Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 4 May 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPolitic

Peste 200 de observatori Funky Citizens supraveghează în București și Ilfov ca votul tău să fie corect

17
Peste 200 de observatori Funky Citizens supraveghează în București și Ilfov ca votul tău să fie corect. Aproape 1.000 de „garanţi” ai transparenței s-au înscris la nivel naţional
Peste 200 de observatori Funky Citizens supraveghează în București și Ilfov ca votul tău să fie corect. Aproape 1.000 de „garanţi” ai transparenței s-au înscris la nivel naţional

Pe 4 mai, ochii democrației vor fi ațintiți asupra urnelor, iar în spatele acestor priviri atente se află cetățeni obișnuiți care au ales să devină observatori independenți. Observatori Funky Citizens, ONG-ul cunoscut pentru inițiativele sale civice și de monitorizare, veghează la corectitudinea procesului electoral.

Până în prezent, 733 de observatori sunt deja pe poziții, urmând ca numărul acestora să crească până la 825 confirmați pentru ambele tururi de alegeri. În total, aproape 930 de persoane s-au înscris pentru a fi parte din acest mecanism civic de supraveghere electorală, un număr care urmează să crească cu ocazia turului al doilea din 18 mai.

În București și Ilfov, zone cu un bazin electoral mare, vor fi prezenți peste 200 de observatori. Aceștia sunt distribuiți în secții de votare din toate cele șase sectoare ale Capitalei, precum și în localitățile din jurul Bucureștiului.

Observatorii sunt o formă de garant al transparenței. Ei nu pot interveni în proces, dar pot raporta nereguli și pot contribui la responsabilizarea autorităților. Într-un context electoral atât de complex cum e 2024, cu patru rânduri de alegeri într-un singur an, prezența lor este esențială”,  se arată pe site-ul de înscriere.

CITEȘTE ȘI: Alegeri prezidențiale 2025 | Unde găsești prezența la vot actualizată în timp real

Cum puteţi deveni Funky Citizens

Campania de recrutare a observatorilor a fost deschisă în aprilie. Cei care se înscriu beneficiază de formare online, sprijin logistic și un kit de observator care include toate informațiile necesare pentru a-și exercita rolul în mod eficient.

Orice cetățean poate deveni observator, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Însă nu trebuie să fie membru al unui partid politic și să aibă drept de vot, adică peste 18 ani. Procesul nu necesită experiență anterioară.

În plus, asociația Funky Citizens oferă celor care doresc sa fie observatori: asistență electorală înainte, în timpul și după ziua votului, Manualul observatorului şi acces la aplicația de monitorizare a secțiilor de votare.

Înscrierile pentru observatori la vot, pentru turul al II-lea din 18 mai, au mai multe termene limită, după cum urmează:

6 mai – pentru diaspora
11 mai – pentru secţii la nivel naţional
13 mai – pentru secţiile din zonele Timișoara, Iași, Brașov, Constanța şi Sibiu
14 mai – pentru secţiile din zonele București și Cluj

Funky Citizens este o organizație neguvernamentală, fondată în 2012, care promovează civismul pentru o democrație mai solidă. Derulează proiecte ce acoperă mai multe arii precum combaterea dezinformării, analize bugetare și observarea alegerilor.

Funky Citizens colaborează cu alte organizații civice în cadrul Coaliției FiecareVot, un demers comun pentru supravegherea alegerilor și raportarea în timp real a oricăror nereguli observate în ziua votului.

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.