Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 7 May 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleDiverseMain

Peste 1.000 de lei biletul la festivalul de pe Arena Națională. 20.000 de oameni au cumpărat deja bilete la Neversea Kapital

17
Peste 1.000 de lei biletul la festivalul de pe Arena Națională
Peste 1.000 de lei biletul la festivalul de pe Arena Națională. Foto: FB / Neversea

Peste 20.000 de oameni și-au cumpărat deja bilet pentru festivalul de pe Arena Națională, Neversea Kapital. Prețul pentru trei zile de festival, singurele bilete disponibile momentan, trece de 1.000 de lei.

Mai exact, prețul pentru General Acces pentru cele trei zile de festival este 1.208 lei în „faza a doua” a vânzării biletelor. Totuși, sunt reduse acum la 543 de lei.

Pentru cei ce își doresc un bilet VIP, prețul este dublu, 2.176 de lei, reduse la 1.208. Biletele e vor scumpi pe măsură ce se apropie data începerii festivalului, care va avea loc în perioada 4-6 iulie.

Începând de anul viitor, festivalul se va numi doar „Kapital”.

CITEȘTE ȘI: ASPA | Campanie de sterilizări gratuite în weekend-ul 10-11 mai. Locaţiile unde va fi caravana

20.000 de bilete vândute. Deja a început bișnita online

Deși biletele au fost puse în vânzare recent, au apărut și primele postări tip bișniță pe rețelele sociale. Într-una dintre ele, un utilizator oferă un bilet la doar 300 de lei.

Prima ediție a festivalului pe care grupul Untold Universe îl va organiza pe Arena Națională în vară se va numi „Neversea Kapital” și va avea loc între 4 și 6 iulie. Decizia vine după ce organizatorul evenimentelor Neversea și Untold a anunțat anularea celui de pe litoral.

Organizatorii au semnat deja un protocol de colaborare cu Primăria Capitalei, pentru a putea organiza evenimentul pe stadionul din Capitală.

„Conceptul de bază de la care am plecat, NEVERSEA, este un concept special, devenind în timp cel mai mare și cel mai spectaculos festival pe plajă din Europa.

Am investit ca echipă multă pasiune, efort, energie și resurse considerabile pentru a-l aduce în acest punct, iar odată cu elementele specifice pe care le va aduce Capitala, credem cu tărie că festivalul KAPITAL va fi un motiv de mândrie pentru București și va deveni pe viitor un nou mega-festival cu renume mondial, alături de UNTOLD”, a declarat fondatorul Untold Universe, Bogdan Buta, printr-un comunicat.

Peste 150.000 participanți, estimarea organizatorilor

Neversea Kapital va fi organizat în baza unui parteneriat pe termen lung cu PMB, au declarat organizatorii, care au spus și că au semnat un protocol de colaborare pe cinci ani.

Primarul general Nicușor Dan a spus că astfel de evenimente au adus mai multe beneficii în orașele în care s-au organizat, precum Cluj-Napoca și Constanța, prin numărul mare de turiști străini și felul în care contribuie la „brandingul orașului”.

În ceea ce privește capacitatea, organizatorii estimează o participare de aproximativ 40.000 de persoane pe zi, ceea ce înseamnă un total de 150.000 – 200.000 de participanți pe parcursul celor trei sau patru zile de festival.

CITEȘTE ȘI: Neversea Kapital 2025 | Festivalul organizat de Untold pe Arena Națională va avea loc între 4 și 6 iulie

scris de

Cătălin Anghel-Dimache

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Timp de doi ani a lucrat la „Gen, știri”, o inițiativă editorială care își propunea să aducă tinerilor cele mai importante știri. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.