Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Monday , 29 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Primărie Primăria Capitalei a lansat licitația pentru construcția podului pietonal în Parcul Herăstrău
Primărie

Primăria Capitalei a lansat licitația pentru construcția podului pietonal în Parcul Herăstrău

150

Primăria Capitalei a lansat licitația publică pentru construcția unui pod pietonal mobil lângă podul de cale ferată din Parcul Regele Mihai I pentru traversarea lacului Herăstrău. Investiția ar urma să coste peste 3,7 milioane de lei. Firmele pot depune oferte până pe 3 martie.

Edilul Capitalei, Nicușor Dan, susține că acest pod va asigura deplasarea în siguranţă a vizitatorilor şi a ambarcaţiunilor de agrement care vor putea trece atât pe sub podul pietonal, cât și pe sub podul Căii Ferate.

Malurile Lacului Herăstrău se apropie unul de celălalt la aproximativ 10 m, motiv pentru care este considerat un bun loc de amenajare a unei treceri pietonale.

În prezent, există amenajată o trecere provizorie din elemente metalice, închiriată de la Ministerul Apărării Naționale care însă nu asigură posibilitatea deplasării ambarcațiunilor pe sub podul CF.

În luna august a anului trecut, am semnat autorizația de construire pentru acest obiectiv, iar la șdința CGMB din octombie 2022 a fost aprobată investiția de către colnsilierii generali.

Companiile vor avea la dispoziție o lună jumătate pentru a depune oferte. După ce poiectul va fi atribuit, podul va trebui să fie gata în 10 luni.

De-a lungul anilor, pentru că nu exista un pod pietonal, bucureșteni treceau Lacul Herăstrău pe pasarela pe care trece trenul București-Constanța, deși traversarea pasarelei era interzisă pentru pietoni. Mai multe persoane au murit electrocutate sau chiar lovite de tren în timp ce voiau să traverseze lacul.

CITEȘTE ȘI:

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.