Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 13 January 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPolitic

Nicușor Dan susține că are un favorit pentru PMB: „Constituția mă oprește să spun tot ce știu despre cum s-au comportat doi primari de sector în relația cu speculatorii imobiliari”

242
Nicușor Dan susține că are un favorit la PMB: „Constituția mă oprește să spun tot ce știu despre cum s-au comportat doi primari de sector în relația cu speculatorii imobiliari”
Nicușor Dan susține că are un favorit la PMB: „Constituția mă oprește să spun tot ce știu despre cum s-au comportat doi primari de sector în relația cu speculatorii imobiliari. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Președintele Nicușor Dan a admis public că are un favorit în bătălia electorală pentru PMB, o cursă pe care o consideră deschisă, cu patru candidați care au șanse reale de victorie. Deși și-a exprimat o mai mare apropiere față de Uniunea Salvați România (USR), el a insistat că rolul său instituțional de Președinte îi impune neutralitatea.

„Din punct de vedere uman, dacă vreți, cu USR-ul sunt mai apropiat. Dincolo de asta, în ceea ce privește relația din coaliție, încerc din nou să-mi respect mandatul pe care mi l-au dat oamenii, de mediator, și să încerc să văd cum pozițiile celor patru partide și ale minorităților din Coaliție pot să fie armonizate”, a declarat Nicușor Dan la RomaniaTV, citat de Agerpres.

El a subliniat că va vota un favorit, dar Constituția îl oprește să-l numească sau să facă declarații explicite de susținere.

Cine este favorit pentru PMB, din perspectiva lui Nicușor Dan. Propaganda de campanie

Nicușor Dan a abordat și subiectul folosirii numelui și imaginii sale în materialele de campanie ale USR. El a recunoscut că a observat reclamele online care îl citează cu sintagma: „Veți avea în mine un partener”.

Aceeași frază fusese folosită și la Congresul PNL din vară, deși liberalii, a susținut Nicușor Dan, au ales să nu o preia în promovare. Președintele a acceptat această realitate ca pe o parte firească a vieții politice.

CITEȘTE ȘI Alegeri PMB | Când începe oficial campania electorală în Capitală

Eu sunt conștient că, orice fac și spun în spațiul public, este ceva ce oricine poate să folosească. Și așa au ales cei de la USR să folosească, așa au ales cei de la PNL să nu folosească, asta e viața politică”, a explicat el, arătând totodată că gestul USR nu îl deranjează.

„Mafia imobiliară” și primarii de sector

Declarațiile lui Nicușor Dan au luat o turnură directă în momentul în care a vorbit despre problemele Capitalei, în calitatea sa de fost primar general și locuitor.

El a menționat nevoia de transparență în cheltuirea banului public și, mai ales, necesitatea de a „limita mafia asta imobiliară”.

Cât privește cei doi primari de sector aflați în funcție, Nicușor Dan a explicat: „Constituția mă obligă, mă oprește, să spun tot ce știu despre cum s-au comportat acești doi primari de sector în relația cu speculatorii imobiliari”, a spus președintele.

De altfel, la evenimentul de lansare a candidaturii lui Cătălin Drulă, Nicușor Dan a acuzat direct că „mafia imobiliară «a dezvoltat» sectoarele din București”, punând dezvoltarea urbană haotică pe seama intereselor imobiliare și a „girului” primăriilor de sector.

Același subiect, al limitării dezvoltării haotice, l-a preocupat și în timpul mandatului său de primar, când a impus un „embargo” asupra avizelor de circulație, necesare autorizații de construcție, motivând că „s-au dat avize pentru proiecte ilegale”.

CITEȘTE ȘI „Arma secretă” a fostului primar general | „Modelul digital de transport” al Comisiei Tehnice de Circulație, rămâne controversat și neclar. OAR București: „Pare o instanță ascunsă”

O cursă în patru

Nicușor Dan a insistat că, deși are un favorit, bătălia pentru Primăria Capitalei este, la momentul de față, o competiție echilibrată între patru candidați, unde „oricare dintre ei poate să câștige”.

În încheiere, Președintele a făcut o distincție între suveranismul pe care l-a definit ca fiind inclus în Constituție, prin caracterul de stat suveran al României, și mișcările politice care se folosesc de această retorică pentru a promova o agendă diferită.

Problema este că noi avem niște mișcări politice care vor să ducă populația într-o contestare a direcției occidentale și o apropiere de zona rusă”, a avertizat Nicușor Dan.

CITEȘTE ȘI Funky Citizens caută observatori pentru alegerile locale din 7 decembrie

Autor

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.