Prefectul Capitalei, Mugur-Mihai Toader, a declarat că va ataca dispoziția de desființare a șantierului de la planșeul Unirii, emisă de primarul general Nicușor Dan, transmite News.ro.
Scandalul planșeului de la Piața Unirii continuă, după ce Nicușor Dan a revenit cu buldozere pentru a dărâma gardurile amenajate de Primăria Sectorului 4.
În cursul zilei de luni, 14 octombrie, edilul Capitalei a emis o dispoziție de primar pentru desființarea construcțiilor.
Ulterior, la fața locului a ajuns și prefectul Capitalei, fost primar PSD al Sectorului 2, care a anunțat că va ataca în instanță dispoziția emisă de Nicușor Dan:
Mă duc la birou şi atac dispoziţia, pentru că dispoziţia nu e legală
Prefectul Capitalei Mugur-Mihai Toader
Întrebat de jurnaliști care este argumentul pentru care atacă în instanță dispoziția lui Nicușor Dan, prefectul Capitalei a răspuns că nu știe dacă autorizația de construire emisă de Primăria Sectorului 3 este completă sau nu, dar că „este suficientă”, scriu jurnaliștii de la HotNews.ro.
Lucrările au fost demarate pe baza acelei autorizații de construcție. Nu știu dacă e incompletă sau nu. Este suficient, atâta timp cât terenul e întabulat și e în administrarea Apelor Române. Nu am văzut niciun document că terenul ar fi al Primăriei Capitalei.
Prefectul Capitalei Mugur-Mihai Toader
Dispoziția de desființare a șantierului, impusă cu buldozerul
Acțiunea de punere în aplicare a dispoziția de desființare a șantierului din Piața Unirii a început la ora 19:00. Primarul general al Capitalei, prezent la fața locului, a venit pentru a pune în vedere constructorului să desființeze construcțiile de pe terenul primăriei.
Reprezentanții consorțiului care a câștigat licitația organizată de Primăria Sectorului 4 pentru renovarea planșeului de peste râul Dâmbovița au refuzat.
Nicușor Dan a cerut poliției naționale și jandarmeriei să-l sprijine în acțiune, fiind însoțit și de buldozere.
„Am emis o dispoziție de primar prin care am dispus ca poliția locală împreună cu angajații de la ALPAB și Administrația Străzilor să desființeze construcțile de pe terenul nostru.
Am întrebat constructorul, înțeleg că nu vrea. În măsura în care Poliția locală este împiedicată de cineva, am solicitat sprijinul poliției naționale”, a declarat Nicușor Dan.
Primarul general a rămas pe șantier, unde a discutat cu jurnaliștii și chiar și cu cetățenii nemulțumiți de această acțiune.
Buldozerul a ajuns lângă gardul șantierului, apărat de reprezentații constructorului și polițiștii locali ai Sectorului 4.
Un polițist local de la Sectorul 4 a strigat la primarul general că doi oameni sunt răniți. „Permiteți-mi să nu cred”, a răspuns Nicușor Dan.
Ulterior, Poliția Capitalei a confirmat că au fost acordate îngrijiri medicale pentru două persoane.
CITEȘTE TOATE ARTICOLELE DESPRE SCANDALUL DE LUNI, 14 OCTOMBRIE, DE LA PLANȘEUL UNIRII
VIDEO | Băluță a început lucrările la Planșeul Unirii, noaptea, în ciuda opoziției lui Nicușor Dan
Scandalul planșeului | Filmul unei zile în care instituțiile s-au îmbrâncit
EDITORIAL | Planșeul Unirii, capacul de pe cavoul statului de drept