„Pașaport pentru închisoare” (II) | Realitatea emigrării în Marea Britanie după Brexit: de la „mediu ostil” la o „zonă gri”. Sistemul online care „uită” de familiile și locurile de muncă ale migranților

• De la Brexit încoace, Regatul Unit are un sistem de imigrare care, potrivit organizațiilor din domeniu, prezintă mai multe dificultăți.
• Este primul sistem care poate fi accesat doar digital și prin internet, ceea ce înseamnă că persoanele vulnerabile, care nu cunosc limba spre exemplu, au probleme atât în accesarea lui, cât și în utilizarea lui.
• Ministerul de Interne de la Londra are nevoie de luni sau chiar ani pentru a procesa cererile, lăsând imigranții într-o situație incertă și nesiguri cu privire la viitorul lor în țară.
• Buletin de București a prezentat cum această procedură poate duce la încarcerarea migranților, cu familii și locuri de muncă în Marea Britanie, care au fost prinși în hățișul birocratic.
• Alexandru* a fost fost unul dintre miile de români, deportați pe Otopeni cu avioane „fantomă”, după ce au fost încarcerați în centre pentru migranți în Marea Britanie, după cum a arătat în primul episod al investigației.
• În plus, potrivit mai multor ONG-uri, în Regatul Unit există un „mediu ostil” față de străini, care a început cu Theresa May în 2012 și a fost încurajat de discursul legat de Brexit și de ieșirea țării din Uniunea Europeană.

O investigație trans-frontalieră realizată de Florin Râșteiu, Răzvan Chiruță (Buletin de București), Coral García Dorado, Carmen Martínez Vidal (Maldita.es) și Alí El Majjaoui (jurnalist freelance)

---

CITEȘTE EPISODUL 1: „Pașaport pentru închisoare”(I) | Mii de români, deportați pe Otopeni cu avioane „fantomă”, după ce au fost încarcerați în centre pentru migranți în Marea Britanie

În prima zi în care Sam Price, directoarea organizației Beyond Detention, a ajuns la centrul de detenție Yarl’s Wood de lângă Bedford — locul unde organizația oferă sprijin persoanelor aflate în detenție — a întâlnit-o pe Sofia*, o femeie din Filipine care locuia în Marea Britanie de peste doisprezece ani, având o viză de muncă pe care a reînnoit-o fără probleme de fiecare dată când a fost necesar.

În 2024, s-a căsătorit și a schimbat-o într-o viză de soție, care i-ar fi permis să lucreze în țară timp de aproape trei ani și apoi să aplice pentru rezidență permanentă.

Ministerul de Interne a întârziat procesarea cererii sale de schimbare, iar în acest timp, viza de muncă i-a expirat. Nu mai avea dreptul legal de ședere în Marea Britanie.

„Într-o seară, pregătea cina, a bătut cineva la ușă și a fost dusă într-un centru de detenție pentru migrație”, povestește Price.

Mulți oameni precum Sofia și-au văzut amenințată șederea în țară. Unii din cauza întârzierilor în soluționarea cererilor lor, alții pentru că nu pot dovedi că locuiau în Regatul Unit înainte de Brexitul din 31 decembrie 2020.

În plus au fost mulți migranți care au considerat că, având în vedere că au trăit acolo toată viața, au muncit, au proprietăți și au întemeiat o familie, sunt automat scutiți de obligația de a solicita un permis de ședere.

La situația incertă cu care se confruntă toți se adaugă „mediul ostil” cu care trebuie să se confrunte imigranții, denunțat de mulți ani de numeroase organizații, precum și problemele asociate noului sistem de imigrare, primul care poate fi accesat numai digital și poate fi utilizat numai cu o conexiune la internet.

Mediu ostil și campanii anti-imigrație: o realitate care a căpătat avânt după Brexit

The3million, o asociație creată după referendumul din 2016 pentru a proteja drepturile migranților din Marea Britanie, este condusă de românca Andreea Dumitrache. ONG-ul definește „mediul ostil” ca „un set de măsuri, atât administrative, cât și legislative, menite să facă viața persoanelor fără statut de imigrant mizerabilă”, până la punctul în care acestea decid să se „auto-deporteze”.

În practică, acest lucru înseamnă că drepturile migranților, chiar și ale celor cu statut acceptat, „sunt contestate în fiecare etapă: de la solicitarea unui loc de muncă, la călătorii, la găsirea unei locuințe, la accesul la asistență socială”.

În aceste controale zilnice, explică Liberty Human Rights, o organizație care luptă pentru un tratament echitabil și egal pentru toți oamenii din Marea Britanie, sunt implicate diferite persoane din sectorul public, cum ar fi personalul Serviciului Național de Sănătate (NHS), care verifică statutul de imigrant al persoanei care se prezintă la medic, până la sectorul privat, cum ar fi angajatorii, care fac o verificare când migrantul vrea să se angajeze, sau proprietari de case, atunci când un migrant dorește să închirieze.

„Pot fi sancționați cu amenzi și chiar sancțiuni penale dacă nu respectă aceste reglementări”, au arătat reprezentanții organizației.

Un alt exemplu în care se aplică mediul ostil este cel al aeroporturilor. „Personalul companiilor aeriene trebuie să îndeplinească acum rolul de agenți de frontieră”, afirmă Andreea Dumitrache, director executiv al organizației the3million.

Ea se referă la schimbările recente cu privire la obținerea Autorizației electronice de călătorie (ETA), o viză obligatorie, introdusă din aprilie 2025 pentru persoanele din toate țările (inclusiv cele europene, cu excepția Irlandei) care doresc să călătorească în Regatul Unit.

Companiile aeriene pot fi amendate cu până la 2.000 de lire sterline pentru fiecare pasager transportat fără documentele necesare.

Astfel, angajații companiilor aeriene din aeroporturi sunt obligați să verifice statutul de imigrare al persoanelor care se îmbarcă, chiar și în cazul turiștilor.

Pentru alte organizații care apără drepturile migranților, precum Migrants Rights Network, la toate acestea se adaugă raidurile care pot fi efectuate la locul de muncă și care contribuie, de asemenea, la „mediul ostil”.

„Autoritățile britanice au început să viziteze anumite locuri unde, pe baza informațiilor de care dispun, se află persoane care ar putea fi angajate ilegal”, a declarat Robert Marin, consulul general al României la Londra.

După cum explică Ministerul de Interne al Regatului Unit pe site-ul său: „pentru prima dată, verificările privind angajarea vor fi extinse” la sectoare precum „construcții, livrarea de alimente, saloane de înfrumusețare și servicii de curierat”.

Din iulie 2024 până în martie 2025, au fost făcute 6.784 de raiduri care au vizat munca ilegală și 4.779 de arestări (cu 40% și 42% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut), potrivit datelor publicate de Guvernul Britanic.

Since July, Immigration Enforcement teams have carried out 6,784 visits to premises and made 4,779 arrests – an increase of 40% and 42% compared to the same period 12 months prior.

Illegal workers and those who facilitate illegal working will be caught and will face justice.

— Home Office (@ukhomeoffice) March 30, 2025

Rețeaua Anti-Raids, formată din rezidenți și activiști din diferite părți ale țării, a fost creată pentru a avertiza asupra acestor raiduri.

Scopul său, potrivit organizatorilor, este de a „colecta și disemina informații”, de la anunțarea pe rețelele sociale a posibilelor raiduri într-o anumită zonă până la informarea migranților cu privire la drepturile pe care le au atunci când se confruntă cu unul.

Fizza Qureshi, directoarea generală a Migrants Rights Network, confirmă că autoritățile au reușit să facă ca aceste persoane să fie percepute ca „o amenințare” și au determinat pe unii britanici să creadă că „trebuie să fim atenți unii la alții, ca în Big Brother”, ghidați de „statutul de imigrant”.

De altfel, Ministerul de Interne a creat o căsuță poștală digitală pentru a raporta migranții care locuiesc sau lucrează ilegal în țară ori care comit o infracțiune. Acuzațiile pot fi făcute în mod anonim și nu este necesară nicio dovadă pentru a le demonstra.

Tot ce trebuie să facă un denunțător este să completeze un test cu întrebări închise (deși, în unele cazuri, se poate scrie doar un text).

Qureshi avertizează că de acest sistem se poate „abuza” foarte ușor. „Chiar dacă vă certați cu vecinul dvs., care nu este britanic alb și vorbește cu accent, puteți crea o acuzație că nu are acte și îl puteți teroriza cu o razie”, explică ea.

Originea termenului „mediu ostil” datează din 2012, când Theresa May, pe atunci ministru de Interne, a declarat într-un interviu pentru The Telegraph că obiectivul ei era să creeze „un mediu cu adevărat ostil pentru imigrația ilegală” în Marea Britanie.

Tot ea a introdus o serie de politici care au sfârșit prin a afecta negativ toți migranții din țară.

De atunci, Theresa May a fost considerată „arhitecta termenului”. Un mediu ostil pentru organizații precum the3million s-a extins la un număr mai mare de migranți odată cu Brexit-ul.

Post-Brexit: de la mediul ostil la dezinformare și discursuri anti-migranți

Mediul ostil nu se referă doar la acțiuni: și cuvintele contează. Acesta este numele unei campanii lansate de Migrants Rights Network pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la modul în care instituțiile, societatea și mass-media britanice vorbesc despre migranți, inclusiv refugiați și solicitanți de azil.

Legislația privind imigrația, precum Illegal Migration Act, din 2023, „s-a bazat pe demonizarea” persoanelor care doresc să se stabilească în Regatul Unit, explică organizația pe site-ul său.

Cuvinte precum „ilegal”, „criza refugiaților” sau „invazie” „învinovățesc migranții în loc să pună sub semnul întrebării cauzele profunde ale strămutării lor”, adaugă organizația.

Acest lucru a dat naștere la narațiuni și dezinformări împotriva migranților care încearcă să se stabilească în Regatul Unit.

Fizza Qureshi a menționat că o parte din acest conținut îi acuză pe migranți că sunt responsabili pentru problemele sociale și structurale ale Regatului Unit: de la saturarea Serviciului Național de Sănătate, la lipsa locuințelor, la costul ridicat al vieții în țară.

„Totul este pus pe seama imigranților, nu a guvernului, a economiei sau a sistemului nostru”, explică directoarea Migrants Rights Network.

Migranții au fost acuzați și de comiterea de infracțiuni, chiar înainte ca identitatea reală a persoanei responsabile să fie cunoscută.

Acest lucru s-a întâmplat la sfârșitul lunii iulie 2024, când un tânăr a intrat într-un centru din Southport cu un cuțit și a atacat mai multe persoane, ucigând trei fete și rănind 10 persoane.

În aceeași zi, a început să circule pe rețelele de sociale informația că autorul era un „imigrant” și un „musulman”, pe nume Ali-Al-Shakati, care ar fi solicitat azil pentru a locui în Regatul Unit și ar fi venit în țară pe mare.

Când poliția a afirmat că suspectul era un bărbat britanic născut în Cardiff, fiul unor refugiați ruandezi, publicul a acuzat autoritățile că mint.

Unul dintre acuzatori a fost politicianul britanic pro-Brexit și liderul partidului „Reform”, Nigel Farage, care a postat un videoclip pe profilul său de Twitter, în care afirma că poliția „ascunde adevărul”.

Diseminarea acestui conținut a dus la proteste rasiste în Marea Britanie timp de câteva zile.

Directorul general al Beyond Detention, o organizație care oferă sprijin migranților în timpul și după părăsirea centrului de detenție Yarl’s Wood, își amintește de acea perioadă ca fiind „una dificilă”. Multe dintre persoanele pe care le ajutaseră stăteau în hoteluri „care erau ținta revoltelor”.

Beyond Detention a sunat „fiecare persoană în parte” pentru a verifica dacă „sunt bine, se simt în siguranță și știu ce să facă în caz de urgență”.

Sam Price a afirmat că, urmând recomandarea poliției, au trebuit să părăsească biroul pentru câteva zile și să îndepărteze toate informațiile confidențiale referitoare la migranții pe care îi ajută, în cazul în care ar fi devenit ținta persoanelor care au ieșit în stradă cu pancarte sau au cerut pe rețelele de socializare „închiderea granițelor”.

Potrivit unui articol din The Times, mulți migranți din zonă s-au simțit în pericol din cauza protestelor violente și a hărțuirii la care au fost supuși în acele zile. Price a declarat că a încercat să le explice că, „deși știrile erau înfricoșătoare, era vorba doar de o minoritate”.

Acesta nu a fost un caz izolat. De asemenea, au apărut informații eronate și în alte ocazii cu privire la naționalitatea sau religia persoanei responsabile de o infracțiune.

Acest lucru a determinat poliția britanică să își revizuiască protocoalele de comunicare în astfel de situații. Acum, poliția încearcă să furnizeze informații despre persoana care a comis infracțiunea cât mai curând posibil, pentru a evita speculațiile pe rețelele de socializare.

De exemplu, în mai 2025, o mulțime de oameni care sărbătoreau victoria echipei de fotbal Liverpool în orașul cu același nume din nord-vestul Angliei a fost lovită de un vehicul.

La doar două ore după incident, poliția din Merseyside, responsabilă de anchetă, a declarat că suspectul era un bărbat britanic alb în vârstă de 53 de ani.

Oamenii legii au adăugat: „Rugăm oamenii să nu speculeze cu privire la circumstanțele incidentului”.

Statutul de imigrant online (e-Visa): o barieră suplimentară pentru cele mai vulnerabile grupuri ale populației

Dacă un migrant este rugat de un ofițer de poliție de frontieră, un angajator, un proprietar sau oricine din administrație publică din Regatul Unit să prezinte statutul său de imigrant pentru a verifica dacă are dreptul să locuiască, să lucreze, să închirieze o casă în mod legal sau să beneficieze de prestații sociale în țară, acesta va trebui să acceseze sistemul e-Visa, registrul online al statutului de imigrant al fiecărei persoane, implementat de guvernul britanic, care înlocuiește documentele fizice.

Este primul program de imigrare complet digitalizat din Regatul Unit și poate fi utilizat numai cu o conexiune la internet. Un sistem complex cu până la șase etape, dificil în special pentru anumite grupuri de persoane considerate vulnerabile.

Cum ar fi, de exemplu, cei care nu știau că trebuie să parcurgă această procedură.

În mod normal, aceste persoane „află când merg la medic sau în altă parte și își dau seama că nu apar, că nu au dreptul să beneficieze de tratament medical”, explică Mariña Fernández-Reino, cercetătoare la Consiliul Superior Spaniol pentru Cercetare Științifică (CSIC) și afiliată observatoarelor Universității din Oxford, care a publicat un studiu privind riscurile posibile ale sistemului britanic de migrație pentru cetățenii Uniunii Europene.

Acesta este cazul lui Amparo, o femeie de origine spaniolă, care s-a confruntat cu o situație similară acum câțiva ani. „Am ajuns la Londra în 1977, când se sărbătorea Jubileul de Argint al Elisabetei a II-a”, a explicat ea într-un apel video.

Avea 19 ani. S-a căsătorit cu un britanic, a avut un copil și a cumpărat chiar și o proprietate în Scoția. Peste 40 de ani mai târziu, când a încercat să-și reînnoiască cardul european de sănătate, și-a dat seama că nu avea dreptul să locuiască acolo pentru că nu depusese cererea pentru  EU Settlement Scheme:

„Credeam că nu mă vizează, că era pentru persoanele care sosiseră de doi sau trei ani sau pentru cele care doreau să vină după Brexit”, s-a justificat ea.

Situația poate fi complexă și pentru persoanele care se confruntă deja cu un anumit tip de excluziune socială sau a căror independență este redusă.

Studiul la care a participat Fernández-Reino a avertizat că unele persoane ar avea dificultăți în navigarea prin aplicație, din cauza unor factori precum barierele lingvistice, nivelul scăzut de alfabetizare sau de competențe digitale.

De fapt, subsecretarul de stat parlamentar al Ministerului Migrației și Cetățeniei, Seema Malhotra, a admis acest lucru într-o declarație datată 4 decembrie 2024: „Recunoaștem că unii clienți ar putea avea nevoie de asistență suplimentară în ceea ce privește problemele IT”.

Observatorul Migrației al Universității Oxford identifică ca vulnerabile persoanele în vârstă, cu probleme de sănătate mintală, probleme de sănătate fizică, dizabilități sau afecțiuni care implică deficiențe cognitive.

În plus, nu este un sistem sigur. Poate funcționa, și într-adevăr a făcut-o recent, foarte defectuos. Conform calculelor organizației pentru drepturi digitale Open Rights Group (ORG), o rată de eroare de 0,05% într-un context în care aproximativ 4 milioane de persoane se bazează pe viză electronică, ar cauza până la 20.000 de probleme.

„Fiecare dintre acestea ar putea fi o persoană căreia i se refuză un loc de muncă, i se refuză accesul la un serviciu sau nu i se permite să se îmbarce într-un avion spre Marea Britanie”, se arată pe site-ul lor.

De exemplu, în martie 2025, a existat o eroare în baza de date a Imigrației. Sylvia Ordás, președinta Coalición de Españoles en Reino Unido, o asociație care oferă sprijin spaniolilor care locuiesc în Regatul Unit, și voluntară la Settled, un alt ONG apărut în urma Brexitului pentru a ajuta cetățenii UE să își păstreze drepturile, a experimentat acest lucru direct.

Plecase să petreacă câteva zile în Spania, țara sa de origine, și chiar cu o zi înainte de a se întoarce în Regatul Unit, a observat un mesaj ciudat pe viza electronică: „Țara nu este validă”.

Are statut de rezident permanent, dar nu apărea pe site-ul ministerului. „Arăta numele, prenumele și fotografia mea. Totul a fost grozav. Dar în partea de jos, unde scrie ce permis aveți și care este naționalitatea dumneavoastră, era un document despre care nu știam cui aparține”, a povestit Sylvia.

Ordás a reîncărcat pagina, crezând că este o eroare singulară. La această a doua încercare, a apărut un document cu o carte biometrică a unei persoane din India. La a treia, informațiile cuiva din Pakistan.

Deși au existat incidente anterioare, potrivit Andreei Dumitrache, CEO al the3million, acesta a fost „primul la scară largă” de când sistemul digital de vize este în funcțiune.

Totuși, aceste tipuri de probleme, a explicat Andreea Dumitrache, arată „în mod repetat cât de problematic este cu adevărat să ai încredere într-un sistem exclusiv digital”.

The3million a făcut o propunere de reformare a acestui sistem de vize electronice către „înregistrare permanentă și dovadă stabilă a statutului fiecăruia”, respectând în același timp „preocupările legate de securitate și costuri ale Ministerului de Interne”.

Întârzierile administrative ale Ministerului de Interne în rezolvarea statutului de imigrare: persoane aflate în „zona gri” timp de luni sau chiar ani

„În spatele fiecărei cereri se află o persoană care este lăsată într-o stare de confuzie (limbo) timp de luni sau ani, fără nicio certitudine cu privire la viitorul său în Regatul Unit”, explică the3million pe site-ul său.

În acestă zonă gri se află de mai mulți ani la rând Antonio*, un spaniol care a ajuns la Edinburgh în 2018 cu un contract de muncă cu guvernul scoțian. A solicitat un permis de ședere temporară.

Deși spune că a trebuit să „lupte din greu” pentru a-l obține, i s-a acordat după șase luni. După ce au trecut cei cinci ani obligatorii, a cerut schimbarea permisului de ședere într-unul pe termen nelimitat.

Era mai 2023 și, în ciuda faptului că trimisese toate informațiile solicitate de Ministerul de Interne (extrase de cont, scrisori de la primul său loc de muncă acolo, pașaport, certificat de naștere etc.), încă așteaptă un răspuns.

Singura informație pe care o primește atunci când întreabă despre progresul cazului său este că documentele sale „sunt în regulă”, dar că încă „trebuie să treacă printr-o verificare de către un oficial”.

„Părinții mei sunt în vârstă și, dacă se îmbolnăvesc, pot părăsi țara doar pentru maximum șase luni cu permisul temporar. Nu aș putea pleca pentru a avea grijă de ei. Doar pentru o perioadă foarte limitată.”

Pe de altă parte, cu statutul de rezident permanent, o persoană poate sta în afara țării pentru o perioadă mai lungă, atâta timp cât nu depășește cinci ani.

În ciuda afirmației Ministerului de Interne de pe site-ul său, conform căreia procesarea cererilor de migrație care nu necesită informații suplimentare poate dura „până la o lună”, datele obținute de the3million într-o cerere de acces la informații publice arată că 75,5% dintre cereri erau în așteptare de mai mult de o lună, la 30 iunie 2024.

Peste 47.000 (32,5%) dintre persoane așteptau un răspuns din partea ministerului de șase luni sau mai mult, iar 12,3% (aproape 18.000) de mai mult de doi ani.

Directorul general al the3million avertizează că acest timp de așteptare aduce o frică „cu adevărat uriașă” în viața oamenilor, „mai ales pentru că sunt adesea izolați și nu sunt conștienți că există mulți alții care trec prin aceleași circumstanțe”.

Echipa sa de profesioniști și voluntari a ajutat persoane cărora această întârziere le-a cauzat „un mare stres”, ducând la „anxietate și depresie”.

Aceste probleme, a precizat Andreea Dumitrache, tind să se agraveze pe măsură ce timpul trece, iar așteptarea devine din ce în ce mai lungă. 

Sentimentul de nesiguranță îi afectează chiar și pe cei eligibili care au aplicat. Fizza Qureshi, director general al Migrants Rights Network, a explicat că aceștia sunt oameni care „știu că decizia va fi favorabilă”, dar în acea „etapă de incertitudine (care poate fi de șase luni, un an sau doi ani)” apar situații în care trebuie să își dovedească statutul de imigrare.

De exemplu, dacă vrei să te muți: „Cum îi explici proprietarului că ai documentele, dar nu ți s-a acordat încă statutul pentru că ai o cerere în așteptare?”, întreabă Qureshi.

La fiecare trei luni, organizația the3million calculează cât timp i-ar lua Ministerului de Interne din Marea Britanie să achite restanțele în ritmul actual. Conform ultimei lor analize, cu datele disponibile din decembrie 2024 (care indică numărul de persoane care așteaptă un răspuns la 160.141), ar dura șapte ani și jumătate.

Cu alte cuvinte, contorul ar fi resetat la zero în august 2031. Aceasta nu include și noile cereri depuse de persoane precum Amparo, care trebuie să dovedească că au avut reședința continuă în țară. Potrivit mai multor organizații care lucrează cu migranți în Marea Britanie, acestea sunt cazuri mai complexe care pot dura mai mult.

Dublă discriminare post Brexit împotriva unor grupuri de migranți în Regatul Unit

În 2021, în Anglia și Țara Galilor existau cel puțin 103.020 de persoane care se autoidentificau drept romi.

Aceștia reprezentau 0,2% din populația totală la acea vreme. Datele sunt preluate din recensământul din acel an și sunt singurele statistici oficiale disponibile la acea vreme, potrivit lui Mihai Călin, membru al Grupului de Sprijin pentru Romi (RSG), o organizație caritabilă care lucrează cu romii est-europeni din Regatul Unit.

Cu toate acestea, cercetările efectuate de RSG și Universitatea din Salford în 2013 au ajuns la concluzia că existau aproximativ 200.000 de migranți romi în țară.

Călin consideră că cifra este chiar mai mare: „Oamenii estimează între 300.000 și jumătate de milion, ceea ce cred că nu este o exagerare”. O mare parte a acestei populații locuiește în centre urbane precum Edmonton Green, un cartier din nordul Londrei.

Acolo, într-o bibliotecă situată într-un centru comercial, Assen Slavchev, care are funcția de consilier pentru imigrare în domeniul romilor la Settled, organizează sesiuni cu ușile deschise în fiecare joi, pentru a răspunde întrebările, preocupările și nevoile comunității rome.

„Vin aici să ceară ajutor cu o gamă largă de lucruri. De la întrebări despre cum să obțină codul în cadrul sistemului e-Vise, până la cum să depună o cerere întârziată”, explică Slavchev.

În general, persoanele rome au trebuit (și încă trebuie) să depășească o serie de probleme pentru a aplica pentru Schema de ședere a UE (EU Settlement Scheme – EUSS) și a continua să locuiască în Regatul Unit.

Primul obstacol pe care îl întâmpină este sistemul în sine. „Majoritatea romilor din prima generație care a sosit în țară sunt analfabeți sau semi-analfabeți. Nu au competențe digitale și nu vorbesc bine engleza”, explică Slavchev.

Totuși, trebuie să treacă printr-un proces complet online și exclusiv în limba engleză pentru a obține statutul de migrație. Acest lucru a lăsat mulți oameni în nevoie de asistență. Conform unui studiu realizat de Roma Support Group, doar 3% au putut depune o cerere complet independent.

Naim și Vanessa* sunt doi romi care au cerut ajutor pentru a aplica pentru EUSS în ianuarie 2020. El este analfabet, iar ea are cunoștințe limitate de citit și scris în limba țării sale de origine.

Totuși, chiar și după obținerea statutului, au nevoie de ajutor pentru a-l dovedi prin sistemul e-Visa. De fapt, conform unei analize publicate de Grupul de Sprijin pentru Romi în 2024, privind experiențele și provocările comunității rome din Londra cu EUSS, peste 30% nu-și pot dovedi statutul de imigrare atunci când li se solicită acest lucru.

O soluție propusă de organizație este un document fizic care să reflecte acest statut, ceea ce, potrivit acestora, ar „reduce confuzia” și ar servi la „protejarea persoanelor vulnerabile”.

În plus, mulți romi se confruntă cu o problemă suplimentară: dificultăți în obținerea și prezentarea dovezilor că au locuit în Marea Britanie suficient de mult timp pentru a se califica pentru un permis de ședere.

Călin explică faptul că Ministerul de Interne poate verifica toate informațiile disponibile în evidențele sale despre solicitant pentru a decide dacă îi acordă acestuia permisiunea temporară, permanentă sau altfel neeligibilă pentru a se afla în Regatul Unit.

„Deși trebuia să fie destul de ușor de făcut, nu s-a dovedit a fi așa pentru mulți romi”, a explicat acesta.

Mulți romi au trebuit să prezinte documente suplimentare. Grupul de Sprijin pentru Romi estimează că 25-30% dintre solicitanții romi au trebuit să furnizeze dovezi suplimentare Ministerului de Interne, pentru a dovedi că erau rezidenți în Regatul Unit până la 31 decembrie 2020. Dezavantajul este că există multe persoane care nu dispun de acest document.

Persoanele de culoare care sunt cetățeni ai țărilor UE susțin, de asemenea, că se confruntă cu o dublă discriminare. Aké Achi, CEO al Black Europeans, un grup care abordează barierele cu care se confruntă comunitatea europeană de culoare din Regatul Unit după Brexit, aștepta să fie văzut la o sesiune cu ușile deschise despre  EUSS pentru cetățenii UE, când a fost întrebat:

„Sunteți cetățean UE? Persoana din fața lui Achi era albă, el era negru și afirmă că tratamentul pe care l-au primit amândoi a fost foarte diferit. Persoana din fața lui nu a fost niciodată întrebată dacă este cetățean UE.”

Prima întrebare pe care i-au pus-o a fost: «Cum te putem ajuta?»”, a povestit Aké. El a crezut că voluntarii îl consideră refugiat sau solicitant de azil. „Pentru că sunt negru, oamenii presupun că nu sunt cetățean al UE”, se plânge el.

Nu este o situație izolată. Mai multe studii și sondaje arată că persoanele de culoare care locuiesc în Regatul Unit se simt discriminate în diferite aspecte sau situații ale vieții de zi cu zi.

De exemplu, proiectul Black British Voices (2023) a intervievat peste 10.000 de britanici de culoare și a constatat că 88% au experimentat discriminarea rasială la locul de muncă.

De asemenea, 41% identifică rasismul drept principala barieră în calea succesului academic pentru tinerii de culoare sau că mai puțin de 2% cred că instituțiile de învățământ abordează serios rasismul.

Această excludere, potrivit CEO-ului Black Europeans, s-a reflectat și în Brexit. „Problemele noastre nu sunt incluse”, consideră Achi, deoarece discuțiile dintre UE și Regatul Unit privind Acordul de retragere „au fost conduse de oameni albi”.

Acest acord, continuă el, „nu a fost conceput avându-ne în minte, pentru că nu am fost deloc implicați”. Este la fel ca și cum un grup de bărbați ar elabora o politică pentru femei, pe care le-ar exclude din procesul decizional, a explicat Aké Achi.

Persoanele de culoare au trebuit să se confrunte cu o dublă discriminare: pentru că sunt imigranți și pentru că sunt de culoare.

Acum, la mai bine de cinci ani de la începerea procesului de ieșire a Regatului Unit din Uniunea Europeană, aceștia au spațiu și întâlniri pentru a discuta despre problemele care afectează persoanele de culoare prin intermediul unei alte platforme în care sunt implicați, „Cetățenii Europeni ai Minorităților Etnice” (EUROMEC), a menționat Achi.

Numele fictive (marcate cu *) au fost folosite în acest text pentru a proteja identitatea persoanelor care au ales să discute cu reporterii Buletin de București și Maldita sub protecția anonimatului.

---

În următorul episod al investigației „Pașaport pentru închisoare”, Buletin de București vă prezenta cum cetățenii reținuți în Centrele de Detenție pentru Imigranți din Marea Britanie suferă adesea consecințe grave asupra sănătății mintale din cauza duratei prelungite în care au un statut „incert”. 

---

CITEȘTE EPISODUL 1: „Pașaport pentru închisoare”(I) | Mii de români, deportați pe Otopeni cu avioane „fantomă”, după ce au fost încarcerați în centre pentru migranți în Marea Britanie

---