Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 8 September 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMain

Percheziții în Capitală, într-un dosar de trafic de persoane. Printre victime se numără și două minore de 13 și 14 ani

217
Sursă Foro: Inquam Photos

Trei mandate de percheziție domiciliară au fost puse în aplicare în Capitală. Dosarul vizează infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor și viol săvârșit asupra unui minor. Gruparea opera atât pe teritoriul României, cât și al Marii Britanii, se arată într-un comunicat al Poliței din București.

Cercetările arată că, în perioada 2019 – iulie 2024, opt suspecți, majoritatea aflați în relații de rudenie, au constituit un grup infracțional în scopul obținerii de importante beneficii materiale din exploatarea sexuală a mai multor persoane vătămate, atât pe teritoriul României, cât și al Marii Britanii.

Din probele administrate a rezultat că, sub coordonarea liderului grupului infracțional organizat, membrii au recrutat mai multe persoane vulnerabile, pe care le-au controlat, supravegheat și însoțit în locurile alese pentru practicarea prostituției (situate pe teritoriile ambelor state).

Printre victime se numără și o minoră în vârstă de 13 ani, recrutată de liderul grupării, prin inducere în eroare. Aceasta se afla într-o starea vădită vulnerabilitate, cauzată de vârstă, lipsa experienței și o situație familială tensionată. Victima a fost transportată și cazată la diferite adrese din București și ulterior, în Marea Britanie, în vederea practicării prostituției. Suspectul și-a însușit integral sumele de bani obținute de către aceasta.

De asemenea, liderul grupului infracțional a sprijinit unul din membrii să exploateze sexual o altă victimă minoră, în vârstă de 14 ani. Cei doi au întreținut, în mod repetat, relații sexuale cu persoanele vătămate minore.

Clienți au fost racolați prin intermediul unor anunțuri publicate pe site-urile de profil, stabilind totodată tarifele serviciilor oferite și modalitatea de plată. Sumele de bani rezultate din activitatea infracțională au fost colectate de liderul grupului infracțional și ulterior împărțite cu ceilalți suspecți.

Perchezițiile au fost efectuate astăzi, 10 iulie, de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București.

Audierile se desfășoară la sediul DIICOT – Structura Centrală. Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.


Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție, transmite poliția.

CITEȘTE ȘI:

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

pe același subiect

Împreună pentru Aer Curat, pe strada Copilului. Foto: Colaj/ Andreea Tudor
ArticoleMainMediu

REPORTAJ | Poluarea care unește. Cum putem lupta împreună pentru aer curat

Poluarea scade doar dacă facem toți eforturi pentru a schimba obiceiurile care...

Suporterii, invitați să vină cu tricouri galbene la meciul României cu Lituania de la București. Imagine de la Euro 2024.
ArticoleDiverseȘtiri

Suporterii, invitați să vină cu tricouri galbene la meciul României cu Lituania de la București

Suporterii sunt invitați de Federația Română de Fotbal să vină cu tricouri...

Alerta pentru dronele rusești, trimisă și în Ilfov. Imagine de la un atac din portul Ismail Foto X
ArticoleDiverseMain

Alerta pentru dronele rusești, trimisă și în Ilfov

Alerta pentru dronele rusești, trimisă duminică dimineață prin sistemul Ro-Alert după ce...