Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleCulturăȘtiri

Peste 180 de poeți din peste 20 de țări vin la Festivalul Internațional de Poezie București

263
Peste 180 de poeți din peste 20 de țări vin la Festivalul Internațional de Poezie București. Foto Pexels.com
Peste 180 de poeți din peste 20 de țări vin la Festivalul Internațional de Poezie București. Foto Pexels.com

Peste 180 de poeți din peste 20 de țări vin la Festivalul Internațional de Poezie București, care se desfășoară între 9-15 septembrie 2024, la Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR).

Festivalul Internațional de Poezie București (FILPB), ajuns la cea de-a XIV-a ediție, va deveni un spațiu de dialog și reflecție pentru poeți dintr-un important număr de spații lingvistice – peste 20 de țări și comunități autonome ale lumii: Brazilia, Canada, Spania, Portugalia, Franța, Israel, Belgia, Grecia, Turcia, Marea Britanie, Germania, Republica Moldova, Elveția, Suedia, Panama, Ungaria, Statele Unite ale Americii, Croația, Italia, Serbia.

50 de evenimente la Festivalul Internațional de Poezie București

Peste 50 de evenimente compun arhitectura programului din cele șapte zile ale festivalului, construit de-a lungul ultimei jumătăți de an de echipa Muzeului Național al Literaturii Române alături de zecile de parteneri ai proiectului.

Un program amplu și dens: de la lecturi publice, dezbateri, conferințe, la workshopuri, momente dedicate unor poeți importanți dispăruți dintre noi, ateliere și performance-uri de poezie, seri dedicate debutanților, momente de improvizație, ateliere de scenarii și scurtmetraje pornind de la filme dedicate poeziei, la momente artistice în care poezia stă alături de alte arte, precum muzica, pictura sau filmul.

„Organizat de Primăria Capitalei prin Muzeul Național al Literaturii Române, Festivalul Internațional de Poezie București celebrează în 2024 cea de-a XIV-a ediție. «Literaturizăm bătăile inimii» – am așezat ediția din acest an a Festivalului sub semnul acestei parafraze după Eugen Lovinescu.

Pentru că, indiferent de temă, formă, influențe, generații, poezia este însăși viața, cu toate luminile și umbrele sale, deopotrivă individuale și colective, un spectru larg care reușește să capete sens odată ce este literaturizat.

Timp de șapte zile, ne bucurăm din nou de un cadru de trăiri și dezbateri create în jurul poeziei, unde scrisul este sărbătorit ca artă, alături de tonalitățile muzicii, nuanțele și viziunile picturale sau bucuria unui spectacol teatral ori cinematografic.

Le sunt recunoscător tuturor partenerilor noștri care au acceptat să facem cea de-a XIV-a ediție posibilă.

Am încredere că publicul iubitor de poezie sau doar curios, cititorii «clasici» sau adepții experimentelor poetice vor găsi în lista bogată de lecturi, dezbateri și ateliere măcar un eveniment care să-i aducă alături de noi”, a declarat Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, organizatorul evenimentului, într-un comunicat de presă.

Peste 180 de poeți din peste 20 de țări vin la Festivalul Internațional de Poezie București

CITEȘTE ȘI: Străzi deschise – Promenadă urbană, spectacole și expoziții, în centrul Capitalei

Unde au loc evenimentele din cadrul festivalului

Iubitorii de poezie din Capitală sunt așteptați să ia parte la evenimente în cadrul FIPB 2024 în peste zece spații culturale cunoscute din București: Biblioteca Centrală Universitară „CaroI I”, Muzeul Național al Literaturii Române – sediul din str. Nicolae Crețulescu 8, Muzeul Național al Literaturii Române – sediul din Calea Griviței 64-66, Cărturești Verona, Cărturești Carusel, Librăria Humanitas Cișmigiu, ARCUB, Librăria Kyralina, Institutul Cervantes din București, Casa memorială „Anton Pann”, Londohome, precum și în cele mai importante licee.

Publicul are acces gratuit la evenimentele din cadrul Festivalului Internațional de Poezie București.

Programul complet al proiectului se va regăsi în curând pe site-ul oficial: www.fipb.ro.

Organizatori: Primăria Municipiului București, prin Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti

Parteneri: Ministerul Culturii din România, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, ARCUB, Camões Institute, Institutul Italian de Cultură din București, Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București, Institutul Cervantes din București, Institutul Goethe, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala București-Traduceri Literare și Filiala București-Poezie, Cărturești, Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Londohome, Teatrul Dramaturgilor Români, Biblioteca Metropolitană București.

Sponsori: JTI, Computerland, Sâmburești, Lechburg Winery, Aqua Carpatica.

CITEȘTE ȘI: Show cu 150 de drone la fântânile din Piața Unirii

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.

pe același subiect