Operaţiunea Blocada, un nou episod: 250 de vehicule şi 453 de persoane au fost verificate în noaptea de 1 spre 2 august de echipaje mixte ale Poliţiei şi Jandarmeriei Capitalei. Au fost date peste 90 de amenzi, în valoare de 36.000 de lei şi au fost reţinute zece permise de conducere.
Printre cei care au rămas fără permis, spun surse Buletin de Bucureşti, este şi un motociclist care ambala motorul nejustificat în timpul mersului. În plus, oamenii legii i-ar fi găsit mai multe nereguli la motocicletă, printre care lumini neconforme, plăcuţele de frână tocite prea mult şi tubulatura modificată.
Acţiunea generalizată în toate sectoarele şi în zona centrală a Capitalei a început la ora 19:00. A plouat cu amenzi pentru încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum, pentru nerespectarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și pentru nerespectarea altor acte normative, arată Poliţia într-un comunicat.
CITEŞTE ŞI: VIDEO | Bătaie în trafic pe podul Grant, încheiată cu reţinerea agresorului
Operaţiunea Blocada: 18 certificate de înmatriculare retrase
Tot în Operaţiunea Blocada, poliţiştii de la Rutieră au dispus retragerea a 18 certificate de înmatriculare și reținerea a nouă plăcuțe de înmatriculare. De asemenea, au fost reținute zece permise de conducere, dintre care 3 pentru neacordare prioritate pietoni, 4 pentru trecerea pe culoarea roșie a semaforului, un permis pentru depășire coloană, unul pentru conducere agresivă și unul pentru conducere sub influența alcoolului.
Menționăm faptul că au fost efectuate 56 de verificări cu aparatul Alcool Test și 5 cu aparatul Drug Test, fiind depistată o persoană bănuită că ar fi consumat substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv, scriu poliţiştii Capitalei.
Totodată, s-au deschis cinci dosare penale: trei dintre ele pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, unul pentru loviri şi alte violenţe şi unul pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.