Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 15 August 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

PMB | Funcționarii publici, acces în primărie pe bază de card nominal

292

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, luni, pe Facebook, că Primăria va introduce un sistem de acces pe bază de card nominal pentru toți angajații săi.

Edilul subliniază că acesta este un pas pentru eliminarea birocrației și renunțarea la condica de prezență pe care, în prezent, angajații o semnează la venire și la plecare. Totodată acesta este un sistem pentru o monitorizare eficientă a activității lucrătorilor din primărie.

Ne dorim o monitorizare cât mai clară a activității care se desfășoară în fiecare zi în cadrul instituției. Și mă refer aici atât la persoanele și tipurile de probleme pe care cetățenii doresc să le rezolve la nivelul instituției, cât și la activitatea efectivă a salariaților din cadrul Primăriei

Nicușor Dan, Primarul Capitalei

Primăria Generală urmează, astfel, exemplul de la Sectorul 1 unde, în luna aprilie, Clotilde Armand a anunțat că salariile funcționarilor vor fi plătite în funcție de orele pontate. Tot în aprilie aceasta a anunțat că ziua de vineri nu va mai fi scurtă, până la ora 14:00, ci se va prelungi până la ora 16:00.

Sursă foto: Facebook Nicușor Dan

Autor

pe același subiect

ArticolePrimărieȘtiri

Microzona 19 din Sectorul 6 se modernizează. Multe dintre străzi nu au fost asfaltate niciodată

Primăria Sectorului 6 amenajează Microzona 19. Echipele intervin pe 39 de străzi,...

ArticoleȘtiriTransport

Două meciuri din Superliga de fotbal prelungesc programul pentru linia 41 în serile de sâmbătă și luni

Programul pentru linia 41 se prelungește, în serile de sâmbătă și luni...