Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 29 June 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentMain

Polițistul care a ucis o fetiță pe trecerea de pietoni, condamnat la 3 ani de închisoare. Dosarul Raisa, la final

338
Polițistul care a ucis o fetiță pe trecerea de pietoni, condamnat la 3 ani de închisoare
Polițistul care a ucis o fetiță pe trecerea de pietoni, condamnat la 3 ani de închisoare

Polițistul care a ucis o fetiță pe trecerea de pietoni și a rănit-o pe a doua, în București, a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu executare.

De asemenea, societatea de asigurări la care era asigurat RCA autovehicul de Poliție implicat în accident a fost obligată să plătească despăgubiri morale totale de 700.000 de euro. Decizie definitivă în dosarul Raisa.

Sentința de condamnare a fost dată de Curtea de Apel București, care a mărit pedeapsa pentru Constantin Popescu. Judecătoria Sectorului 1 hotărâse în ianuarie o pedeapsă de trei ani de închisoare, dar cu suspendare, și plata a doar 250.000 de euro despăgubiri, după cum Buletin de București a scris aici.

CITEȘTE ȘI: Închisoare cu suspendare pentru polițistul care a omorât-o pe Raisa, pe trecerea de pietoni

Polițistul care a ucis o fetiță pe trecerea de pietoni, cercetat în libertate

Pe 13 ianuarie 2022, polițistul Constantin Popescu, aflat în timpul serviciului, a lovit două fetițe aflate pe trecerea de pietoni de pe bulevardul Laminorului din Sectorul 1. În urma impactului, Raisa (12 ani) a murit, iar prietena ei, Marina, a fost rănită grav.

După accident, polițistul de la Secția 5 a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Măsura a expirat la începutul lunii martie 2022, când Parchetul urma să decidă dacă prelungește sau nu starea de control judiciar.

Agentul de poliție a fost scos de sub control judiciar, conform unei hotărâri a instanței, după ce a depus o cerere prin care solicita ca cercetarea să fie făcută în stare de libertate.

La începutul anului 2023, fostul polițist a fost trimis în judecată, pentru ucidere din culpă și vătămare corporală. 

Pedeapsa, mărită de Curtea de Apel

Împotriva sentinței mai blânde de la Judecătoria Sector 1 au făcut apel rudele celor două fetițe, dar și procurorii care s-au ocupat de dosarul Raisa. Nici polițistul nu a fost mulțumit de pedeapsă și a contestat-o, la rândul său, la Curtea de Apel București, în speranța că va fi micșorată.

Judecătorii au decis, în schimb, că polițistul de la Secția 5 merită o pedeapsă mai dură, prin urmare au eliminat suspendarea și au decis că agentul trebuie să execute cei trei ani de închisoare la care a fost condamnat.

„Respinge, ca nefondat, apelul declarat de către apelantul inculpat Popescu Constantin, împotriva sentinței penale nr. 51 din data de 31.01.2024 a Judecătoriei Sectorului 1. (…) Admite apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București şi de către părţile civile: Gherghescu Marina Elena, Barbu Liliana şi Barbu Claudiu Iulian (…).

(…) Înlătură dispozițiile privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicate inculpatului Popescu Constantin.

Pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Popescu Constantin se va executa în regim de detenție”, se arată în minuta sentinței dată de Curtea de Apel București.

700.000 de euro despăgubiri în dosarul care-l vizează pe polițistul care a ucis o fetiță pe trecerea de pietoni

Judecătorii au mai decis ca societatea de asigurare City Insurance să plătească celor două familii ale victimelor către 250.000 de euro sub forma de despăgubiri morale.

În plus, mama Raiseim Gherghescu Marina Elena, va mai primi încă 200.000 de euro daune morale, de la aceeași companie unde era asigurat RCA autoturismul de poliție.

Cum însă compania City Insurance nu mai există, dând faliment în 2022, plata despăgubirilor va fi preluată de către statul român, prin Fondul de Garantare a Asiguraților.

CITEȘTE ȘI: INVESTIGAȚIE | Robert Negoiță „marchează” din nou în conturile soției lui Daniel Pancu. Firma cu un singur angajat primește aproape 4.000 de euro pentru o oră de concert în IOR

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect

Daniel Băluță refuză să spună de unde a tăiat bani pentru reconsolidarea Pasajului Unirii. „Am tăiat, nu calitate”
ArticoleMainPrimărie

Daniel Băluță refuză să spună de unde a tăiat bani pentru reconsolidarea Pasajului Unirii. „Am tăiat, nu calitate”

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat sâmbătă, într-o conferință de presă...

Cișmele cu apă potabilă, în București. Lista locațiilor. Foto: Arhivă
ArticoleMainPrimărie

Cișmele cu apă potabilă, în București. Lista cu locurile unde sunt amplasate

Peste 140 cișmele cu apă potabilă sunt amplasate în București, pe străzi...

Înscrierea la facultățile din cadrul Universității Tehnice de Construcții din Capitală continuă până pe 16 iulie | FOTO: Inquam Photos / George Călin
ArticoleEducațieȘtiri

Înscrierile la Universitatea Tehnică de Construcții din Capitală continuă până pe 16 iulie

Elevii care vor să urmeze cursurile Universității Tehnice de Construcții din București...