Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 4 July 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
CulturăȘtiri

Nicușor Dan anunță târguri de Crăciun la București, dacă pandemia va încetini

160

Primarul general al Capitalei a anunțat, astăzi, că Bucureștiul va avea două târguri de Crăciun, dacă situația pandemică va permite. Unul dintre târguri ar urma să fie organizat de Primărie, în Piața Universității, iar celălalt de un operator privat în Piața Constituției. Edilul susține că târgul de la Univeristate nu va costa municipalitatea niciun leu deoarece orice cost de investiție va fi recuperat din chiriile percepute agenților economici care participă.

„În această iarnă, în condiţiile în care criza sanitară ne lasă, municipalitatea va organiza un târg de Crăciun în Piaţa Universităţii, care nu va costa municipalitatea nimic. Toate costurile pe care municipalitatea le plăteşte o să fie recuperate din închirieri. Şi suntem în discuţii pentru închirierea unui operator privat care să organizeze târgul de Crăciun, în Piața Constituției”. a declarat Nicuşor Dan, în cadrul unei conferințe de presă.

Târgul din Piața Universității are deja un site dedicat și o pagină de Facebook. Conform informațiilor de pe pagina oficială, târgul ar putea fi deschis de pe 26 noiembrie până pe 26 decembrie.

Ediția de anul trecut a târgului a fost anulată din cauza pandemiei.

sursa foto cover Facebook Bucharest Christmas Market

pe același subiect

Hanul Solacolu ar putea deveni spațiu cultural româno-bulgar. Discuții între Primăria Capitalei și oficiali din Sofia
ArticoleMainȘtiri

Hanul Solacolu ar putea deveni centru cultural româno-bulgar. Discuții între București și Sofia

Primarul interimar Stelian Bujduveanu s-a întâlnit joi cu o delegație oficială din...

Incendiu pe Strada Sulfului din Sectorul 2. Patru linii STB, blocate pe Șoseaua Fundeni. Foto: Cătălin Anghel-Dimache
ArticoleEvenimentȘtiri

VIDEO | Incendiu pe Strada Sulfului din Sectorul 2. Patru linii STB, blocate pe Șoseaua Fundeni

Un incendiu a izbucnit pe Strada Sulfului din Sectorul 2 al Capitalei,...

Firma care a otrăvit copiii din Parcul Ioanid ocupa domeniul public ilegal
ArticoleEvenimentȘtiri

Firma care a otrăvit copiii din Parcul Ioanid ocupa domeniul public ilegal

Firma care opera echipamente recreative în Parcul Ioanid din Sectorul 2, unde...

Proiectul „Străzi deschise” se extinde pe încă două străzi din centrul Capitalei | FOTO: Străzi Deschise / Facebook
ArticolePrimărieȘtiri

„Străzi deschise” se extinde pe încă două artere din Centrul Capitalei

Proiectul „Străzi deschise” se extinde pe încă două străzi din centrul Capitalei,...