Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Friday , 26 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Primărie Prelungirea Ghencea mai așteaptă. Scandal pe proiecte în ședința CGMB
Primărie

Prelungirea Ghencea mai așteaptă. Scandal pe proiecte în ședința CGMB

85

Trei proiecte de hotărâre care prevedeau mai multe exproprieri pentru dezvoltarea infrastructurii au căzut la vot în ședința de consiliu de vineri, după ce cei 23 de consilieri generali ai PSD au părăsit ședința în semn de protest. Cel care a dat semnul de plecare a fost Aurelian Bădulescu, care a susținut că proiectele sunt ilegale, întrucât nu sunt cuprinse în buget sumele necesare pentru despăgubirea celor ce urmează a fi expropriați.

UPDATE 21:35. Primarul Nicușor Dan a precizat, în urmă cu puțin timp, că nu are de gând să renunțe la proiectul Prelungirea Ghencea.

„Pentru a doua oară într-un interval de două săptămâni, Consiliul General al Capitalei nu a aprobat proiectul de hotărâre prin care am propus continuarea exproprierilor în zona Prelungirea Ghencea, de care depinde continuarea lucrărilor în teren. Din nou, PSD a creat o minoritate de blocaj, plecând din ședință și refuzând să voteze un proiect pentru care erau necesare două treimi din voturile CGMB. Pentru că în 2019-2020 Prelungirea Ghencea a devenit simbolul nepăsării fostei administrații față de problema traficului rutier, PSD București caută probabil să se răzbune, blocând încercarea mea de a duce înainte acest proiect. Arma PSD e răzbunarea – dar nu pe mine se răzbună, ci pe bucureștenii care vor ca acest proiect să se termine cât mai repede. Nu voi renunța la Prelungirea Ghencea și voi face tot ceea ce depinde de mine pentru a vedea proiectul finalizat”, a scris primarul general al Capitalei pe pagina sa Facebook.

Primul proiect care nu a întrunit voturile necesare este cel cu privire la declanșarea procedurilor de expropriere pentru imobilele proprietate privată care se află pe viitoarea lucrare de utilitate publică „Drum de acces în Cartier Henri Coandă prin Str. Biharia”.

Suprafața ce urmează a fi expropriată este de aproape 12.000 de metri pătrați, iar valoarea despăgubirilor pentru proprietari se ridică la aproximativ 27 de milioane de lei.

Mai mult, potrivit proiectului de hotărâre, valoarea totală a construirii drumului de acces în cartierul Henri Coandă prin strada Biharia este de peste 66 de milioane de lei cu tot cu TVA.

 Proiectul de hotărâre a fost respins cu 25 de voturi „pentru”, două ”împotrivă” și două abțineri. Pentru adoptarea lui era nevoie de obținerea a două treimi din totalul voturilor consilierilor generali.

Al doilea proiect cu scandal este cel privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Străpungere B-dul Nicolae Grigorescu – Splai Dudescu Etapa II – km 2+400 – intersecţie Calea Vitan Bârzeşti”, în vederea continuării lucrărilor.

În cazul acestuia se prevede exproprierea a 16.000 de metri pătrați de teren, la care se adaugă 41 mp de construcții. Suma pentru despăgubiri se ridică la 10,3 milioane de lei.

Acesta a fost respins cu 29 de voturi „pentru” și două abțineri.

Al treilea proiect care nu a trecut este cel privind declanşarea procedurilor de expropriere pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Penetraţie Prelungirea Ghencea – Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea între str. Braşov şi Terminal Tramvai 41” în vederea efectuării lucrărilor. Valoarea la zi a exproprierilor se ridică la aproape 87 milioane lei.

Redăm mai jos principalele declarații până la momentul în care consilierii PSD aleg să părăsească ședința de consiliu:

Aurelian Bădulescu (PSD): Cui să mă adresez? Inițiatorul proiectelor nu este la această masă. Atât de mult îl intreresează aceste exproprieri pe care le-a pus pe ordinea de zi, încât nu a binevoit să stea în față să discutăm problemele care sunt la aceste trei proiecte.

