Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Friday , 19 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Știri Poluare masivă în București, seara trecută. La Sintești, focurile ardeau nestingherite
Știri

Poluare masivă în București, seara trecută. La Sintești, focurile ardeau nestingherite

75

Au fost arderi masive la Sintești, seara trecută. Fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu a semnalat, pe pagina sa de Facebook incendiile ilegale dar și ce efect au avut asupra aerului din Capitală. Senzorii de calitatea a aerului au arătat valori și de 10 ori mai mari decât cele maxim admisibile. Potrivit lui Octavian Berceanu, ca să se ajungă la astfel de valori e nevoie ca zeci de tone de cauciuc, plastic, cabluri și interioare de mașini să fie incendiate. 

Cele mai mari depășiri s-au înregistrat la etilbenzen, înregistrate în sistemul oficial de senzori ai Ministerului Mediului. Și rețeaua alternativă de măsurare a calității aerului a indicat depășiri ale valorilor maxime admise de particule PM 2.5, de 5-8 ori. Etilbenzenul este o substanță extrem de inflamabilă folosită predominant în industria chimică, și care ajunge în aer prin ardere.

Octavian Berceanu spune că plasticul ABS, cel folosit la bordul mașinilor și în a cărui compoziție intră etilbenzenul, prin ardere poate fi de 4500 de ori mai toxic decât un kilogram de lemn. De asemenea „o singura grămadă de 100 kg care arde acum lângă București e mai toxică decât un oraș de 4500 de case cu sobe pe lemne”, a explicat fostul șef al Gărzii de Mediu în postarea sa de Facebook.

“Concluzii: că să crească în aer de 10 ori valoarea, noaptea, e clar că volume de ordinul zecilor de tone de cauciuc, plastic, cabluri și interioare de mașini au fost incendiate.

Murim cu zile atunci când clanurile și politicienii fac afaceri murdare împreună”, a mai adăugat, Octavian Berceanu.

Fostul șef al Gărzii de Mediu a alertat autoritățile, iar răspunsul acestora a fost că este vorba de un foc controlat și că nu este un motiv de îngrijorare.

Sintești este epicentrul arderilor de deșeuri ilegale din zonă, iar acțiunile autorităților pentru stoparea acestora au rămas fără efect.

Săptămânile trecute, senzorii din rețeaua Aerlive au înregistrat, în aceeași zonă, de mai multe ori depășiri peste maximul admis pentru poluarea cu PM2,5 de peste 500% și pentru poluarea cu PM10 cu 250%, potrivit HotNews.ro.

sursa foto cove Facebook Octavian Berceanu

pe același subiect

ArticoleȘtiriTransport

Meciului de fotbal dintre echipele FCSB și Rapid deviază trei linii STB

Liniile 86, 90 și 143 vor fi deviate, sâmbătă seara, pe 20...

ArticoleȘtiriTransport

STB | Trasee modificate în weekend, în zona Piața Unirii

STB anunță că troleibuzele liniei 97 și autobuzele liniilor: 100, 104, 116,...

ArticoleȘtiri

Politiștii Capitalei fac pecheziiții la Constanța, după un „jaf ratat” din Sectorul 3

UPDATE: Cei doi bărbați au fost arestați pentru 30 de zile. Polițiștii...

ArticoleȘtiriTermoficare

TERMOFICARE | „Conducte de provizorat”, pe Bulevardul Mihai Bravu

Încă un șantier pentru reabilitarea sistemului de termoficare a fost deschis, anunță...