Noii primari din București și-au preluat mandatele obținute în urma alegerilor locale care au avut loc în iunie anul acesta. Timp de cinci luni, două sectoare ale Bucureștiului au avut câte doi edili: cel în exercițiu și cel ales.
Primarii din Sectoarele 3, 4 și 6 au fost realeși pentru un nou mandat de patru ani. Este vorba despre Robert Negoiță, Daniel Băluță și Ciprian Ciucu. În Sectoarele 1, 2 și 5, cetățenii au votat să fie administrați de noi politicieni.
George Tuță a câștigat Primăria Sectorului 1 la o diferență de câteva sute de voturi
Primar al Sectorului 1 între 2020-2024, Clotilde Armand a pierdut alegerile la o diferență de câteva sute de voturi, în favoarea lui George Tuță, candidatul alianței PSD-PNL.
Acesta din urmă și-a dat demisia din poziția de deputat PNL și a depus jurământul pentru preluarea mandatului de primar vineri, 26 octombrie, iar prima ședință de constituire a noului Consiliu Local al Sectorului 1 are loc marți, 29 octombrie.
Printre primele acțiuni ale noului edil s-au numărat două vizite în sector.
„Astăzi, alături de directorul ADP S1, am făcut mai multe vizite la diverse obiective pentru a vedea cu propriii ochi felul în care sunt executate lucrările de întreținere.
Cam așa se prezintă gazonul din rulouri din zona Kiseleff. Nu voi intra în detaliile tehnice pentru care arată în felul acesta, ca o mochetă gata să fie luată de vânt, dar e clar că prestatorii nu vor mai putea lucra de acum pe principiul merge și-așa”, a transmis George Tuță.
CITEȘTE ȘI: Black Friday 2024. Recomandări de la ANPC pentru marea zi a reducerilor
În vizită într-un cartier privat de locuințe
Ulterior, acesta s-a deplasat la șantierul primei clădiri a unui teatru construită de la zero în România după 1989 și în cartierul privat Greenfield, acolo unde există de mulți ani o nemulțumire a locuitorilor că nu au un drum de ieșire din complex care să le permită o deplasare fără aglomerare.
„În Complexul educațional din cartierul Greenfield, copiii ar fi trebuit să învețe și să se joace încă de acum trei ani: școală, grădiniță, sală de sport, parc.
Am fost în această dimineață să văd șantierul. Avem de recuperat timpul pierdut pentru a finaliza urgent această investiție, dedicată comunității de aici.
Astăzi, în prima zi de vacanță, traficul din Capitala Capitalei primește o gură de oxigen. Deplasarea părinților pentru a-și duce copiii la școală este o sursă importantă de aglomerare a traficului. Avem nevoie de școli bune, aproape de casă!”, a mai scris George Tuță.
Rareș Hopincă, noul primar de la Sectorul 2: „Dumneavoastră, cetățenii, ne conduceți pe noi”
Și Sectorul 2 are un nou primar, în persoana lui Rareș Hopincă, susținut de asemenea de alianța dintre PSD și PNL la alegerile locale.
Ceremonia de preluare a mandatului, la care au participat liderul PSD Marcel Ciolacu și primarii Sectoarelor 4 și 5, a avut loc luni, 28 octombrie, în sala Consiliului Local al Sectorului 2.
„A fost o zi cu adevărat specială, pentru care vă mulțumesc tuturor. Vă propun un mandat al dialogului, al consensului și al echilibrului. Vă propun o administrație deschisă, apropiată de oameni, bazată pe respect.
De un singur lucru vă pot asigura la acest început de drum: dumneavoastră, cetățenii, vă aflați în centrul tuturor deciziilor și priorităților Sectorului 2.
Dumneavoastră, cetățenii, ne conduceți pe noi, cei din administrație, și nu invers. Dumneavoastră, cetățenii, ne arătați ce este bine și ce este rău pentru comunitate.
Sunt recunoscător tuturor. Vă mulțumesc pentru optimismul și pentru energia cu care ne-ați încărcat. Începem treaba pentru un Sector 2 mai bun, mai prosper și mai prietenos cu oamenii”, a promis Rareș Hopincă.
Noii primari din București. Vlad Popescu Piedone a preluat Primăria Sectorului 5 de la tatăl său
Alegătorii Sectorului 5 și-au schimbat primarul, dar nu au schimbat familia „conducătoare”. Vlad Popescu Piedone a fost ales pe 9 iunie primar în locul tatălui său, Cristian Popescu Piedone.
Vlad Popescu Piedone și-a preluat mandatul, la finalul lunii octombrie, dar prima ședință de Constituire a Consiliului Local al Sectorului 5 va avea loc abia pe 4 noiembrie.
Prima acțiune publică la care a participat noul primar a fost una politică, respectiv instaurea primarului de la Sectorul 2.
„Comunitatea de aici avea nevoie de un om capabil, care să îndrepte greșelile făcute în administrațiile trecute! Nu mai este timp de pierdut, toate sectoarele din București trebuie să se dezvolte în același ritm”, a transmis noul primar al Sectorului 5.
Comments are closed.