Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 20 May 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Primărie

Primăria Capitalei a amplasat două sensuri giratorii modulare pe Șoseaua Petricani și pe strada Doamna Ghica

222

Primăria Capitalei a anunțat, sâmbătă, că au fost amplasate două sensuri giratorii modulare, unul la intersecția Șoseaua Petricani – Dimitrie Pompeiu, iar celălalt la intersecția D-na Ghica cu Str. Heliade Între Vii. Lucrările s-au desfăşurat pe timpul nopţii, iar costul fiecărei lucrări în parte a fost de 450.000 de lei.

Avantajele acestor soluții de trafic sunt: timpul foarte scurt de montaj – pot fi amplasate în câteva ore, durata mare de garanţie – 60 de luni, rezistența în timp – peste 50 de ani, și mobilitatea crescută – se pot muta oricând şi oriunde, în funcţie de necesităţi, inclusiv în cazul unor avarii, în zona acestora.

A declarat Nicușor Dan, primarul Capitalei

De asemenea, instituția informează că fiecare sens a fost construit din elemente modulare prefabricate, din beton armat, îmbinate între ele şi iluminate prin intermediul unor LED-uri cu încărcare fotovoltaică. Lucrările s-au desfăşurat pe timpul nopţii, iar costul fiecărei lucrări în parte a fost de 450.000 de lei.

În perioada următoare, Administraţia Străzilor va propune Comisiei Tehice de Circulaţie şi alte locaţii pentru fluidizarea traficului prin amplasarea unor astfel de sensuri giratorii.

Sursă Cover: Facebook, PMB

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

Cursuri gratuite de înot pentru elevii claselor V–VIII. FOTO: PS1
ArticolePrimărieȘtiri

Cursuri gratuite de înot pentru elevii claselor V–VIII

Cursuri gratuite de înot pentru elevii claselor V–VIII, prin Centrul de Proiecte...

Sector 3 | Bazele sportive, deschise gratuit. FOTO: PS3
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | Bazele sportive deschise gratuit

Bucureștenii pot folosi bazele sportive deschise gratuit în Sectorul 3. Acestea oferă...

Sector 2 | „Clear Minds” – Educație prin teatru pentru 10.000 de copii. FOTO: Arhiva
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 2 | „Clear Minds” – Educație prin teatru pentru 10.000 de copii

În perioada 28 mai – 10 iunie 2025, proiectul „Clear Minds” aduce,...