Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 10 January 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Peste 340.000 de euro pentru curățenia pe Arena Națională. Romprest, câștigătorul licitației

12
Peste 340.000 de euro pentru curățenia pe Arena Națională
Peste 340.000 de euro pentru curățenia pe Arena Națională. FOTO: STB

Peste 340.000 de euro costă curățenia pe Arena Națională. Contractul dintre Primăria Municipiului București (PMB) și Romprest, câștigătorul licitației, are o durată de 12 luni, din aprilie 2024 și până în aceeași lună a anului 2025.

Serviciile de curățenie prestate de firma de salubritate „la cele mai înalte standarde de calitate”, conform caietului de sarcini, constau în: servicii de întreținere a curățeniei în grupurile sanitare, în ascensoare, în birouri, în cabinete medicale, vestiare, loje VIP, terase VIP, foaier VIP și alte zone ale stadionului, precum și servicii de deszăpezire și de colectare, transport, cântărire și depozitare a deșeurilor în depozite autorizate.

CITEȘTE ȘI: Viitoarele staţii de metrou din Sectorul 6 mai au de aşteptat. Primarul spune că nu sunt bani

Peste 340.000 de euro pentru curățenia pe Arena Națională

Serviciile de curăţenie în Arena Națională vizează o suprafață de 108.420 de metri pătrați.

„Evenimentele care vor avea loc în perioada de derulare a contractului se estimează la o medie de 5 evenimente/lună și cu o alocare medie de 48h/eveniment (estimarea se bazează pe activitatea din anul 2023)”, se arată în caietul de sarcini.

Pe lângă serviciile menționate mai sus, Romprest are obligația, conform contractului, să asigure curățenia înainte, în timpul, și după fiecare eveniment care are loc pe Arena Națională.

De asemenea, Romprest trebuie să se ocupe și de deszăpezirea căilor de acces în timpul iernii, „ori de câte ori este necesar”. Pentru prevenirea poleiului, Romprest va împrăștia pe suprafețele afectate materiale antiderapante, precum clorura de calciu, nisip sau sare.

Mai mult, firma de salubrizare este obligată să ude gazonul de două ori pe săptămână, în cazul în care nu plouă suficient, iar, o dată pe an, trebuie să însămânțeze gazonul.

CITEȘTE ȘI: Rețeaua de escroci din Centrul Vechi care a lăsat turiștii străini fără zeci de mii de euro, trimisă în judecată

Cine a fondat Romprest

Florian Walter a fondat Romprest în 2011, firma devenind cel mai mare grup de curăţenie şi strângerea gunoiului din România. La un moment dat, AIG, unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din lume, a deţinut un pachet de acţiuni în afacerea Romprest.

În 2015, Walter a fost dat în consemn la frontieră, după ce procurorii DIICOT au făcut percheziții la firma și domiciliul acestuia. „Existau indicii ca este in tara si se sustrage urmaririi penale”, au declarat la acel moment reprezentanții DIICOT într-o conferință de presă. Walter, implicat și în finanțarea unor echipe de fotbal, e acuzat de procurori că ar fi participat la o schemă de evaziune fiscală în valoare de circa 4,5 milioane euro.

Un an mai târziu, Florian Walter a fost adus la București, din Emiratele Arabe Unite, sub escorta Poliției Române. Este imediat pus sub control judiciar de DIICOT Cluj.

În mai 2019, Florian Walter moare la numai 56 de ani, în urma unui atac cerebral.

Potrivit informațiilor din presă, Maricel Păcuraru, patronul Realitatea PLUS, a preluat acțiunile Detaco LTD de la Alexandru Cosmin Walter, fiul fostului patron Florian Walter și controlează 42,69% prin intermediul fiului său.

CITEȘTE ȘI: Unde ajung brazii de Crăciun. Primăriile colectează gratuit pomii și îi transformă în îngrășământ

scris de

Cătălin Anghel-Dimache

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Timp de doi ani a lucrat la „Gen, știri”, o inițiativă editorială care își propunea să aducă tinerilor cele mai importante știri. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.

pe același subiect

Aparatură nouă de aproape 900 de mii de lei, la Spitalul Clinic „Dr. Th. Burghele”. Licitația a fost lansată în SEAP. FOTO: Facebook/Spitalul Burghele
ArticoleMainSănătate

Aparatură nouă de aproape 900 de mii de lei, la Spitalul Clinic „Dr. Th. Burghele”. A fost lansată licitația

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București a demarat procedura de licitație, pentru...