„Vă asigur că înțelegem responsabilitatea pe care votul dumneavoastră ne-a transferat-o. Vă previn că marile lucrări de care orașul are nevoie necesită timp pentru proceduri administrative”, a declarat Nicușor Dan despre rezultatul referendumului care s-a desfășurat duminică în București.
730.000 de bucureșteni au participat la consultarea locală inițiată de către primarul general, reprezentând 40,97% dintre persoanele cu drept de vot din București, potrivit datelor Autorității Electorale Permanente. Menționăm că au putut vota inclusiv persoanele care au viză de flotant.
Rezultatele pe întrebări, potrivit exit-poll-ului CURS
Sunteți de acord ca primarul general al municipiului București să emită autorizațiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al orașului? DA 67% / NU 32 %
Sunteți de acord ca repartizarea între Primăria municipiului București și primăriile de sector a impozitelor pe venit și a taxelor și impozitelor locale colectate de la bucureșteni să fie aprobată de către Consiliul General al Municipiului București? 64% / NU 35%
Sunteți de acord ca Primăria București să finanțeze și să implementeze un program de educație pentru sănătate și prevenire a consumului de droguri în toate școlile din București? 82% DA / 17% NU
CITEȘTE ȘI: Referendumul din București a trecut pragul de validare. Era nevoie de minimum de 30%
Nicușor Dan despre rezultatul referendumului: Orașul revine la normalitate și la rațiune
„Vreau să mulțumesc bucureștenilor care au venit în număr așa de mare la referendum. Le mulțumesc că au înțeles miza uriașă pentru oraș a acestui exercițiu democratic.
Prin voința lor, orașul revine la normalitate și la rațiune, de la care jocuri politicianiste făcute acum 20 de ani l-au deturnat, ducând organizarea orașului în absurd.
Vă asigur că înțelegem responsabilitatea pe care votul de astă ne-a transferat-o. Vă previn că marile lucrări de care orașul are nevoie necesită timp pentru proceduri administrative.
Însă, după votul de azi, dacă nu vom reuși, nu avem nici o scuză”, a menționat primarul general, în mesajul către bucureșteni, de după anunțarea rezultatelor.
Primarul general a amintit că referendumul desfășurat duminică este doar unul consultativ. Parlamentul trebuie să îl transforme în realitate prin modificarea mai multor legi.
„Votul de astăzi trebuie să fie confirmat de Parlament. Nu cred că partidele politice pot să ignore voința a 500.000 de bucureșteni, însă pentru siguranță solicit partidele politice ca până la alegerile de săptămâna viitoare, să se pronunțe cu privire la transpunerea în lege a rezultatului referendumului de azi.
Adică: în dezbaterea pe care o să o avem peste câteva săptămâni pe legea bugetului național să fie inclus rezultatul referendumului de azi.
În dezbaterea pe care o să o avem în 2025 pe codul urbanismului, să fie inclus rezultatul votului de azi. Și codul fiscal să fie modificat, conform rezultatului referendumului de azi, în prima jumătate a lui 2025”, a precizat Nicușor Dan.
CITEȘTE ȘI: Funky Citizens | Nereguli la referendumul din Capitală: au votat persoane care nu aveau voie
Piedicile puse referendumului
Nicușor Dan a acuzat Autoritatea Electorală Permanentă că a încercat să boicoteze consultarea locală pe care a inițiat-o. AEP a refuzat inițial să permită desfășurarea referendumului în aceleași secții ca cele de la alegerile prezidențiale.
„Autoritatea Electorală Permanentă, prin conducerea ei, în loc să ne ajute să organizăm acest referendum, consultarea oamenilor orașului acesta, a făcut tot posibilul să ne încurce, punând în fiecare zi piedici.
Mulțumesc membrilor Biroului Electoral Central, care au judecat tot timpul în spiritul legii și al democrației”, a transmis primarul general al Capitalei.
CITEȘTE ȘI: Cum votezi la referendumul local când ai viză de flotant. Probleme la o secție din Sectorul 5
Comments are closed.