Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 3 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Peste 300 de milioane de euro pentru modernizarea liniei de cale ferată spre Otopeni

317
FOTO: Facebook/CFR

Modernizarea liniei de cale ferată București Nord- Aeroportul Internațional „Henri Coandă” a fost aprobată de Guvern. Valoarea investiției se ridică la 1.5 miliarde de lei (300 de milioane de euro).

Proiectul prevede modernizarea liniei actuale pe 8,6 km, cu electrificare între cap Y stația Mogoşoaia şi cap Y staţia Baloteşti, şi construirea, din capătul Y al staţiei Baloteşti, a unui traseu nou de 6,9 km, din care peste 4 km de tunel. Durata execuţiei investiţiei nu trebuie să depăşească 36 de luni.

În urma lucrărilor, trenurile vor putea circula cu viteza maximă de 120 km/h.

Finanțarea lucrării va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate, dar și din alte surse, legal constituite.

CITEȘTI ȘI:

pe același subiect

Revin ploile în Capitală, duminică. Foto: Unsplash
ArticoleȘtiri

METEO | Revin ploile, în Capitală, duminică

Administrația Națională de Meteorologie anunță că revin ploile în Capitală, duminică. Tot...