Infrastructura rutieră de pe Valea Prahovei dă noi semne de slăbiciune, la scurt timp după incidentele înregistrate la începutul lunii. O nouă alunecare de teren a avut loc pe DN1, drumul național care leagă Capitala de Brașov: s-a surpat miercuri seară în zona localității Cornu, la kilometrul 99+100.
Incidentul a afectat prima bandă de circulație pe sensul de mers dinspre Brașov către Ploiești iar autoritățile au impus deja restricții de trafic într-o zonă deja aglomerată.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) București a anunțat apariția unei noi alunecări de teren care a destabilizat o porțiune considerabilă din DN1.
Deși în zonă sectorul de drum dispune de patru benzi, câte două pe fiecare sens, surparea a impus montarea de balize pe prima bandă a sensului de coborâre.
O nouă alunecare de teren pe DN1. Intervenții de urgență pentru stabilizarea terenului
„În continuare, echipele constructorului care execută lucrări în zonă vor interveni de urgență pentru remedierea situației.
Începând de la primele ore ale dimineții, se vor executa lucrări pentru stoparea alunecării de teren din corpul drumului, constând în: montarea de prefabricate din beton, turnare de beton, umpluturi cu pământ și refacerea terasamentului”, se arată în comunicatul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri București.
Probleme în lanț pe Valea Prahovei
Acest nou incident survine la mai puțin de două săptămâni de la o situație similară înregistrată în apropiere, la Comarnic.
Pe 4 decembrie, o altă alunecare de teren a rupt o parte din terasamentul șoselei, tot pe sensul de mers spre Capitală.
În cazul precedent de la Comarnic, pământul a fugit de sub o grindă de consolă laterală, element structural pe care se sprijină acostamentul drumului.