Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Wednesday , 27 March 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Știri Președintele Klaus Iohannis a anunțat o rectificare bugetară extraordinară pentru a aloca mai mulți bani pentru Sănătate și plata șomajului tehnic
Știri

Președintele Klaus Iohannis a anunțat o rectificare bugetară extraordinară pentru a aloca mai mulți bani pentru Sănătate și plata șomajului tehnic

41

Șeful statului a avut, marți, o ședință la Cotroceni cu premierul și cu mai mulți ministri ai cabinetului Orban la finalul căreia președintele Klaus Iohannis a anunțat că Executivul lucrează la o rectificare bugetară pentru a aloca mai mulți bani către Ministerul Sănătății. Bani vor fi alocați și pentru a se  asigura fonduri pentru plata șomajului tehnic pentru românii a căror activitate a fost suspendată ca urmare a declarării stării de urgență ca urmare a epidemiei de coronavirus. Totodată, președintele a anunțat că, joi, Guvernul va adopta o ordonanță de urgență, care va permite amânarea plății ratelor la bănci până la 9 luni, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice.

Principalele declarații ale șefului statului:

  • Am avut astăzi o întâlnire cu premierul Ludovic Orban și cu mai mulți ministri o întâlnire foarte importantă în care am discutat despre starea economiei românești, despre protecția socială a românilor în acestă perioadă de criză și despre finanțele publice ale României.
  • Este nevoie de măsuri speciale în vremuri speciale. Am înțeles că și românii au probleme imense, și firmele au probleme foarte mari. Dorim să venim cu măsuri și pentru oamenii simpli și pentru economia românească.
  • Criza sanitară se va termina la un moment dat și noi ne dorim ca România să fie în situația să repornim imediat economia și să revenim la o viață normală.
  • Se conturează o rectificare bugetară extraordinară care se face în această stare de urgență pe două paliere. Este nevoie să se aloce mai mulți bani pentru Sănătate. Sănătatea oamenilor este prima priroritate și pentru a rezolva problemele este nevoie și de oameni și de bani.
  • A doua chestiune se referă la românii care nu mai pot merge la serviciu pentru că se închide firma sau intră în șomaj tehnic și e nevoie de bani pentru a veni în sprijinul lor.
  • Guvernul este pregătit ca mâine să dea OUG care permite amânarea plății ratelor la bancă pentru persoanele fizice, dar și pentru firmele din România. La cererea celor care au credite la bănci, plata ratelor poate fi amânată cu până la 9 luni, adică până la finalul acestui an, când credem că economia își va reveni

Sursa foto: presidency.ro

scris de
Cristina Sbîrn

Reporter

pe același subiect

ArticolePrimărieȘtiri

Sector 6 | Defibrilatoare, în toate unitățile de învățământ. Proiectul așteaptă votul consilierilor locali

Primăria Sectorului 6 intenționează să monteze defibrilatoare pentru resuscitare, în toate unitățile...

ArticolePrimărieȘtiri

Sector 6 | Ciucu „pune roți” campaniei electorale pe Drumul Roții: „O soluție complicată ca naiba”

Primăria Sectorului 6 anunță că reabilitează Drumul Roții. Autoritatea locală a semnat...

ArticoleCulturăȘtiri

Ziua Mondială a Teatrului, sărbătorită în Capitală

Ziua Mondială a Teatrului este marcată astăzi, la București, prin evenimente speciale....