O petiție prin care organizația Funky Citizens, publisherul Buletin de București, cere modificarea legilor justiției, pentru a se asigura o independență reală a magistraților a fost semnată deja de peste 115.000 de persoane.
„Societatea civilă a atras constant atenția asupra deficiențelor din sistemul de justiție și nevoii de reformă reală de mai bine de un deceniu. Fără o justiție funcțională, independentă, nu putem avea o democrație solidă sau egalitate în fața legii pentru fiecare cetățean”, a transmis Funky Citizens.
CITEȘTE ȘI: VIDEO | Nou protest pentru independența justiției în Piața Victoriei. „Toată lumea sare, Lia la închisoare!”
Care sunt cerințele petiției pentru modificarea legilor justiției
Petiția lansată de Funky Citizens are următoarele cerințe
– Noile legi ale justiției trebuie să oprească practica periculoasă a președinților instanțelor de a muta aleatoriu judecătorii de la un complet sau de la o secție la alta.
– Numirile și promovările la instanțe și parchete trebuie făcute doar pe criterii de competență, fără interviuri subiective. Numirea conducerii ÎCCJ să revină la Președintele României, iar președinții și vicepreședinții instanțelor și parchetelor să ajungă în funcție prin concurs, fără să fie aleși de președintele de instanță. Atribuțiile acestora din urmă trebuie limitate. Ei nu ar trebui să mai facă parte din comisiile de promovare a judecătorilor și de evaluare a acestora. Concursurile ar trebui făcute de Institutul Național al Magistraturii.
– Magistrații ar trebui să fie din nou anchetați de parchetele obișnuite, în funcție de infracțiunea de care sunt suspectați.
– CSM trebuie să aibă mai puține atribuții. Nu e normal ca cei din Consiliu să decidă cine sunt procurorii care anchetează magistrații și nici să aibă drepturi depline asupra carierei magistraților.
– Procurorul general și șeful DNA trebuie să fie revocați. Mărturiile procurorilor din DNA pentru Recorder dovedesc, fără echivoc, că șeful DNA, Marius Voineag, controlează anchetele penale și intervine în dosarele de corupție în favoarea unor acuzați sus-puși. Odată cu el trebuie să plece și procurorul general, Alex Florența, complice tăcut la îngroparea marilor dosare.
„Îi solicităm Domnului Președinte Nicușor Dan să se folosească de prerogativele constituționale de mediere între puterile statului, dar și între stat și societate:
1. Să iniţieze, imediat după consultări cu toți actorii relevanți – inclusiv cu magistrații care au avut curajul să-și facă meseria corect în acești ani dificili și cu asociațiile profesionale – o reformă profundă a sistemului judiciar.
2. Să folosească prerogativa legală de a prezida Consiliul Superior al Magistraturii.
3. Să deschidă un dialog real, onest, transparent despre cum echilibrăm independența justiției cu responsabilitatea față de societate”, se mai arată în document.
Poți semna și tu petiția, aici.
Președintele Nicușor Dan a reacționat joi seara
După un mesaj ezitant în prima seară, președintele României și-a modificat mesajul către magistrați și societatea civilă.
„Când 200 de magistrați spun că este o problemă de integritate în sistemul de justiție, lucrurile sunt foarte serioase.
Invit toți magistrații care vor să reclame probleme în sistemul de justiție la o discuție fără limită de timp luni, 22 decembrie, începând cu ora 10:00. Aștept înscrieri la adresa procetatean@presidency.ro.
Până joi, 18 decembrie, ora 24:00, vă invit să îmi trimiteți materiale, asumate nominal sau neasumate nominal, la adresa colegis@presidency.ro.
În zilele de vineri, sâmbătă și duminică vom avea timp să citim toate materialele pe care ni le trimiteți.
(În toată săptămâna 15–19 decembrie sunt plecat din țară pentru formate multilaterale și vizite bilaterale confirmate cu mult timp înainte.)”, a scris Nicușor Dan.