S-a lansat în spațiul public că aceste proiecte nu pot fi în continuare demarate, întrucât PSD nu dă numărul de voturi penru acest proiect.

Înțeleg că inițiatorul a introdus un proiect prin care cere declanșarea procedurii de expropriere pentru imobilele proprietate privată. Eu când am spus că acest domn suferă împreună cu celălalt domn de la Sectorul 6 (Nicușor Dan și Ciprian Ciucu – n.r.) de o anumită problemă care ține de scăderea gradului de încredere și că toate acestea sunt fumigene, nu a vrut să asculte nimeni.

Dumnealui vine și ne cere să adoptăm o hotărâre care este contrară legii. De ce este contrară legii? Pentru că există o lege, 255 din 2010, care statuează foarte clar în ce condiții pornești exproprierea pentru utilitate publică. Și atunci eu mă întreb: ce să expropriezi, în condițiile în care în interiorul acestei hotărâri schimbăm și coridorul, deci nu avem aceeași hotărâre din 2019, nu avem nicio prevedere pentru că noi nu avem bugetul aprobat astăzi, iar condiția obligatorie în 205 este care? Numai după ce persoana care este expropriată este despăgubită.

După care vă rog să vă uitați pe ceea ce statuează articolul 44 din Constituție: nimeni nu poate să fie expropriat decât după o prealabilă și justă despăgubire. Poate să facă inițiatorul dovada acestui lucru? Că acele persoane pe care urmează să le exproprieze au fost despăgubite? Nu poate.

Poate cineva din executiv să-mi arate fila de buget unde ați prevăzut în buget sumele necesare exproprierii? Nu poate să îmi răspundă nimeni! Și atunci de ce ieșim în spașțiul public cu astfel de anomalii și spuneți: dom`le, nu se poate, PSD nu vrea să voteze aceste lucru. Nu că PSD nu vrea să voteze acest lucru! Vă garantez că dacă această hotărâre va fi adoptată în această formă, va fi criticată de Prefectură.

Hotărâți-vă! Vreți să facem cele trei proiecte, printre care și Prelungirea Ghencea? Atunci haideți să respectăm legea. Nimeni nu se opune. Eu totuși aștept niște răspunsuri, să pot să am o dezbatere în plen. Ori cu inițiator, ori cu cineva care e de meserie.

Roxana Cantea, președintele de ședință: Da, am chemat pe cineva de la Direcția de Investiții.

Aurelian Bădulescu: Doamnă, eu nu vreau să chemați pe cineva! Eu vreau inițiatorul! Dumnealui a pus pe ordinea de zi acest proiect, a ieșit împreună cu Ciucu de mână și s-a tăvălit pe la toate televizoarele cum că nu poate obține voturile necesare, astfel încât să continue proiectul.

Astăzi proiectul, mai ales Prelungirea Ghencea, poate să continue. El stagnează de la momentul la care actualul ocupant al funcției de primar, pe nume Nicusor Dan, nu a alocat un leu. Solicit inițiatorul să vină să dea lămuriri pentru că în această formă contravine legii.

Nu că nu ne convine. Este un proiect inițiat de noi în 2019. Dumneavoastră veniți pe proiectele noastre, proiecte la care ținem foarte mult.

Unde este fila de buget, să-mi arate și mie unde este prevăzută suma pentru exproprieri?

Dan Milea (USR Plus): Aș vrea să îi răspund eu domnului consilier pe proiectul cu Biharia. Acest proiect are în spate un PUZ aprobat în 2013 care se numește închiderea inel median. În momentul de față avem un proiect care are la bază un PUZ în vigoare care va rezolva nu numai accesul direct spre cartierul Aviației și Henri Coandă, unde sunt 1.000 de oameni mutați și așteaptă încă o mie de inși să se mute acolo. Ca să se înceapă exproprierea și vă garantez că procedura de expropriere este demarată, trebuie această hotărâre de consiliu general. El este prins în buget, e adevărat. În momentul de față, din lipsă de fonduri, probabil că s-a luat hotărârea să nu fie asigurată toată suma, care se ridică la vreo 37 de milioane, din câte știu eu.

