Două trenuri electrice PESA au ajuns luni seară la gara București Obor, în baza contractului semnat cu Autoritatea pentru Reforme Feroviară (ARF). Cele două au fost preluate de la intrarea în țară, la Curtici, de o locomotivă Siemens Smartron a E-P Rail.
Numărul trenurilor regionale construite de polonezi pentru România a ajuns, acum, la cinci. Primele trei vor începe să circule cu pasageri la finalul lunii februarie, potrivit Club Feroviar.
Cele două trenuri electrice PESA au ajuns la București Obor
Trenurile au fost transportate la București de două echipe de mecanici de locomotivă, una până la Craiova și cealaltă până la destinația finală. Pe traseu, a doua echipă a luat o pauză de odihnă de trei ore la Ciolpani, pentru a permite circulația trenurilor de călători programate.
În stația CF Pantelimon de pe Magistrala 800 București – Constanța, locomotiva a fost rebrusată, adică mutată dintr-un capăt în altul al trenului, moment ce a atras atenția călătorilor aflați pe peron. Noile rame PESA vor fi introduse în circulație inclusiv pe relația București Obor – Fetești.
Deși pe drumul de la punctul de oprire Pantelimon Sud și până la gara Obor, trenul a circulat cu o restricție de viteză de 30 km/oră, acest lucru nu a oprit impactul cu tufișurile de pe marginea căii ferate. Din această cauză, cele două trenuri PESA au ajuns zgâriate la predarea lor către ARF, scrie Club Feroviar.
Trenurile rămân la București Obor câteva zile. Ulterior, vor intra în teste pentru a fi puse în circulație în serviciul comercial, cu călători. Spațiul de mentenanță va fi organizat la Grivița.





Când vor mai fi livrate alte trenuri
Săptămâna viitoare, vor mai ajunge în țară alte două trenuri Regio PESA. După aceea, vor veni, în fiecare lună, alte trei – patru.
”Săptămâna viitoare vor mai veni două trenuri Regio, apoi în fiecare lună vor mai veni câte trei sau patru. Acestea două de azi vor fi predate către ARF până la finele lunii în curs, iar apoi va urma predarea către operator. La finalul lunii februarie, primele trenuri vor circula cu călători”, a declarat, pentru Club Feroviar, Hanna Wisniewska-Sîrbu, reprezentanta PESA în România.
Până în acest moment, PESA a livrat cinci trenuri regionale și unul interregional din cele cuprinse în cele două contracte semnate cu ARF.
Pe 30 ianuarie 2024, ARF a semnat un contract pentru achiziția a 62 de rame electrice regionale (RE-R1), cu perioada de mentenanță de 15 ani, în valoare de 2.777.369.677 lei, cu TVA, cu Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz Spolka Akcyjna din Polonia. Contractul este finanțat din Fondul de Modernizare al Uniunii Europene.
Citește mai multe detalii pe ClubFeroviar.ro.
CITEȘTE ȘI Capacitatea aeroportului Otopeni a fost din nou depășită. Trafic record în 2025