Planul Urbanistic al viitorului Cartier al Justiției, unul dintre cele mai mari proiecte publice propuse în Capitală, intră joi în dezbaterea consierilor locali din Sectorul 3, conform Hotnews.ro. Doar că proiectul de hotărâre a stârnit, deja, discuții privind legalitatea sa. Primăria Capitalei a transmis un punct de vedere în care susține că proiectul are nevoie de un Plan Urbanistic Zonal, aprobat în Consiliul General și nu e suficient doar unul de detaliu, așa cum se propune acum.
Și mai există un aspect asupra căruia Primăria Capitalei a atras atenția. Planul Urbanistic de Detaliu care va ajunge în dezbaterea Consiliului Local Sector 3 e întocmit în baza unui Plan Urbanistic Zonal suspendat. Doar că punctele de vedere ale Primăriei Capitalei au fost respinse de Prefectura Capitalei dar și de Ministerul Justiției, principalul beneficiar al proiectului.
Proiectul trebuia aprobat prin PUZ
Primăria Capitalei a transmis în august 2022 o scrisoare către Ministerul Justiției și Primăria Sectorului 3, în care explica faptul că proiectul trebuie aprobat prin Plan Urbanistic Zonal, deoarece PUZ-ul Sectorului 3 ar fi fost aprobat ilegal și anulat în instanță, susțin jurnaliștii de la Hotnews.ro. Curtea de Apel București a anulat în noiembrie 2021 aprobarea Planului Urbanistic Zonal Sector 3 iau autorizarea construcțiilor se poate realiza numai după aprobarea unei documentații PUZ, se mai menționează în scrisoare.
„PUD Cartierul pentru Justiție cu regim de înălțime 3S+P+7E- 8E+10E+Eth, cuprinde mai multe imobile, altele decât cel pentru care a fost emis Certificatul de Urbanism nr.996 din 22.09.2021.”, se arată în scrisoarea Primăriei Capitalei. ”Planul urbanistic de detaliu are caracter de reglementare specifică pentru o parcelă în relatie cu parcelele învecinate.” Astfel, PUD-ul nu poate modifica planuri de nivel superior așa cum este Cartierul Justiției.
Ministerul Justiției și Prefectura susțin, însă, că planul de urbanism a fost inițiat înainte de anularea PUZ-ului Sectorului 3.
“În împrejurarea dată, pe baza dispozițiilor legale cu incidență în materie, se reține și se argumentează că, în perioada de valabilitate a PUZ Sector 3 și până la anularea definitivă de către instanţa de contencios administrativ a acestuia (29.11.2021), au fost emise acte administrative cu caracter individual, care rămân valabile pe toată durata Proiectului “Cartierul Justiției” (exemplu, Certificatul de Urbanism nr. 996/22.09.2021) “deoarece la data anulării PUZ Sector 3 niciunul dintre actele administrative cu caracter individual de mai sus nu au fost atacate cu succes în instanţa de contencios administrativ”, se arată în scrisoarea transmisă de Prefectura București Primăriei Sectorului 3, citată de Hotews.ro
Cartierul Justiției, implementare în 7 ani
Cartierul Justiției, lansat în 2019, în mandatul Anei Birchall la Ministerul de Justiție este un proiect de concentrare a tuturor instanțelor, parchetelor și altor instituții din sistemul judiciar într-un singur loc. Terenul identificat de autorități, de aproape 15 hectare este situat în sectorul 3, în zona Esplanada. Prin HG nr. 592 din 12 august 2019 s-a aprobarea schimbărea denumirii amplasamentului obiectivului de investiții, situat în municipiul București, Bd. Unirii, sectorul 3, din “Esplanada” în “Cartierul pentru Justiție” și “proiecte de interes public ale municipiului București”, și s-a aprobat programul prioritar de reconversie funcțională a amplasamentului.
Sursă foto: Pagina de Facebook Agenda Construcțiilor & Fereastra