În timp ce scriu aceste rânduri, degetele aproape degerate mi se mișcă haotic pe tastatură, abia pot să le controlez. Aproape ca la cules de urzici. Mă mai opresc din când în când, să iau câte o gură de ceai, să-mi înțeleg mâinile pe ceașca fierbinte.
Sunt deja la a șasea cană de ceai, la jumătatea celei de-a șaptea zi a săptămânii. De obicei nu beau așa mult, dar am lăsat o oală cu apă la fiert ca să se încălzească puțin casa, după ce m-am trezit, din nou, în Siberia din Sectorul 2.
„A apărut o nouă avarie în zona ta. Află dacă ești afectat” este notificarea pe care am primit-o pe telefonul meu, de la celebra aplicație „Termoalert”, în timp ce eram deja îmbrăcat cu vreo trei straturi de haine.
Capitala se va confrunta zilele următoare cu un „val de aer polar”, iar temperaturile maxime nu vor trece de 13 grade Celsius, în vârf de zi.
În acest moment, de exemplu, temperatura de afară este de 10 grade. Luni și marți, temperatura ar putea ajunge până la -1 grad.
CITEȘTE ȘI: Val de aer polar, zilele următoare, în Capitală
La ce e bună „Termoalert”?
Luni, marți, sau oricare altă zi friguroasă, nici nu mai contează. Nu am văzut căldura toată luna ianuarie și nici februarie nu a fost mai blândă, doar câteva zile în care caloriferul a încercat, în zadar, să încălzească apartamentul.
Apa caldă este un lux care, dacă ar fi fost o ființă vie, ar fi trăit la Polul Nord. Când, dintr-o minune bizară, apărea, era doar „călâie”, ca o mâncare uitată în frigider de săptămâni.
Și cu toate astea, avizierul lovește în moalele capului cu sume astronomice, de parcă plătești pentru o casă tropicală, nu pentru frig și apă glacială.
În ianuarie, de exemplu, 247,91 lei pentru „căldură“. Pentru niște calorifere reci ca sângele foștilor primari generali care și-au petrecut mandatele cheltuind bani pe concerte și moaște și schimbând mai puțin de 100 de kilometri de țevi, în timp ce noi ne transformam în statui vii de gheață.
Încerc să fiu răbdător, în miez de primăvară, să înțeleg și să nu par un om nervos de pe Facebook, dar când stai în frig, când degetele tale îngheață pe tastatură, când fiecare respirație se transformă în abur, este nevoie de mai mult decât răbdare și înțelegere. Nu mai e vorba de un inconvenient, e o insultă, te simți luat la mișto.
Aplicația Termoalert spune „parametrii insuficienți pentru livrare apă caldă de consum și încălzire din cauza lucrărilor la Magistrala 2 Sud”.
Adică… ok, mulțumesc, am înțeles, dar de ce trebuie să mă trateze cu tonul ăsta de predică bisericească, în timp ce stau cu nasul lipit de caloriferul rece și cu ochii la un Soare cu dinți?
Evident, niciun om sănătos la cap nu ar face scandal, pe Facebook sau în altă parte, dacă ar trebui să stea câteva zile în frig cât timp sunt schimbate conductele.
Totuși, nici măcar lipsa căldurii și a apei calde nu este atât de deranjantă ca frecvența cu care se întâmplă și „timing-ul”.
Mii de bucureșteni au înghețat chiar în cele mai friguroase momente ale anului. Deși nici vara nu poate spune nimeni că situația este mai plăcută. În Sectorul 2, de la începutul lunii august și până la jumătatea lunii octombrie nu au existat nici măcar doi stropi de apă caldă. Numărați cu pipeta.
Un alt lucru la fel de scandalos este aplicația „Termoalert”, care nu face nimic altceva decât să ocupe niște memorie a telefonului.
Calitatea vieții ar fi cu mult mai crescută dacă termenele estimate pentru „remediere” nu ar fi efectiv inutile.
De cele mai multe ori, când există o avarie, aplicația spune că problema va fi remediată următoarea zi la 23:30. Nu e o surpriză pentru nimeni și nu se mai așteaptă nimeni ca, la 23:30, să existe apă caldă și căldură.
Ce se întâmplă de fapt la acea oră e de fapt doar schimbarea termenului. Următoarea zi, la aceeași oră. O altă minciună.
