Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 19 May 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Primărie

Nicușor Dan cere anularea fuziunii dintre Compania Municipală Termoenergetica și Compania Muncipală Energetica

164

Proiectul se află pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Consiliu General al Municipiului București din 29 ianuarie. Dacă acest lucru nu se întâmplă, contractul de finanțare pe fonduri europene semnat de Compania Energetica ar fi anulat și, implicit, și reabilitarea a 62 km din rețeaua subterană de transport agent termic. În consecință, executarea lucrărilor de reabilitare/modernizare a rețelei de termoficare în cursul anului 2021 ar fi imposibilă.

Conform Raportului de Specialitate, fuziunea dintre cele două ar însemna o vulnerabilitate majoră în accesarea fondurilor europene deoarece în analiza proiectului de finanțare fiecare are un scop bine definit: Termoenergetica se ocupă de serviciul de alimentare cu energie termică, iar Energetica execută lucrări de reabilitare sau modernizare a rețelei de termie. Totodată, contractul de finanțare pe fonduri europene – POCU semnat de Compania Energetica ar fi pierdut.

Mai mult, o posibilă fuziune are drept consecință anularea contractului de reabilitare a celor 62 km  și ar duce la imposibilitatea de a executa lucrări de reabilitare/modernizare a rețelei de termoficare în cursul anului 2021, argumentează proiectul.

Un alt argument este acela că Termoenergetica nu poate realiza decât activități conexe serviciului de alimentare cu energie termică, iar o posibilă fuziune ar conduce la majorarea cotei de dezvoltare cu valoarea lucrărilor ce trebuie executate de Compania Energetica Servicii. Consecința directă este creșterea valorii pe care Primăria Capitalei o alocă pentru compensația serviciului de alimentare cu energie termică. Dacă valoarea compensației crește, trebuie întocmită o nouă pre-notificare către Comisia Europeană cu noile valori ale compensației, consecința negativă fiind declararea ajutorului ca fiind incompatibil.

Fuziunea dintre Compania Municipală Termoenergetica și Compania Municipală Energetica Servicii a fost aprobată de Consiliul General pe 15 iulie 2020, în timpul fostei administrații condusă de Gabriela Firea.

Sursă cover foto: Facebook Compania Municipala Energetica Servicii

scris de

Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

Cursuri gratuite de înot pentru elevii claselor V–VIII. FOTO: PS1
ArticolePrimărieȘtiri

Cursuri gratuite de înot pentru elevii claselor V–VIII

Cursuri gratuite de înot pentru elevii claselor V–VIII, prin Centrul de Proiecte...

Sector 3 | Bazele sportive, deschise gratuit. FOTO: PS3
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 3 | Bazele sportive deschise gratuit

Bucureștenii pot folosi bazele sportive deschise gratuit în Sectorul 3. Acestea oferă...

Sector 2 | „Clear Minds” – Educație prin teatru pentru 10.000 de copii. FOTO: Arhiva
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 2 | „Clear Minds” – Educație prin teatru pentru 10.000 de copii

În perioada 28 mai – 10 iunie 2025, proiectul „Clear Minds” aduce,...