Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 23 June 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Buletin de IlfovPrimărie

Orașul din Ilfov unde PSD nu are candidați iar o comunitate on-line s-a transformat în partid local

332

Orașul Otopeni este unul dintre cele mai bogate din țară, dar în egala masură, este și unul unde politicile publice nu au fost calibrate astfel încât să se țină cont de dezvoltarea agresivă a ultimilor ani. Tot aici s-au înregistrat, îl ultima perioada, și două premiere pentru județul Ilfov.

Partidul Social Democrat nu va mai apărea pe buletinele de vot pentru alegerile locale de anul acesta din Otopeni. De asemenea, vor mai lipsi Partidul Mișcarea Populară și Alianța pentru Unirea Românilor. În schimb, un partid local, cu 14 membri, a reușit să strângă, și să-i fie și validate, semnăturile astfel încât să aibă un candidat propriu și o listă de consilieri cu care să vină în fața otopenarilor la alegerile locale de anul acesta.

Partidul Inițiativa Otopeniul Nostru, pe scurt ION, a fost înființat prin decizia definitivă a Tribunalului București la jumătatea lunii februarie și este extensia unui grup de Facebook care aduna în prezent peste 7400 de persoane.

Grupul Civic ” Cetatean Otopeni “ a fost înființat tot în luna februarie, dar cu cinci ani înainte, de Andrei Ionescu, un bucureștean proaspăt mutat în localitatea ilfoveană.

Lipsurile în materie de dezvoltare urbană cu care s-a confruntat în primele luni au devenit subiect de postări, petiții și sesizări în anii care au urmat: de la dublarea semnelor de circulațe pe anumite tronsoane, la lipsa canalizării și a deversărilor ilegale, la gunoaie, cabluri nelalocul lor, animale fără stăpân și până la modul în care sunt cheltuiți banii publici.

Canalele A.N.I.F. de pe raza Otopeniului s-au transformat în ultimiii ani în adevărate magistrale de canalizare.( Sursă: Grupul Civic “Cetatean Otopeni” )

Mai mult, petițiile sale au determinat Statul Major al Forțelor Aeriene să ridice maluri de pământ la Baza 90 Transport Aerian în vederea limitării poluării fonice.

Etapele de înființare ale partidului au fost foarte dificile. A trebuit să depunem foarte multe acte la tribunal dar într-un final am reușit și acum participăm la alegerile locale”, a explicat Andrei Ionescu, președintele Partidului Inițiativa Otopeniul Nostru la dezbaterile Buletin de Ilfov.  

Andrei Ionescu, alături de echipa sa de consilieri, va candida anul acesta împotriva lui Silviu Gheorghe, primar PNL care se află în funcție de 24 de ani. În cursa electorală au mai ajuns doar Alianța USR-PLUS, Partidul ProRomânia și Partidul Verde.

Dosarele cu semnături ale Partidului Social Democrat, Partidului Mișcarea Populară și ale Alianței Pentru Unirea Românilor au fost respinse de Biroul Electoral de Circumscripție.

Printre motive se numără adrese incomplete, semnăturile unor minori sau ale unor persoane care au adresa în altă localitate, semnături lipsă ori străzi care nu există în nomenclatorul stradal al Orașului Otopeni.     

Sursă cover

CITEȘTE ȘI În pandemie, Primăria Otopeni a dat sute de mii de lei unor firme cu conexiuni politice. Principalul beneficiar: primarul Chitila

Autor

  • Cătălin Doscaș

    Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani, când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. În București a lucrat în redacții radio ca reporter, redactor și prezentator (StudentFM, NaționalFM, Radio Total, Smart FM), unde a acoperit domeniile politic, economic, social și externe. Ulterior, a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experiența în jurnalismul online a dobândit-o la portalul B365.ro, unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La Realitatea TV a fost, pe rând, reporter la secția Social, reporter special la emisiunea de reportaje și anchete „Reporterii Realității”, dar și editor al jurnalelor de știri. Ulterior, a făcut parte din secția de Investigații de la Digi24 și a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017, ca reporter special, în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. Este jurnalist Buletin de București din 2019.

scris de

Cătălin Doscaș