Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Tuesday , 14 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole Petardă şi spray lacrimogen găsite la protestatarii de la mitingul pro-Palestina | Trei persoane duse la Poliţie pentru audieri
ArticoleȘtiri

Petardă şi spray lacrimogen găsite la protestatarii de la mitingul pro-Palestina | Trei persoane duse la Poliţie pentru audieri

223
sursa: INQUAM / Octav Ganea

Un bărbat de 29 de ani şi o femeie de 20 de ani au fost prinşi de jandarmi cu un spray lacrimogen la mitingul pro-Palestina, organizat astăzi, centrul Bucureştiului. Un alt băiat, de 18 ani, a fost percheziţionat, iar jandarmii au descoperit că avea o petardă. Cei trei au fost duşi la secţiile de poliţie 1 şi 17, pentru mai multe cercetări.

Iată întregul comunicat al jandarmilor bucureşteni:

Cu ocazia adunării publice organizate de Asociația Comunității Palestiniene din România, astăzi, 04 noiembrie 2023, între orele 12:30-15:30, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București face următoarele precizări:

Au fost constatate și întocmite 3 acte de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, în conformitate cu prevederile art. 372 Cod Penal ( Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase ) și cu prevederile Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive.

În concret, o femeie, în vârstă de 20 de ani și un bărbat, în vârstă de 29 de ani, au fost depistați, în zona de acces, având asupra lor câte un spray cu substanță iritant-lacrimogenă.

De asemenea, pe timpul marșului, un bărbat, în vârstă de 18 ani, a fost depistat cu un material pirotehnic (o petardă).

Cele trei persoane au fost conduse la sediile Secțiilor de Poliție 1 și 17 pentru continuarea cercetărilor.

Pe timpul desfășurării adunării publice, Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, a luat toate măsurile necesare pentru asigurarea unui climat de siguranţă la nivelul Capitalei, respectiv pentru asigurarea ordinii publice şi protecţiei participanţilor.

De la începerea conflictului Israel-Palestina, reprezentanţii ambelor comunităţi au organizat mai multe mitinguri / proteste în Bucureşti, pentru a-şi susţine tabăra. Până acum, la niciuna dintre aceste organizări publice nu au fost incidente violente.

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect