În această dimineață s-a deschis parcarea de la Cora Pantelimon, parte din Nodul Intermodal Park&Ride. Parcarea are 500 de locuri și funcționează non-stop, accesul fiind gratuit până când Consiliul General va stabili tarifele și administratorul parcării care, cel mai probabil, va fi Administrația Străzilor București.
Azi dimineață s-a deschis parcarea de la Cora Pantelimon! Șoferii care intră în București prin partea de est a orașului pot parca aici autoturismele personale și își pot continua călătoria cu mijloacele de transport în comun. Intrarea și ieșirea se fac prin Șoseaua Pantelimon, a anunțat Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.
Proiectul unei parcări în Pantelimon a fost lansat în timpul mandatului lui Sorin Oprescu. Construcția trebuia să fie subterană, pe 2 niveluri. Ideea a fost, însă, abandonată în 2012. In urma studiilor de teren efectuate la faza de proiectare, s-a constatat ca din cauza panzei freatice care depasea cota fundatiilor este necesara schimbarea solutiei tehnice de proiectare a parcarii, explica PMB, la acel moment decizia.
Abia în mandatul Gabrielei Firea a fost reluat proiectul și modificat, în construcție supraterană. Investiția începută în 2019, urma să coste peste 100 de milioane de lei și trebuia să fie gata în 12 luni de la semnarea contractului. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în august 2019, iar lucrările au fost executate de asocierea Tehnologica Radion, TIAB si VIA Proiect.
La venirea lui Nicușor Dan în fotoliul de primar, în 2020, stadiul lucrărilor la parcarea Cora Pantelimon era de 55%, după cum a declarat acesta.
Vreau să evidențiez faptul că la momentul preluării mandatului, această construcție era la 55%, așa cum am spus azi suntem la 99% și vreau să mulțumesc constructorului pentru că a continuat să lucreze în ritmul la care s-a angajat, chiar dacă noi nu am fost în stare să plătim în ritmul în care noi ne-am angajat. Primăria Capitalei a avut un blocaj financiar din care am reușit să ieșim în martie-aprilie. Am plătit o mare parte din datorii, a explicat Nicușor Dan, în iulie 2021, în timpul unei vizite pe șantier.
Și tot atunci, acum aproape un an, edilul șef al Capitalei anunța ca data de dare în folosință luna noiembrie 2021.
Tot ce lipsește în acest moment este un post de transformare, așa cum am vorbit cu echipa de constructori, acest post de transformare ar fi putut fi realizat din 2019 printr-un acord cu Enel, însă Primăria nu și-a achitat obligațiile de plată și între timp s-a schimbat legea, trebuie să-l facem noi. Asta e tot ce ne lipsește în acest moment, declara Nicușor Dan.
A fost nevoie, însă, de aproape încă un an ca acest post de transformare să fie proiectat, avizat și montat.
Valoarea totală contractată pentru realizarea întregului Nod Intermodal Pantelimon este de 100.308.193 lei inclusiv TVA și cuprinde lucrări de realizare linii de tramvai, peroane, montare cabina cap linie, management capăt de linie tramvai si STB, drum, carosabil, trotuare, amenajări exterioare urbanistice, parcarea propriu-zisă, amenajări exterioare edilitare, protejări devieri rețele.
Valoarea exclusivă a lucrărilor pentru realizarea Parcării supraetajate, conform contract, este de 54.591.599,02 lei exclusiv TVA, respectiv 64.964.002,83 lei inclusiv TVA.
Parcare are 500 de locuri și mai multe facilități pentru cei care o folosesc.
- bucla întoarcere tramvai;
- peroane;
- sală așteptare;
- zonă food;
- zonă maxi taxi;
- culoar până la viitoarea stație de metrou și pasaj pietonal care va înlocui trecerile de pietoni.
Park&Ride Pantelimon este a doua parcare de acest tip, după cea din Străulești.