Din câte știu eu, se va încheia un protocol cu Primăria Sectorului 1 și va fi o cofinanțare din partea Primăriei Sectorului 1 pentru asigurarea acestui buget. Nu poate fi autorizată nicio investiție acolo dacă nu există infrastructură.

Una dintre pozițiile pentru această infrastructură este strada Biharia, care va fi lărgită la patru benzi. Este primul proiect din această aberație care se numește PUZ inel median, care nu a produs decât un dezastru urbanistic, dezvoltare rezidențială haotică și este primul proiect de infrastructură care va fi pus în funcțiune.

Aurelian Bădulescu: Domnule Milea, cred că dacă tăceați, rămâneați filozof. Eu vin și repet și spun: mâine, dacă aceste trei proiecte vor fi puse pe ordinea de zi cu respectarea art 44 alineatul 3 din Constituția României, articolul 562, alin. 3 din noul Cod de procedura civilă care spune foarte clar că nu poți să expropriez decât dacă am o justă și prealabilă despăgubire. Păi, cum să încalc eu Constituția României doar pentru că dumneata vrei să te auzi vorbind la microfon?

Dumneata ai recunoscut că nu ai, la ora actuală, niciun fel de sumă alocată pentru despăgubire. Adică cum vrei dumneata? Să te duci dumneata cu buldozerul cu nea ăsta care conduce Primăria municipiului București și oamenii să plece din calea buldozerelor că le vine o decizie, fără să le asiguri justa și prealabila despăgubire? Unde s-a întâlnit așa ceva?

Arătați-mi și mie comisia prin care ați căzut de comun acord cu proprietarii vizavi de sume.

Haideți să facem o ședință de îndată astfel încât, după votarea bugetului Capitalei, ne apucăm de chestia asta. Votăm. Dar ce să votăm? Doar ca să ne audă televizoarele?

Andrei Rigu (USR Plus): Nu mai găsiți pretexte să nu votați vitale pentru cetățenii din zonă. Dacă nu consemnează sumele, nu se pot face exproprierile. Nu este necesar să fie suma înainte de votarea proiectului de expropriere.

Mădălina Hristu, directoarea Direcției de Investiții din Primăria București a venit și ea cu explicații vizavi de proiectul cu strada Biharia.

„Este o hotărâre judecătorească care ne obligă să facem accesul celor din cartierul Henri Coandă. Au fost trei variante și a fost aleasă cea mai ieftină, prin strada Biharia, costă undeva la 60 milioane lei. Este adevărat că nu avem buget, dar Primăria Sectorului 1 va contribui cu bani”, a precizat aceasta.

Cu o reacție după ședința de consiliu general de azi a venit și primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu:

„Vești proaste din Consiliul General pentru Sectorul 6.  Istoria se repetă, grupul PSD a ieșit din ședință înainte de votul pentru continuarea exproprierilor necesare continuării lucrărilor la Bulevardul Prelungirea Ghencea.  Păcat, banii stau blocați,  timpul trece, noi suferim din cauza șantierelor interminabile”, a scris acesta pe pagina sa Facebook.

Mai jos puteți urmări ședința integrală de consiliu general de astăzi:

pe același subiect

ArticolePrimărieSănătateȘtiri

Sector 6 | A ajuns prima tranşă de bani europeni pentru spitalul promis pe bulevardul Timișoara

Primăria Sectorului 6 a obținut prima rundă de finanțare pentru construirea primului...

ArticoleMainPrimărie

Sector 6 | Calea Crângași va fi modernizată. Stația de metrou va primi o nouă piațetă

Calea Crângași va intra într-un proces de reabilitare și modernizare „în 2-3...

puppy lying on stair
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 2 | Noi tarife pentru revendicarea câinilor din padocuri şi program de sterilizare gratuită

Două proiecte de hotărâre privind animalele abandonate vor ajunge pe masa Consiliului...