Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Thursday , 2 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Articole Percheziţii în Bucureşti şi patru judeţe, dosar de evaziune fiscală de două milioane de euro
ArticoleȘtiri

Percheziţii în Bucureşti şi patru judeţe, dosar de evaziune fiscală de două milioane de euro

247
sursa: FB / Poliţia Captalei (imagine cu caracter ilustrativ)

Au fost percheziţii de amploare ieri, în cele şase sectoare ale Capitalei, dar şi în judeţele Ilfov, Dâmboviţa, Prahova şi Constanţa. Vizaţi au fost reprezentanţii unor firme-fantomă care au prejudiciat bugetul de stat cu peste 10 milioane de lei, în urma unor achiziţii fictive.

Potrivit unor surse din Poliţie, firmele în cauză erau înregistrate în domeniu agroalimentar ori în construcţii, dar, la percheziţii, anchetatorii au găsit… parfumuri contrafăcute, de la brand-uri precum Million, Gucci, Pacco Rabbane. Cele peste 2000 de cutii cu parfumuri găsite la o locaţie din Ilfov, spun sursele, au fost rechiziţionate ca probe în dosar. În plus, au fost ridicate documente financiar-contabile, dar şi sumele de 20.000 de lei şi 700 de euro.

Mecanismul de fraudare a bugetului de stat, arată comunicatul Poliţiei, funcţiona astfel:

În fapt, în perioada 2017 – 2020, reprezentanții a șase societăți comerciale ar fi inițiat și implementat un mecanism de fraudare a bugetului de stat, prin declararea unor achiziții fictive, ce nu au la bază operațiuni comerciale reale, de la o serie de entități juridice care, fie nu au recunoscut realitatea relațiilor comerciale cu societățile beneficiare, fie au un comportament fiscal neadecvat, încadrându-se în tiparul societăților de tip ,,fantomă”. Astfel, obligațiile fiscale de plată la bugetul consolidat al statului au fost diminuate cu 10.610.840 de lei.

comunicatul poliţiei capitalei

Bănuiţii din dosar au acum sechestru asigurator pe toate bunurile, dar şi conturile blocate, pentru ca paguba să poată fi recuperată.

În total, au fost cinci mandate de aducere, iar doi dintre cei implicaţi au fost şi reţinuţi pentru 24 de ore.

scris de
Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect