Primăria Sectorului 4 vrea să construiască pasaje pietonale subterane şi căi suplimentare de acces la stația de metrou Apărătorii Patriei. Măsura va fi luată pentru fluidizarea traficului. Proiectul de hotărâre, care vizează indicatorii tehnico-economici, este supus votului, în Consiliul Local, de astăzi, 12 decembrie.
Investiţia propusă va fi amplasată lângă Piaţa Agroalimentară Apărătorii Patriei, la intersecția Şoseaua Berceni cu Strada Dumitru Dumitru şi Strada Dealu Mare şi va fi realizată din fonduri publice. Este vorba de peste 37 de milioane de lei, adică mai bine de 7,5 milioane de euro.
Noua gură de acces va avea o lungime de cca. 12,50 m, lăţime de cca 9,00 m şi înălțime de cca 4 m şi va fi amplasat în zona de sud a staţiei de metrou Apărătorii Patriei.
Dacă va fi aprobat, proiectul se va realiza în colaborare cu Metrorex, prin derularea, în comun, a unor proiecte de regenerare urbană a zonelor din jurul staţiilor de metrou de pe raza Sectorului 4. Asocierea dintre Sectorul 4 și Metrorex presupune „crearea de noi căi de acces, pasaje pietonale subterane de legătură, modernizarea și/sau reamenajarea/reconfigurarea zonelor interioare şi exterioare ale staţiilor de metrou sau alte tipuri de intervenții necesare în urma elaborării documentaţiilor tehnice, în vederea creșterii gradului de siguranță pentru participanţii la transportul cu metroul și a circulaţiei pietonale și rutiere în zonele adiacente ”.
În prezent, accesul în stația Apărătorii Patriei se face prin intermediul unei singure guri de metrou, aflate pe partea nordică. Potrivit notei de fundamentare, este necesară realizarea celui de-al doilea acces în stația de metrou Apărătorii Patriei. În acest fel, călătorii din zona Șoselei Berceni vor avea acces mult mai ușor la stația de metrou.
Autoritatea locală, care supune la vot proiectul, precizează că finalizarea obiectivului va avea un impact benefic asupra rețelei rutiere, pentru că timpul de așteptare în trafic va fi redus. De asemenea, se reduce aglomerația și poluarea în trafic.
CITEȘTE ȘI: Proiect de peste 6 miliarde de lei pentru Cartierul Justiției. Cât ar dura construcţia