Primarul general Nicușor Dan spune despre acțiunea lui Băluță la planșeul Unirii, din centrul Capitalei, că este nelegală, pentru că autorizația pe care a obținut-o de la Primăria Sectorului 3 nu este valabilă.
„Nu înțeleg de ce noi trebuie să ne oprim din două în două zile din treabă, pentru mofturile unui primar care nu este în stare să ia niște avize și care vrea să ia niște bani înainte să ia niște avize.
Noi suntem aici pe un teren care este în administrația Primăriei București, prin, în ceea ce privește podurile, Administrația Străzilor, și în ceea ce privește parcul, prin ALPAB.
Iar administrarea nu i-a fost cedată și nu îi va fi cedată primarului Sectorului 4 până nu vine cu o autorizație legală.
Niște cetățeni au pus niște garduri pe un teren care nu le aparține și noi o să le luăm”, a menționat Nicușor Dan, după ce a venit la locul șantierului deschis de Primăria Sectorului 4 la planșeul Unirii.
Primăria Sectorului 3 nu putea da autorizație de construcție
Primarul General a menționat că autorizația de construcție obținută de la Sectorul 3 și prezentată de Daniel Băluță ca justificare pentru demararea lucrărilor în noaptea de duminică spre luni că are „multiple elemente de nelegalitate”.
„Nu poate să dea primarul de sector o autorizație de construcție pe un element de infrastructură care aparține Primăriei Capitalei, așa spune legea.
Nu poate să emită o autorizație atunci când este o lucrare care se întinde pe două sectoare.
Și nu poate o primărie de sector să emită o autorizație cuiva care nu are drept de autoritate pe un teren
Este ca și cum eu aș veni la dumneavoastră în curte cu o autorizație pentru construirea unei gherete.
Iar acesta este un teren administrat de Primăria Generală, prin urmare o să luăm gardurile și o să oprim șantierul”, a declarat Nicușor Dan, prezent în Piața Unirii, unde Primăria Sectorului 4 a început lucrările.
Nicușor Dan despre acțiunea lui Băluță: „Problema este că trebuie să respectăm legea”
Daniel Băluță s-a apărat prin faptul că terenul din Piața Unirii unde a început șantierul ar fi administrat de Ministerul Mediului, prin Apele Române. Primăria Sector 4 ar fi făcut un protocol cu Apele Române, a precizat primarul Sectorului 4 cu o oră mai devreme, într-o conferință de presă.
Nicușor Dan susține că această situație nu este reală.
„La parcajul public de la Piața Universității, un operator privat are o carte funciară pe acea parcare de la subsol și are drept de administrare. Pentru partea de suprafață, cartea funciară spune că terenul este administrat de Primăria Generală.
La fel și aici. Apele Române au cursul Dâmboviței, dar în subteran. Tot ce este amenajat deasupra, copacii, asfaltul parcul, este administrat de Primăria Generală, conform unei hotărâri de Consiliu General al Capitalei”, a menționat primarul general.
Acesta a insistat că nu va ajunge la un consens cu Primăria Sectorului 4 decât dacă toate actele sunt în ordine.
Noi putem să declarăm republică sau monarhie. Problema este că trebuie să respectăm legea. Nu putem ajunge la un consens fără respectarea legii.
Noi așteptăm ca Primăria Sectorului 4 să vină cu toate avizele, ca să emitem autorizația de construcție și să încheiem protocolul pentru începerea lucrărilor”, a transmis primarul general.
Nicușor Dan a afirmat că a cerut 20 de avize, dar Primăria Sectorului 4 a venit doar cu 3.
„Când vin cu celelalte 17, le vom da dreptul să deschidă șantierul”, a menționat primarul general.
Nicușor Dan a menționat că Primăria Sectorului 3 a emis până acum circa 1.000 de autorizații de construcție nelegale.