zile de la încasarea ajutorului destinat plății avansului și garanției, contractul de închiriere a unității locative.

Anul acesta, în luna iunie, grupul USR a inițiat un proiect pilot „Sprijin pentru o locuință”, potrivit Agerpres. Proiectul ar oferi familiilor un ajutor financiar în funcție de numărul de camere al locuinței. Astfel, pentru apartamentele cu o cameră ajutorul urma să fie de 1.250 lei/lună, pentru două camere 1.500 lei/lună, iar pentru trei camere 1.750 lei/lună.

Construcția blocului de locuințe sociale din Prelungirea Ghencea a început în anul 2020, în madatul fostului primar, Gabriela Firea. Cu o săptămână înainte de alegeri, ea promitea că le va oferi oamenilor un loc unde să stea, și le-a înmânat, simbolic, cheile apartamentelor. Mai exact, este vorba de 114 familii care au sperat că se vor muta în blocul care urma să aibă 79 de apartamente cu două camere, 34 de apartamente cu trei camere și o garsonieră.

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

Ce crede Ciprian Ciucu despre iniţiativa lui Nicuşor Dan. FOTO: Mălina Norocea, INQUAM
ArticoleMainPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (I)

Referendumul bucureştenilor este iniţiativa lui Nicuşor Dan prin care vrea să încline...

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 4 | Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni, cea dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu –...

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională. FOTO: PMB
ArticolePrimărieȘtiri

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională

Copiii și tinerii cu tulburări de spectru autist au un spațiu special...