Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 24 April 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPolitic

O parte din donațiile pentru Nicușor Dan ar putea fi confiscate. AEP l-a reclamat la Parchetul General

18
donațiile pentru Nicușor Dan
AEP a constatat nereguli în campania lui Nicușor Dan. Foto: arhivă

O parte din donațiile pentru Nicușor Dan ar putea fi confiscate. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că a găsit mai multe nereguli în felul cum a folosit primarul general și candidat la președinție fondurile de campanie și mașina de serviciu.

AEP a încheiat joi un control desfășurat între 4 și 24 aprilie asupra modului de finanțare a campaniei electorale a lui Nicușor Dan.

Raportul realizat în urma controlului arată că primarul general a folosit mașina de serviciu a Primăriei, în data de 11 aprilie, pentru deplasări în interes electoral, situație care înalcă art. 33 alin. (1) din aceeași lege, prin care este interzisă utilizarea resurselor tehnice ale instituțiilor publice în campania electorală​.

Totodată, AEP a mai constatat că până la data de 23 aprilie, candidatul independent a colectat prin platforma Stripe un număr de 10.218 donații online în valoare totală de 3.263.790 de lei, însă nu a declarat aceste contribuții la AEP.

Există suspinciuni rezonabile că aceste sume au fost utilizate din alte conturi bancare decât cel notificat la Autoritatea Electorală Permanentă pentru finanţarea campaniei electorale din diaspora a domnului Dan Nicușor-Daniel”.

Raport AEP

Donațiile pentru Nicușor Dan: plângere penală

Mai mult, procedura de colectare nu asigură identificarea reală a donatorilor, afirmă Autoritatea Electorală Permanentă.

„Menţionăm că suma donată efectiv de donator este cu un scop clar şi anume de a sprijini financiar campania electorală a candidatului independent Dan Nicuşor-Daniel, însă aceste sume nu ajung niciodată în totalitate la candidat, reţinându-se comisionul perceput de platforma Stripe fără ştiinţa donatorului”, se mai arată în raport.

Pentru fiecare din aceste încălcări, Legea 334/2006 prevede sancțiuni cu avertisment sau amendă între 10.000 și 50.000 lei, iar sumele nedeclarate se confiscă și merg la bugetul de stat.

CITEȘTE ȘI: Nicușor Dan afirmă că va milita pentru implementarea referendumului, chiar dacă nu va mai fi primarul Bucureștiului

Bannere neautorizate

Din raportul semnat de președintele interimar AEP, Vajda Zsombor, mai reiese că pe 5 aprilie 2025, pe geamurile hotelului Cișmigiu din Bd. Regina Elisabeta nr. 38, au fost amplasate bannere neautorizate.

Colantele, inscripționate cu sloganul „Om onest!” și cu imaginea candidatului independent, sunt materiale neprevăzute de legislația electorală în vigoare, utilizate în perioada oficială de campanie și încalcă astfel prevederile art. 36 alin. (2) din Legea 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale.

„Dan Nicuşor-Daniel, candidat independent, a utilizat materiale de propagandă electorală altele decât tipurile de materiale prevăzute de legislaţia electorală în vigoare, astfel în data de 05.04.2025 ora 16:47 pe geamurile hotelului Cișmigiu, situat pe bld. Regina Elisabeta, nr. 38, Sector 5, municipiul Bucureşti se regăseau bannere (colante) ce aveau inscripţionat sloganul “Om onest!”, iar pe fundal se regăsea imaginea domnului Dan Nicuşor-Daniel.

Precizăm că data începerii campaniei electorale a fost 04.04.2025, rezultând astfel, că acest material a fost utilizat în perioada campaniei electorale”, se arată în raport.

AEP a mai anunțat că a sesizat Parchetul General pe baza acestui raport.

CITEȘTE ȘI: Metrorex elimină gratuitatea pentru parcarea de la Străulești și anunță decizia ca și cum ar face un bine utilizatorilor

scris de

Cătălin Anghel-Dimache

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București în 2024. Timp de doi ani a lucrat la „Gen, știri”, o inițiativă editorială care își propunea să aducă tinerilor cele mai importante știri. Născut și crescut în București, a făcut un pas către presa locală, din pasiune pentru orașul său și oamenii din el.

pe același subiect

Liniile 41 și 178 vor avea program prelungit pe 27 aprilie. Pe Stadionul „Giulești”se joacă meciul Rapid – FCSB. FOTO: TPBI
ArticoleȘtiriTransport

Liniile 41 și 178 vor avea program prelungit pe 27 aprilie, pentru meciul Rapid – FCSB

Liniile 41 și 178 vor avea un program prelungit în seara zilei de duminică,...

trenuri către litoral
ArticoleȘtiriTransport

Mai multe trenuri către litoral, pentru vacanța de 1 mai, intră în circulație din București

CFR Călători bagă în circulație mai multe trenuri către litoral, de vineri,...

Prezența specială la Porți Deschise la Palatul Cotroceni, în acest weekend. STS își prezintă tehnologia, în contextul alegerilor. FOTO: STS
ArticoleDiverseȘtiri

Prezență specială la Porți Deschise la Palatul Cotroceni, în acest weekend. STS își prezintă tehnologia, în contextul alegerilor

Prezență specială la Porți Deschise la Palatul Cotroceni. Serviciul de Telecomunicații Speciale...