De fapt, uneori când aplicația spune „Nu există nicio avarie în zona ta”, de fapt se întâmplă să existe o avarie în zona ta.
Acum, de exemplu, sistemul de termoficare ar funcționa la o capacitate de 97%. Dacă doar 3% dintre bucureșteni n-ar avea apă caldă, probabil că Termoenergetica și Primăria Generală nu ar avea frigiderele umplute de oamenii nervoși.
Recunosc că am fost și eu unul dintre acei oameni vara trecută, când termenul inițial de remediere era 12 august, dar s-a prelungit de nenumărate ori până undeva la 11 octombrie.
Proiectul pentru facturi mai mici, blocat într-un studiu de jumătate de an
Și apoi, când credeam că universul ăsta de frig, calorifere reci și aplicații inutile nu mai poate fi și mai absurd, apare proiectul „Plătești câtă căldură primești”, inițiat de Daniel Băluță, primarul Sectorului 4.
Adică ideea proiectului e simplă: dacă nu primești căldură la temperatura convenită, plătești mai puțin. Sună minunat pentru oricine locuiește în zone precum Colentina.
Doar că, în loc să se aplice într-un termen rezonabil de 90 de zile, Consiliul General a decis că mai întâi trebuie un studiu de șase luni ca să se „găsească soluția cea mai eficientă”.
Adică exact perioada în care bucureștenii vor sta în frig, vor face baie cu apă rece și vor visa la calorifere care funcționează.
Și, desigur, există deja un mecanism de reducere a facturilor când căldura nu e livrată corect, dar cine mai ține cont de asta?
Proiectul care a trecut vineri de votul consilierilor generali presupune că o instituție va verifica cum funcționează sistemul vechi, ceea ce, citind printre rânduri, sună a „ne asigurăm că nimic nu se schimbă de fapt”.
O altă problemă ar fi faptul că social-democratul Daniel Băluță a venit cu acest proiect. El este colegul de partid al fostului primar Gabriela Firea, care se lăuda în ultimul ei an de mandat că în 4 ani a schimbat 30 de kilometri de rețea principală, din aproape 1.000. Adică a schimbat 3% din țevi, conform G4Media.
În comparație, Nicușor Dan a schimbat în jur de 160 kilometri, iar Oprescu a contribuit și el cu aproximativ 100.
Restul conductelor, 700 kilometri, nu au mai fost schimbate de câteva decenii.
Câinele-calorifer, oalele gigantice și dușurile la prieteni
Există, totuși, „metode” prin care poți face frigul siberian din Sectorul 2 măcar un pic suportabil. Nu e vorba de miracole precum căldură pe țeavă și alte basme pentru copii mari.
Primul truc pe care l-am constatat fără să vreau este câinele meu. Am un monstru blănos de vreo 30 și ceva de kilograme, care, când ne băgăm sub plapumă, emană căldură ca un calorifer personal.
Dacă aș fi știut că ființa asta poate fi convertită în centrală de apartament low-cost, aș mai fi luat 3 din vreun adăpost, câte unul pentru fiecare cameră.
Apoi e vecina mea din blocul de vizavi, o doamnă cu fler de alchimist. Spune că are o oală gigantică în care încălzește apă ca să se spele. Și nu e orice oală, e una care ar putea concura cu cazanul unui conac medieval.
Sunt și cei „resemnați” în cartier, veterani ai iernii, care au trăit toată viața la bloc în București și care te privesc cu ochii lor de ghețar și spun: „M-am resemnat, mă spăl cu apă rece”.
Și apoi, prietenii norocoși, cei care au centrală sau boiler și cărora le mulțumesc că există, sunt un fel de temple ale salvării.
O vizită la ei pentru un duș cald se simte ca o seară la Therme. Poate vor ajunge să pună și ei o taxă similară de intrare la duș, că problema e atât de persistentă că unii dintre ei ar putea crede că le folosesc apa caldă ca să fac eu economie.
Termoalert spune că voi avea din nou căldură diseară, la ora 23:00. O să revin probabil cu un follow-up la articolul ăsta, fie să confirm, fie să anunț că am mai adoptat un câine. Sau un toporaș, pentru godinul necesar unui București „european“.
