Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Saturday , 4 May 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Știri Parcul Liniei din Sectorul 6 va fi extins până la APACA
Știri

Parcul Liniei din Sectorul 6 va fi extins până la APACA

339

Primăria Sectorului 6 va suplimenta terenul Parcului Liniei cu tronsonul 2 bis. Noua porțiune de teren va face legătura cu bulevardele Doina Cornea și General Paul Teodorescu.

Extinderea suprafeței Parcului Liniei face parte din a doua fază de realizare a lucrărilor. Zona se întinde pe o lungime de aproximativ 486 mp şi o suprafaţă de aproximativ 4210 mp. Terenul se află în proprietatea Statului Român prin Ministerul Transporturilor Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi concesionat Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A.. Momentan, zona este insalubră și are mai multe linii de cale ferată dezafectate.

Durata de realizare a proiectului este de 5 luni. Valoarea totală este de 4 milioane de lei, la care se adaugă 700.000 de lei TVA. Pe noul spațiu din cadrul parcului vor fi amenajate:

  •  o pistă de biciclete cu o lungime de 585 metri;
  • pistă de pumptrack;
  • fântână drydeck;
  • loc de joacă;
  • zonă specială pentru activități sportive în aer liber;
  • zone speciale pentru recreere, precum pergole și hamace;
  • cinci foișoare smart, dotate cu wi-fi, unde cetățenii sectorului 6 vor putea lucra în aer liber.

Parcul Liniei din Sectorul 6 este cel mai mare parc liniar din Europa și primul parc din cartierul Militari. Pe 1 iunie a fost dat în folosință tronsonul 1 al parcului, fiind reamenajati peste 45.000 de mp. Zona de agrement se află între Plaza Mall România și Cora Lujerului. A doua fază a proiectului de realizare a Parcului Liniei va fi gata până la sfârșitul anului și cuprinde zona dintre Gara Cotroceni și Bd. Doina Cornea. Pentru faza a treia, lucrările vor începe de anul viitor, iar această ultimă zonă va fi între Lujerului și Valea Cascadelor.

lasă un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *